Cu ochii-n 3,14

Publicat în Dilema Veche nr. 718 din 23-29 noiembrie 2017
Cu ochii n 3,14 jpeg

ÎNCEPÎND DIN 2020,
FIECARE INDIVID CU OPT COPII
VA OBȚINE, LA FIECARE DOUĂ-TREI
ZILE, ANUMITE ÎNCĂLȚĂRI CU MÎNECĂ LUNGĂ, NICIODATĂ LIMPEDE 

● Ştiţi episodul din serialul distopic Black Mirror cu sistemul de rating al cetăţenilor? E pe cale să devină realitate. Începînd din 2020 – informează Wired –, în China, fiecare individ va obține, în funcție de criterii stabilite de stat, un scor de cetățean, care îi va permite să aibă acces la anumite servicii sau, dimpotrivă, îi va interzice anumite drepturi, dacă scorul său este prea mic. (C. Ş.)

● Ştire din Adevărul: „Patru familii cu opt copii, printre care doi bebeluşi (unul de o lună şi două zile, iar celălalt de trei luni), au fost evacuate, în prag de iarnă, din casa aflată pe bd. Regina Maria nr. 16. «Clădirea aparţine Arhiepiscopiei Bucureştilor şi are nevoie de consolidări pentru că este cu risc seismic», a declarant purtătorul de cuvînt al Arhiepiscopiei. Acum familiile evacuate trebuie să plătească peste 2800 de lei pentru cheltuielile judecătoreşti.“ Ce păcat că nu e gata Catedrala Mîntuirii Neamului, că Arhiepiscopia i-ar fi mutat acolo, unde oricum n-ar fi existat riscuri seismice. (M. C.)

● Jocheul ucenic Dylan Caboche a fost filmat în timp ce lovea cu pumnul în coastele calului său după terminarea cursei. Tipul şi-a cerut scuze după ce a primit o suspendare de cîteva săptămîni, dar incidentul a readus în discuţie o problemă gravă. Organizaţia Race Horse Death Watch ţine statistica tuturor cailor care mor în timpul curselor: din 13 martie 2007 pînă în 7 noiembrie 2017 au murit nu mai puţin de 1608 cai, adică un cal la fiecare două-trei zile. Cei mai mulţi cai de curse mor cu gîtul rupt atunci cînd ratează vreo săritură, alţii doar îşi frîng picioarele şi sînt ulterior omorîţi la grajduri. „Destroyed“ este termenul tehnic original. (M. C.)

● Cîinii comunitari încep să revină discret: am reîntîlnit cîte unul, ba chiar cîte doi, pe anumite străzi nu chiar marginale. Sper să nu fie decît flash-uri din coșmarurile mele. (I. P.)

● A apărut, și pe străzile bucureștene, moda ciorapilor trași peste pantofi. Mă gîndesc că e salutară: șoșonii aștia trendy vor prinde bine după recenta revoluție fiscală: nu doar că protejează pantofii, dar nici nu mai trebuie să investim în încălțări de calitate. Că tragem șoseta pe deasupra. (S. G.)

● Bărbaţii din viaţa mea, azi: un bătrîn se chinuie să urce pe treptele blocului un cărucior de hipermarket pe jumătate umplut cu pungi şi punguţe de alimente. Un tip foarte slab, semănînd izbitor de mult cu Freddie Mercury, trece pe lîngă mine în pas alergător, îmbrăcat în pantaloni scurţi mulaţi şi tricou roşu peste o bluză cu mînecă lungă. Un al treilea bărbat, de vîrstă mijlocie, îmbrăcat în salopetă REBU cu dungi reflectorizante, se învîrte dezorientat pe stradă, purtînd în braţe un caniş alb. Şi, în sfîrşit, un puşti de vreo douăzeci de ani li se laudă amicilor că tocmai a agăţat, la Calif, o cîntăreaţă de muzică populară. (C. Ş.)

● Pe geamul din spate al unei mașini parcate pe trotuar, o poză cu chip de bărbat lipită cu scotch. „Wanted!“, mi-am zis și am dat buzna. „Nu te vom uita niciodată“, scria marginal de jur împrejurul fotografiei. Dumnezeu să-l odihnească! Într-adevăr, și-a găsit locul de veci. (R. M.)

● Cîntăreața pop egipteană Sherine Abdel Wahab a fost trimisă în judecată în țară pentru că a spus, în timpul unui concert în străinătate, că a bea apă din Nil ar putea fi periculos pentru sănătate. Cîntăreața de succes a fost acuzată că „a adus atingere interesului general“, iar sindicatul muzicienilor a anunțat că îi va interzice să mai apară pe scenă în Egipt. Obsesia pentru imagine a autorităților e universală. Nilul trebuie să rămînă curat ca lacrima. Încă nu și-a propus nimeni, dar și Dîmbovița ar putea deveni peste noapte un rîu de munte cu apă limpede și cristalină. (A. M. S.)

LIMBA ROMÂNĂ
SE RELAXEAZĂ, UNEORI
CU TOT CU PRELATĂ,
LA LOCUL DE MUNCĂ INTIM 

● „Limba moldovenească a apărut cu mult înainte de limba română“, a declarat recent Elena Hrenova, deputat în partidul lui Igor Dodon. Am stat şi m-am gîndit un pic şi cred că înţeleg ce-a vrut să zică doamna: înseamnă că moldoveneasca o vorbeau, de fapt, dacii. (C. Ş.)

● Scena clasică din filmele (și viețile) omului alb, în care un cuplu comandă mîncare de la chinezi și amîndoi se străduiesc, conștiincioși, să mănînce cu bețișoare… Oare asiaticii se relaxează, uneori, seara, comandînd mîncare europeană și folosindu-se de furculiță și cuțit? (M. P.)

● O motocicletă Harley Davidson luată pe sus, cu tot cu prelată, de tsunami-ul japonez din martie 2011, a fost găsită, un an mai tîrziu, de cealaltă parte a Pacificului, pe plaja insulei canadiene Graham. Ruginită şi avariată, motocicleta a fost returnată proprietarului, un domn pe nume Ikuo Yokoyama, care-şi pierduse trei membri ai familiei în timpul tsunami-ului. (M. C.)

● Noi cam ducem lipsă, în timp ce alţii fac exces de zel în folosirea ei. Corectitudinea politică a fost motivul pentru care un tînăr pompier a fost concediat cînd a adus, în prima sa zi la locul de muncă, un pepene drept cadou pentru colegii săi, majoritatea negri. Explicaţia, care nouă ne pare, astăzi, ridicolă, e că pepenii au căpătat o conotaţie peiorativă în perioada Războiului Civil, fiind asociaţi cu negrii, lenea şi murdăria. (C. Ş.)

● Am lăsat în urmă numele de firme din sectorul 4 al Capitalei și ne apropiem de sectorul 5. Între ele, ca să ne tragem sufletul nițel, o scurtă oprire la Călărași: Spirit SRL, Cupidon Basfalion SRL, Fantasma SRL, Sugestive SRL, Nouă Fix SRL, Babel Model SRL, Da Capo SRL, OSR Oameni Și Relații SRL, La Intim SRL, Reper SRL, Atlas Protect Saga SRL, Ac Și Ață SRL, Aurică Izolatorul SRL, Cioc Suk SRL, Rezistent SRL, Cerul Azuriu SRL, La Țiganul Nostru SRL, Negruțiu Vis SRL, Piticu Fruct SRL, Astru SRL, Adresa Dulce SRL, Marasm SRL, Drumul Către Li SRL, Amor Real SRL, Dezmembrări Viola SRL, Produs Bun SRL, Hasan Filiași Bovin SRL, Țărăncuța Bio SRL. (D. S.)

Foto: Şerban Georgescu

Sanatatea ficatului  Cum identifici semnele unui ficat bolnav jpg
Sănătatea ficatului: Cum identifici semnele unui ficat bolnav
Ficatul este un organ vital în corpul omului, fiind implicat în sute de procese, printre care: digerarea alimentelor, eliminarea deșeurilor din organism și producerea unor factori de coagulare care facilitează circulația sângelui.
Rolul esential al adjuvantilor in optimizarea pesticidelor jpg
Rolul esențial al adjuvanților în optimizarea pesticidelor
Condițiile de mediu, intemperiile, buruienile, precum și bolile și dăunătorii plantelor reprezintă tot atâtea provocări pentru fermierii moderni.
IMG 20240408 WA0011 jpg
Casa Memorială „Amza Pellea”, din Băilești, a fost redeschisă publicului
Manifestările dedicate cinstirii memoriei îndrăgitului actor român, născut în inima Olteniei, au debutat pe 6 aprilie, pe scena Teatrului Național Marin Sorescu din Craiova, locul în care și-a început fascinanta călătorie în lumea artistică.
pompy ciepła (2) jpg
Pompe de căldură - utilizarea, funcționarea și tipurile acestora
În ultimii ani, pompe de căldură s-au remarcat intre dispozitivele utilizate în sistemele moderne de încălzire.
header piese jpg
Sfaturi pentru conducătorii care apreciază piese auto online de calitate și serviciile unor profesioniști
Achiziționarea de piese auto online poate fi o modalitate convenabilă și eficientă de a-ți repara sau întreține mașina.
masa de paste jpg
Cum să aranjezi o masă festivă perfectă: trei sfaturi utile
Nu mai este mult până la sărbătorile de Paște. Chiar dacă poate părea cam devreme să începi pregătirile de sărbătoare, poți începe planificarea de pe acum dacă vrei să-ți impresionezi invitații.
caine in vacanta jpg
Cum să îți pregătești câinele pentru călătorii: 6 sfaturi pentru o vacanță fără probleme
Te pregătești să pleci în prima vacanță alături de câinele tău? Experiența de a pleca într-o călătorie cu cel mai bun prieten al tău poate fi una inedită, care te va încărca cu amintiri plăcute.
image png
Lumea în care trăim
Trăim ceea ce poartă numele de „marea epuizare”.
image png
Flori, lumi și profesoare
Flori le-am dus de cîte ori am avut ocazia, la propriu sau la figurat.
image png
Cît de puțin ne lipsește...
Zic alți psihologi: nu pierde copilul interior, „accesează-l”, joacă-te, have fun! Aiurea!
image png
Zoe, fii feminină!
În prezent, cînd vorbim despre feminism, nu ne mai raportăm la structura rațională a lui Beauvoir, ci la extremismele de tipul Solanas.
p 20 Aleksei Navalnîi WC jpg
O întrebare greu de ocolit
Pentru noi, astăzi, răul şi suferinţa nu sînt doar mari teme teoretice. Nici nu se limitează la experienţa lor privată.
image png
Tîlcuirile tradiției isihaste
O luminoasă excepție de la această triumfală decadență e de găsit în lucrarea Părintelui Agapie Corbu.
1038 21a centrul comunitar din Chiojdu, 2023 jpg
Arhitectura interesului public
Arhitectura interesului public reprezintă o dezvoltare rizomatică orizontală la nivel local.
p 24 M Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Un preot din Spania, împreună cu partenerul său, au fost arestați pentru că ar fi făcut trafic cu Viagra.
image png
Pe ce te bazezi?
Pe măsură ce avansez în vîrstă, tind să cred că ceea ce numim intuiție se bazează pe experiența noastră de viață.
image png
De primăvară
Florile înșiruite mai sus se vindeau pe stradă, din loc în loc, înveselind-o. Schimbînd-o.
image png
Școli private, școli de fițe?
Nu se schimbase nimic, eram din nou o guvernantă „creativă”.
p 20 Valentina Covaci jpeg
Cum vorbim despre Dumnezeu
Merită să explorăm ce spune asta despre societatea noastră și despre discursul public din România.
image png
Călătorii în istoria cultului
A doua carte este o monografie asupra unui obiect liturgic esențial, pe care doar slujitorii îl pot vedea în altar: Antimisul. Origine, istorie, sfințire (Editura Basilica, 2023).
p 21 Geneva WC jpg
Nostalgii helvete
Job-ul (le petit boulot) pe care mi l-am dorit cel mai mult a fost cel de asistent plimbat căței genevezi.
p 24 M  Chivu 2 jpg
Cu ochii-n 3,14
● Un gunoier își dirijează colegul de la volanul autospecialei: „Dă-i, dă-i, dă-i! / Dă-i, că merge, dă-i!”. O versificație relativ salubră. (M. P.)
image png
Acceptăm prinți!
Termenul „sindromul Cenușăreasa” a fost folosit pentru prima dată de dr. Peter K. Lewin într-o scrisoare către Canadian Medical Association Journal, în 1976.
image png
Mama și tarabele
Mama, deși avea gusturi mai nobile și, atunci cînd se juca, îi plăcea să se joace mai luxos, înțelegea și nevoia mea de kitsch-ul nu chiar dulce, ci simpatic.

Adevarul.ro

image
„Tobol”, arma secretă a lui Putin care bruiază semnalul GPS . Unde este plasată?
O arma secretă a Rusiei ar bruia sistemul GPS de navigație prin satelit al avioanelor și navelor comerciale, în regiunile din Marea Baltică, Marea Neagră și estul Mării Mediterane, potrivit The Sun.
image
Marea Britanie este „pe picior de război”. Ce anunț a făcut premierul Rishi Sunak din Polonia | VIDEO
Aflat într-o vizită oficială în Polonia, premierul britanic Rishi Sunak a declarat marţi că va creşte bugetul pentru apărare până la 2,5% din PIB. Sunak a subliniat că Marea Britanie „nu se află în pragul războiului”, ci „pe picior de război”.
image
Republica Moldova, urmǎtoarea țintǎ a Rusiei. Cine sunt trimișii lui Putin ANALIZǍ
Federaţia Rusă devine tot mai prezentǎ în Republica Moldova, în contextul în care Ilan Şor, omul Kremlinului, a anunţat înființarea platformei Victoria, menitǎ sǎ adune opoziția pro-rusǎ

HIstoria.ro

image
Momentul abdicării lui Cuza: „În ochii lui n-am văzut niciun regret, nicio lacrimă”
Nae Orăşanu, om de încredere la Palat, îi comunicase principelui A.I. Cuza că „se pregătea ceva”.
image
Măcelul din Lupeni. Cea mai sângeroasă grevă a minerilor din Valea Jiului
Greva minerilor din 1929 a rămas în istoria României ca unul dintre cele mai sângeroase conflicte de muncă din ultimul secol. Peste 20 de oameni au murit răpuşi de gloanţele militarilor chemaţi să îi împrăştie pe protestatari, iar alte peste 150 de persoane au fost rănite în confruntări.
image
Cuceritorii din Normandia
Normandia – locul în care în iunie acum 80 de ani, în așa-numita D-Day, aproximativ 160.000 de Aliați au deschis drumul spre Paris și, implicit, spre distrugerea Germaniei naziste.