Cu ochii-n 3,14

Publicat în Dilema Veche nr. 791 din 18-24 aprilie 2019
Cu ochii n 3,14 jpeg

A ÎNCEPUT ELIMINAREA
CELOR CARE ZBOARĂ ÎNFLORIȚI
(PROBLEMA CARE E
ȘI TOTODATĂ NU E SE AMÎNĂ) 

● A început recensămîntul ciorilor. Pe cînd şi al vrăbiilor din mînă? (D. C.)

● Curtea Constituțională din Coreea de Sud a decis că legea care incrimina avortul este neconstituțională, verdictul istoric însemnînd eliminarea interdicției privind întreruperea sarcinii, care era în vigoare din 1953. După 66 de ani și-au dat seama, în sfîrșit, de asta. (A. M. S.)

● Insula Komodo se va închide pentru turiști, începînd din 2020, din cauza celor care pleacă de acolo cu tot cu faimoșii „dragoni“. Autoritățile au prins recent un grup de traficanți care vindeau șopîrlele cu pînă la 35.000 de dolari bucata. (C. Ș.)

● Și dl Ponta are probleme, „în direct“, cu sexul avioanelor. Cînd zboară razant, la sol, două cîte două, e în ordine. Odată însă ridicate în văzduh, ele devin „avioni“, de vreme ce dl Ponta le prenumără cu „doisprezece“. Mai schimbați-l din funcție pe corectorul automat, domnilor politicieni, că ne pocește limba și vă stîlcește graiul. Iar noi devenim automat „furious“, dar rămînem la fel de „iuți“. (R. M.)

● Primarul sectorului 6 din București, Gabriel Mutu, a aprobat scoaterea din pămînt a sute de copaci (unii înfloriți deja!) din scuarul dintre sensurile de circulație ale bulevardului Iuliu Maniu și mutarea lor în Crîngași, cu precizarea: „Vom planta alții în loc. Aceia erau strîmbi.“ Strîmbă e și gîndirea politicienilor, dar pentru asta încă n-am găsit o soluție. (C. Ș.)

● Acum o săptămînă mi-a atras atenția o știre despre un hoț de murături și zacuscă din Argeș. Cerce-tînd problema, am descoperit mai multe cazuri similare. În 2006, în Mediaș, cineva a furat treisprezece borcane cu murături și zece litri de rachiu. În 2010, în Timișoara, polițiștii au prins în flagrant un tînăr care fugea din casa unor oameni cu sacoșe pline cu mîncare și murături. În 2014, polițiștii din Gherla au reușit să prindă doi hoți de murături și țuică, restituind prejudiciul părții vătămate. Cum exemplele continuă, mă gîndesc la o posibilă variantă românească a romanului Hoțul de cărți. (S. G.)

● Mă întreb, vă întreb: ce se întîmplă dacă pisica lui Schrödinger – aia care e și totodată nu e – intră într-o gaură neagră? (M. M.)

● Brexit se amînă pînă în seara de Halloween. Bu-ha-ha-ha… (S. V.)

AFLĂM CU CONSTERNARE CĂ
TRĂIM ÎNTR-O LUME ÎN FORMĂ DE STUP 

● Aflăm cu consternare, de pe site-ul HotNews.ro, că „sute de copăcei dintr-o pădure plantată anul trecut de copii în Popești-Leordeni au fost distruși cu buldozerul sau tăiați cu foarfeca“. Înțelegem, în cheie pur logică, că 1) unde nu s-a putut tăia cu foarfeca, au adus buldozerul; și/sau 2) unde nu intra buldozerul, au tăiat cu foarfeca. (M. P.)

● Încă o probă, a mia, că trăim într-o lume care o ia razna cu totul: evaluările unuia ca Tudorel Toader chiar contează! Funcții importante în structura judiciară a statului român nu pot fi ocupate altfel decît conform evaluărilor lui T.T. (S. V.)

● Pe DN1, prin Cornu de Jos, te-ntîlnești cu un OZN. De fapt, e un restaurant în formă de OZN – pizza & grill. Mușcînd dintr-un cîrnat sau dintr-un burger, cine știe spre ce planete mai poți pluti… (I. P.)

● O sursă de inspirație pentru o proză cu ceva realism magic: patru albine au intrat în ochiul unei femei, au început să locuiască acolo, ca într-un stup, și să se hrănească cu lacrimile ei. Un doctor din Taiwan i le-a scos și a spus că e un caz unic în lume. De acum încolo, fata n-o să mai poată face nimănui ochi dulci. (A. P.

mvasilescu img 20190407 160435 jpg jpeg

PROPRIETARUL
RISCĂ SĂ RĂMÎNĂ ETERN

● Surprins la volanul unei mașini de peste 100.000 de euro, Marian Oprișan a zis așa: „Mașina a fost cumpărată de mama mea, ea este proprietarul. Mie mi o mai dă din cînd în cînd s-o conduc cîte cinci minute“. Eh, niște copii mari și baronii ăștia locali! Îți vine să zici: „Mama lu’ domnu’ Oprișan, da’ de ce nu-l lăsați mai mult de cinci minute? N-aveți încredere?“. (D. C.)

● Alertă maximă! Boala de coloană e contagioasă. Iar pacienții riscă să rămînă anchilozați în funcție. (R. M.)

● În februarie 1988, dictatura și horticultura și-au dat mîna. Atunci, liderul nord-coreean Kim Jong-il a primit în dar o floare, creație a botanistului japonez Kamo Mototeru, numită Begonia tuberhybrida kimjongilhwa sau, pe scurt, Kimjongilia, ea urmînd să înflorească în fiecare an în preajma datei de 16 februarie, ziua de naștere a preaiubitului conducător. Și se pare că și-a îndeplinit cu cinste sarcina pînă în 2011, cînd Kim Jong-il a trecut la cele veșnice, primind mai multe titluri oficiale postume, printre care acelea de Etern Secretar General al Partidului Muncitorilor din Coreea, Etern Președinte al Comisiei Naționale de Apărare și Etern Conducător al Republicii Populare Democrate Coreene. În fața unei asemenea revărsări de eternitate, nu se știe dacă biata begonie a continuat să înflorească la data stabilită ori s-o fi răzgîndit. (D. S.)

Foto: E. Farkas, M. Vasilescu

Sanatatea ficatului  Cum identifici semnele unui ficat bolnav jpg
Sănătatea ficatului: Cum identifici semnele unui ficat bolnav
Ficatul este un organ vital în corpul omului, fiind implicat în sute de procese, printre care: digerarea alimentelor, eliminarea deșeurilor din organism și producerea unor factori de coagulare care facilitează circulația sângelui.
Rolul esential al adjuvantilor in optimizarea pesticidelor jpg
Rolul esențial al adjuvanților în optimizarea pesticidelor
Condițiile de mediu, intemperiile, buruienile, precum și bolile și dăunătorii plantelor reprezintă tot atâtea provocări pentru fermierii moderni.
IMG 20240408 WA0011 jpg
Casa Memorială „Amza Pellea”, din Băilești, a fost redeschisă publicului
Manifestările dedicate cinstirii memoriei îndrăgitului actor român, născut în inima Olteniei, au debutat pe 6 aprilie, pe scena Teatrului Național Marin Sorescu din Craiova, locul în care și-a început fascinanta călătorie în lumea artistică.
pompy ciepła (2) jpg
Pompe de căldură - utilizarea, funcționarea și tipurile acestora
În ultimii ani, pompe de căldură s-au remarcat intre dispozitivele utilizate în sistemele moderne de încălzire.
header piese jpg
Sfaturi pentru conducătorii care apreciază piese auto online de calitate și serviciile unor profesioniști
Achiziționarea de piese auto online poate fi o modalitate convenabilă și eficientă de a-ți repara sau întreține mașina.
masa de paste jpg
Cum să aranjezi o masă festivă perfectă: trei sfaturi utile
Nu mai este mult până la sărbătorile de Paște. Chiar dacă poate părea cam devreme să începi pregătirile de sărbătoare, poți începe planificarea de pe acum dacă vrei să-ți impresionezi invitații.
caine in vacanta jpg
Cum să îți pregătești câinele pentru călătorii: 6 sfaturi pentru o vacanță fără probleme
Te pregătești să pleci în prima vacanță alături de câinele tău? Experiența de a pleca într-o călătorie cu cel mai bun prieten al tău poate fi una inedită, care te va încărca cu amintiri plăcute.
image png
Lumea în care trăim
Trăim ceea ce poartă numele de „marea epuizare”.
image png
Flori, lumi și profesoare
Flori le-am dus de cîte ori am avut ocazia, la propriu sau la figurat.
image png
Cît de puțin ne lipsește...
Zic alți psihologi: nu pierde copilul interior, „accesează-l”, joacă-te, have fun! Aiurea!
image png
Zoe, fii feminină!
În prezent, cînd vorbim despre feminism, nu ne mai raportăm la structura rațională a lui Beauvoir, ci la extremismele de tipul Solanas.
p 20 Aleksei Navalnîi WC jpg
O întrebare greu de ocolit
Pentru noi, astăzi, răul şi suferinţa nu sînt doar mari teme teoretice. Nici nu se limitează la experienţa lor privată.
image png
Tîlcuirile tradiției isihaste
O luminoasă excepție de la această triumfală decadență e de găsit în lucrarea Părintelui Agapie Corbu.
1038 21a centrul comunitar din Chiojdu, 2023 jpg
Arhitectura interesului public
Arhitectura interesului public reprezintă o dezvoltare rizomatică orizontală la nivel local.
p 24 M Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Un preot din Spania, împreună cu partenerul său, au fost arestați pentru că ar fi făcut trafic cu Viagra.
image png
Pe ce te bazezi?
Pe măsură ce avansez în vîrstă, tind să cred că ceea ce numim intuiție se bazează pe experiența noastră de viață.
image png
De primăvară
Florile înșiruite mai sus se vindeau pe stradă, din loc în loc, înveselind-o. Schimbînd-o.
image png
Școli private, școli de fițe?
Nu se schimbase nimic, eram din nou o guvernantă „creativă”.
p 20 Valentina Covaci jpeg
Cum vorbim despre Dumnezeu
Merită să explorăm ce spune asta despre societatea noastră și despre discursul public din România.
image png
Călătorii în istoria cultului
A doua carte este o monografie asupra unui obiect liturgic esențial, pe care doar slujitorii îl pot vedea în altar: Antimisul. Origine, istorie, sfințire (Editura Basilica, 2023).
p 21 Geneva WC jpg
Nostalgii helvete
Job-ul (le petit boulot) pe care mi l-am dorit cel mai mult a fost cel de asistent plimbat căței genevezi.
p 24 M  Chivu 2 jpg
Cu ochii-n 3,14
● Un gunoier își dirijează colegul de la volanul autospecialei: „Dă-i, dă-i, dă-i! / Dă-i, că merge, dă-i!”. O versificație relativ salubră. (M. P.)
image png
Acceptăm prinți!
Termenul „sindromul Cenușăreasa” a fost folosit pentru prima dată de dr. Peter K. Lewin într-o scrisoare către Canadian Medical Association Journal, în 1976.
image png
Mama și tarabele
Mama, deși avea gusturi mai nobile și, atunci cînd se juca, îi plăcea să se joace mai luxos, înțelegea și nevoia mea de kitsch-ul nu chiar dulce, ci simpatic.

Adevarul.ro

image
„Tobol”, arma secretă a lui Putin care bruiază semnalul GPS . Unde este plasată?
O arma secretă a Rusiei ar bruia sistemul GPS de navigație prin satelit al avioanelor și navelor comerciale, în regiunile din Marea Baltică, Marea Neagră și estul Mării Mediterane, potrivit The Sun.
image
Marea Britanie este „pe picior de război”. Ce anunț a făcut premierul Rishi Sunak din Polonia | VIDEO
Aflat într-o vizită oficială în Polonia, premierul britanic Rishi Sunak a declarat marţi că va creşte bugetul pentru apărare până la 2,5% din PIB. Sunak a subliniat că Marea Britanie „nu se află în pragul războiului”, ci „pe picior de război”.
image
„Pitești, am auzit că îți plac dungile”. O reclamă Sephora jignește miile de victime ale Experimentului Pitești. Reacții acide
Sephora România, filiala celebrului lanț francez cu produse de înfrumusețare și parfumuri, a postat pe pagina de Facebook și pe Instagram o reclamă jignitoare asociată cu teribila închisoare Pitești, unde mii de deținuți au fost torturați de comuniști. Postarea a fost ștearsă după câteva ore.

HIstoria.ro

image
Momentul abdicării lui Cuza: „În ochii lui n-am văzut niciun regret, nicio lacrimă”
Nae Orăşanu, om de încredere la Palat, îi comunicase principelui A.I. Cuza că „se pregătea ceva”.
image
Măcelul din Lupeni. Cea mai sângeroasă grevă a minerilor din Valea Jiului
Greva minerilor din 1929 a rămas în istoria României ca unul dintre cele mai sângeroase conflicte de muncă din ultimul secol. Peste 20 de oameni au murit răpuşi de gloanţele militarilor chemaţi să îi împrăştie pe protestatari, iar alte peste 150 de persoane au fost rănite în confruntări.
image
Cuceritorii din Normandia
Normandia – locul în care în iunie acum 80 de ani, în așa-numita D-Day, aproximativ 160.000 de Aliați au deschis drumul spre Paris și, implicit, spre distrugerea Germaniei naziste.