Viaţa în kibbutz

Publicat în Dilema Veche nr. 362 din 20 - 26 ianuarie 2011
Viaţa în kibbutz jpeg

La ora actuală, mai puţin de 2% din populaţia Israelului trăieşte în kibbutz-uri. Mulţi tineri locuitori ai faimoaselor comunităţi egalitare vor să plece spre oraş. Totuşi, starea de fapt nu ameninţă poziţia pe care kibbutz-urile o ocupă în imaginarul colectiv israelian – şi nu numai. La 100 de ani de la fondarea primei aşezări de acest tip, liderii politici israelieni, indiferent de partid, s-au întrecut în a-şi exprima omagiul şi admiraţia faţă de proiectul centenar al muncii şi traiului în comun. Mai important decît reverenţa politicianistă e următorul paradox: în vreme ce tinerii născuţi în kibbutz tînjesc după viaţa citadină, colegi de generaţie din alte ţări, din America de Sud în Japonia, încă se oferă să lucreze în regim de voluntariat, pentru o perioadă, în locurile a căror denumire provine din controversata arie semantică „colectiv“, „a colecta“.

Voluntarii

Motivele pentru care voluntarii aleg să vină în kibbutz sînt diverse. Unii au rădăcini evreieşti şi vor să se stabilească sau să trăiască o perioadă în ţara căreia cred, sufleteşte, că îi aparţin. Alţii vor să transpună în practică etica aspră şi altruistă a muncii în comun. Mai sînt cei care vin de dragul experienţei, să se distreze şi să cunoască tineri din alte colţuri ale lumii sau pentru că e cool (printre voluntari s-au numărat, de-a lungul timpului, Jerry Seinfeld şi Sacha Baron Cohen, alias Ali G – Borat) ori să se obişnuiască cu disciplina. Sau, pur şi simplu, pentru că atracţia ideii „de la fiecare după posibilităţi, fiecăruia după nevoi“ încă produce adepţi. Aşa că trimit pe Internet un formular către KPC – Kibbutz Program Center – din Tel Aviv, după care urmează selecţia.

Vocile cîrcotaşe susţin că acest sistem de voluntariat aduce prea mult cu exploatarea: tinerii trebuie să muncească 8 ore pe zi, şase zile pe săptămînă, uneori şi în schimburi de noapte, pentru un adăpost şi cîţiva firfirei, cot la cot cu cei care primesc, pentru acelaşi efort, salarii adevărate. Astfel suplinesc, nestipendiat, munca acelora care pleacă din kibbutz spre alte zări. Funcţionarii KPC susţin, în apărarea lor, că tinerii sînt majori, capabili să aleagă, şi cunosc foarte bine care sînt condiţiile, înainte să vină în Israel.

În piscină şi la şaibă

Ein Hashofet este un kibbutz cu cîteva sute de locuitori, aflat la vreo 30 km de Haifa, cel mai important oraş industrial al ţării. „Sînteţi norocos dacă ajungeţi aici – e unul dintre cele mai frumoase kibbutz-uri din Israel. Pe deasupra, e aşezat strategic, la o oră şi ceva cu autobuzul de Ierusalim şi Tel Aviv“ – li se spune voluntarilor încă din biroul KPC Tel Aviv. Ce e drept, prima întîlnire e pozitivă: linişte, multă verdeaţă, straturi îngrijite de flori, curăţenie, căsuţe cochete. Impresia e mai degrabă de staţiune, decît de proiect comunitar cu accente fourieriste. Şi, chiar de la intrare, te aşteptă piscina imensă, de tip hollywoodian, asezonată cu trupuri bronzate, voci de toate vîrstele, chicoteli. Majoritatea kibbutz-urilor şi-au construit piscină. Această imagine la dolce vita a bunăstării apare în mai toate articolele de prezentare sau în pliantele turistice cu mesajul „Live the kibbutz experience!“. Cînd te familiarizezi cu viaţa în Ein Hashofet, îţi dai seama că piscina joacă, cu aproximaţie, rolul şezătorii de prin satele noastre. Este locul obligatoriu de socializare, de omorît plictiseala, de petreceri şi aniversări, de citit, de ieşit cu familia sau de întîlniri amoroase, de deconectare după muncă. Din păcate, din septembrie pînă în mai se închide. Nu din cauza timpului (vara prelungită din regiune i-ar permite să funcţioneze aproape tot anul), ci pentru că e tot mai greu şi costisitor să o întreţii. Regula profitabilităţii a mototolit un pic imaginea idilică. Atunci, în viaţa socială din Ein Hashofet se simte un gol de neînlocuit.

Forţa de muncă e absorbită, preponderent, de două fabrici: una de baterii, pe nume Eltam, şi una care produce şuruburi, Mivrag. Pe lîngă ele, există o fermă măricică de vaci, care asigură consumul de lactate pe plan local, şi terenuri cultivate, îndeosebi cu pomi fructiferi.

Pentru timpul liber al kibbutznicilor s-au construit un cinematograf, un club, un pub, o mini-grădină zoologică cu activităţi speciale pentru copii, teren de fotbal şi baschet, sală de fitness. Locuitorii şi-au dat toată silinţa ca mirajul succesului colectiv să funcţioneze. Şi să convingă generaţiile următoare să rămînă. Dar, cum se întîmplă cu mirajele, cu cît crezi că te apropii mai mult de ţintă, cu atît se depărtează mai tare.

Ce a rămas din proiect


Ein Hashofet e unul dintre kibbutz-urile conservatoare care a păstrat, pe cît a fost posibil, cutumele începuturilor. Dar schimbarea a devenit inevitabilă. Copiii nu mai sînt crescuţi de comunitate, ci în familii, şi se duc la o grădiniţă şi o şcoală obişnuite. Cantina pentru servirea mesei în comun a rămas şi e încă frecventată, dar la modul facultativ: poţi să găteşti acasă şi să iei masa în familie, dacă vrei. În schimb, banii sau cartea de credit nu-ţi folosesc la nimic: drept plată pentru munca depusă, primeşti unităţi pe o cartelă de cumpărături, care funcţionează exclusiv în Ein Hashofet. În vecinătate însă, un alt kibbutz, Remat Hashofet, a început să accepte bani lichizi la magazin. Casele, autoturismele, bicicletele – arătoase, de altfel – aparţin comunităţii. Le primeşti la cerere, dar nu le poţi cumpăra. Caracterul secular al comunităţii e respectat cu sfinţenie: în localitate nu există sinagogă şi rabin, iar din sărbătorile religioase s-au păstrat mai ales mesele festive şi mîncărurile specifice.

Munca se distribuie în funcţie de necesităţi. Te duci unde e nevoie de tine. Debbie lucrează dimineaţa ca educatoare şi, după-amiaza, la ferma de vaci. Kathy coordonează munca voluntarilor şi, în timpul liber, e vînzătoare la magazin. Exemplele pot continua.

Kibbutznicii


În engleză li se spune kibbutzniks: sub această denumire sînt cunoscuţi cei care s-au născut şi au crescut în kibbutz. Locuitorii din Ein Hashofet nu au nimic de gen încrîncenare proletară sau vreun fanatism de falanster. Sînt oameni obişnuiţi, cu familii, aspiraţii, împliniri, griji, probleme. Posedă însă un cult al muncii (mai ales în folosul celorlalţi) dus pînă în pînzele albe. Cum ar fi cazul lui Zachi, născut în România, deportat în Transnistria pe vremea regimului Antonescu, plecat în Israel la 20 de ani. După cinci decenii, încă vorbeşte bine româneşte. La peste 70 de ani, deşi pensionar, împachetează şi sortează în continuare şuruburi în Mivrag, fără plată, fiindcă aşa vrea. Pleacă de acasă de dimineaţă, tîrîndu-şi un picior bolnav. „Cînd a venit pensionarea, am crezut că o să mor de inimă rea. Nu pot să stau acasă fără să muncesc, în locul unde mi-am petrecut bună parte din viaţă. După cîteva săptămîni, s-au trezit cu mine la poarta fabricii. Acum n-au încotro, vor, nu vor, trebuie să mă primească la muncă.“

La celălalt pol al vîrstei se află Alon. Are 17 ani, este elev de liceu şi, în timpul liber sau în vacanţe, îşi pune salopeta de muncitor şi bocancii şi dă o mînă de ajutor în fabrică. El se numără printre tot mai puţinii tineri care vor să rămînă în Ein Hashofet. „Întîi o să fac armata, pe urmă mă duc la universitate, după care o să mă întorc să trăiesc în kibbutz. Aici sper să am o familie şi să-mi cresc copiii. Ştiu că prietenii mă iau peste picior fiindcă nu vreau neapărat un job bine plătit, la Haifa sau în alt oraş mare, dar eu aici mă simt acasă. Cred în continuare că ideea de muncă în comunitate şi pentru ea nu e rea, chiar dacă unele lucruri vor trebui schimbate.“

În schimb, tinerii din kibbutz-uri încep să se exprime în alt mod, tot mai răspicat. Este eterna întrebare care aruncă mănuşa oricărui demers egalitarist: „Dacă sînt mai harnic, mai bun şi pot să cîştig mai mult, de ce trebuie să împart ce am cu ceilalţi?“.

Cele două lumi


În Ein Hashofet întîlneşti, în paralel, două moduri de viaţă şi, drept rezultat, două tipuri de peisaje: casele de familişti ale kibbutznicilor şi, pe o arie mai restrînsă, dormitoarele cu două-trei paturi, de cămin studenţesc, ale voluntarilor veniţi din străinătate. Relaţiile între protagonişti variază, de la acomodare la conflict. Cum voluntarii sînt îndeosebi tineri, aflaţi departe de casă, dornici de aventură şi, vorba clişeului, „fără obligaţii“, petrecerile se ţin lanţ. Muzica la maximum, alcoolul, „iarba“ (interzisă în Israel), apetenţa pentru „trăieşte-ţi clipa“ şi „Let’s have fun“ îi încîntă pe tinerii kibbutznici, dar provoacă nemulţumite ridicări din sprîncene printre ceilalţi. Cum spunea cu amărăciune un veteran – „cam asta s-a ales, astăzi, din idealurile noastre. Am început cu egalitatea şi am sfîrşit în clubbing“.

Cîteodată, voluntarii sînt expulzaţi din kibbutz. Cum ar fi cei doi sud-americani care i-au procurat alcool unei adolescente de 16 ani, fapt care a stîrnit protestele părinţilor fetei. Sau Mark, americanul care a furat bicicleta unui pensionar. Uneori, după un scandal sau un furt, poliţia e chemată să facă razii. Kibbutznicii sînt împărţiţi între forţa de muncă proaspătă şi neplătită adusă de voluntari, pe de o parte, şi problemele create de aceştia, pe de alta. Oricum, şi aici se produc transformări: multe kibbutz-uri au renunţat la voluntariat. „Putem să ne descurcăm şi singuri“ – spun ei.

Ar fi însă greşit dacă impresia finală ar reţine doar acest aspect, preponderent anecdotic. Experienţa de voluntar în kibbutz înseamnă, nu de puţine ori, întîlniri cu oameni deosebiţi, experienţe unice, discuţii de neuitat, poveşti de iubire şi prietenii pe viaţă. Suficiente motive pentru ca tinerii să trimită în continuare formularele pentru voluntariat.

pompy ciepła (2) jpg
Pompe de căldură - utilizarea, funcționarea și tipurile acestora
În ultimii ani, pompe de căldură s-au remarcat intre dispozitivele utilizate în sistemele moderne de încălzire.
header piese jpg
Sfaturi pentru conducătorii care apreciază piese auto online de calitate și serviciile unor profesioniști
Achiziționarea de piese auto online poate fi o modalitate convenabilă și eficientă de a-ți repara sau întreține mașina.
masa de paste jpg
Cum să aranjezi o masă festivă perfectă: trei sfaturi utile
Nu mai este mult până la sărbătorile de Paște. Chiar dacă poate părea cam devreme să începi pregătirile de sărbătoare, poți începe planificarea de pe acum dacă vrei să-ți impresionezi invitații.
caine in vacanta jpg
Cum să îți pregătești câinele pentru călătorii: 6 sfaturi pentru o vacanță fără probleme
Te pregătești să pleci în prima vacanță alături de câinele tău? Experiența de a pleca într-o călătorie cu cel mai bun prieten al tău poate fi una inedită, care te va încărca cu amintiri plăcute.
image png
Lumea în care trăim
Trăim ceea ce poartă numele de „marea epuizare”.
image png
Flori, lumi și profesoare
Flori le-am dus de cîte ori am avut ocazia, la propriu sau la figurat.
image png
Cît de puțin ne lipsește...
Zic alți psihologi: nu pierde copilul interior, „accesează-l”, joacă-te, have fun! Aiurea!
image png
Zoe, fii feminină!
În prezent, cînd vorbim despre feminism, nu ne mai raportăm la structura rațională a lui Beauvoir, ci la extremismele de tipul Solanas.
p 20 Aleksei Navalnîi WC jpg
O întrebare greu de ocolit
Pentru noi, astăzi, răul şi suferinţa nu sînt doar mari teme teoretice. Nici nu se limitează la experienţa lor privată.
image png
Tîlcuirile tradiției isihaste
O luminoasă excepție de la această triumfală decadență e de găsit în lucrarea Părintelui Agapie Corbu.
1038 21a centrul comunitar din Chiojdu, 2023 jpg
Arhitectura interesului public
Arhitectura interesului public reprezintă o dezvoltare rizomatică orizontală la nivel local.
p 24 M Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Un preot din Spania, împreună cu partenerul său, au fost arestați pentru că ar fi făcut trafic cu Viagra.
image png
Pe ce te bazezi?
Pe măsură ce avansez în vîrstă, tind să cred că ceea ce numim intuiție se bazează pe experiența noastră de viață.
image png
De primăvară
Florile înșiruite mai sus se vindeau pe stradă, din loc în loc, înveselind-o. Schimbînd-o.
image png
Școli private, școli de fițe?
Nu se schimbase nimic, eram din nou o guvernantă „creativă”.
p 20 Valentina Covaci jpeg
Cum vorbim despre Dumnezeu
Merită să explorăm ce spune asta despre societatea noastră și despre discursul public din România.
image png
Călătorii în istoria cultului
A doua carte este o monografie asupra unui obiect liturgic esențial, pe care doar slujitorii îl pot vedea în altar: Antimisul. Origine, istorie, sfințire (Editura Basilica, 2023).
p 21 Geneva WC jpg
Nostalgii helvete
Job-ul (le petit boulot) pe care mi l-am dorit cel mai mult a fost cel de asistent plimbat căței genevezi.
p 24 M  Chivu 2 jpg
Cu ochii-n 3,14
● Un gunoier își dirijează colegul de la volanul autospecialei: „Dă-i, dă-i, dă-i! / Dă-i, că merge, dă-i!”. O versificație relativ salubră. (M. P.)
image png
Acceptăm prinți!
Termenul „sindromul Cenușăreasa” a fost folosit pentru prima dată de dr. Peter K. Lewin într-o scrisoare către Canadian Medical Association Journal, în 1976.
image png
Mama și tarabele
Mama, deși avea gusturi mai nobile și, atunci cînd se juca, îi plăcea să se joace mai luxos, înțelegea și nevoia mea de kitsch-ul nu chiar dulce, ci simpatic.
image png
Tramvaie
Timpul de așteptare e afișat electronic și calculat la secundă.
image png
După 20 de ani: cît ne-a schimbat Facebook viețile?
În 2020, Facebook anunța că nu va verifica reclamele politicienilor pe platformele sale, permițînd astfel și publicarea informațiilor false.
p 20 WC jpg
Proba gustului
Se susţine şi în Vechiul Testament, şi în Noul Testament, spunea Andrei Pleşu într-un curs de angelologie, că „omul e bine să aibă sare, adică să aibă gust bun...

Adevarul.ro

image
Motivul absurd pentru care o vânzătoare a refuzat doi tineri. „Poate credea că îl folosiți la orgii“
Doi tineri, unul de 25, iar celălalt de 21 de ani, susțin că o vânzătoare a refuzat să-i servească și le-a cerut să vină însoțiți de părinți, deși aveau actele și puteau să demonstreze că sunt majori. De fapt, ei nici măcar nu au cerut țigări, alcool sau alte produse destinate exclusiv adulților.
image
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Un anunț imobiliar din Brașov pentru vânzarea unui garaj din lemn a stârnit ironii din partea românilor. Garajul de 22 metri pătrați din lemn costă cât o garsonieră.
image
Ianis, sufocat de Hagi: cum un părinte, „orbit“ de subiectivism, a ajuns să facă țăndări imaginea băiatului său
Managerul Farului a mai creat un caz, deranjat că selecționerul nu i-a titularizat băiatul în amicalele cu Irlanda de Nord și Columbia. Episodul lungește lista derapajelor unui părinte care persistă în greșeala de a-și promova agresiv fiul, mărind și mai mult povara numelui pe umerii acestuia.

HIstoria.ro

image
Bătălia codurilor: Cum a fost câștigat al Doilea Război Mondial
Pe 18 ianuarie a.c., Agenția britanică de informații GCHQ (Government Communications Headquarters) a sărbătorit 80 de ani de când Colossus, primul computer din lume, a fost întrebuințat la descifrarea codurilor germane în cel de Al Doilea Război Mondial.
image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.