Zimnicea: oraşul care e... aşa cum e!

Publicat în Dilema Veche nr. 288 din 20 Aug 2009
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Se spune că doi americani stăteau de vorbă: "Unde te duci?" "În România, la Zimnicea." "Ai înnebunit?! Nu te duce! Am fost şi eu acolo, cu avionul. Nici nu ştiu cum am scăpat! Ăia au ţevi de tancuri la fiecare geam!..." E un banc inventat de zimniceni, chiar despre oraşul lor. O glumă amară " că doar nu dau americanii năvală la ei! " cu referire la faptul că, de ani buni, pe aproape fiecare fereastră ies coşuri de fum. Sînt de la sobele pe care şi le-au instalat în apartamentele de bloc. Asta după ce s-a oprit căldura centralizată. Localnicii nu prea mai ştiu cînd s-a întîmplat asta şi de ce. Probabil, la fel ca în multe alte locuri, datoriile la CET s-au tot acumulat, oamenii n-au mai putut să plătească şi centrala termică a intrat în faliment şi s-a închis. Interesant e că pentru zimniceni asta nu pare să fie o problemă. S-au obişnuit fără apă caldă şi fără căldură, aşa cum s-au obişnuit cu faptul că vara (cînd cei de la case udă grădinile), apa nu mai ajunge la etajele III şi IV (blocuri cu mai mult de patru etaje nu sînt în oraş!). Dolce vita Pare o dolce vita la Zimnicea. Oraşul e toropit de căldură. Pustiu. Magazine închise. E trecut de ora prînzului şi rar vezi pe cineva trecînd alene pe stradă. Un băiat a adormit pe un scaun, pe teresa unui restaurant, la umbră, sub o umbrelă. Are capul pe spate, sprijinit de spătarul scaunului, şi gura larg deschisă. Blocurile începute pe vremea lui Ceauşescu au încremenit şi ele neterminate, către marginea oraşului. De undeva se aude cîntînd un cocoş. "Cucuriguuuu!" E răguşit şi un pic leşinat. La parterul unui bloc, o bătrînă slabă şi zbîrcită stă în spatele unui geam murdar, în care se oglindesc coşurile de fum din blocul de vizavi. Îi fac o poză. Nu schiţează nici un gest. Nu schimbă nici o expresie. Merg spre piaţă. Cîteva tarabe din piatră, apăsate parcă şi ele de căldură. De o oarecare tihnă. De impresia că totul e încremenit. Pe o tarabă " o cutie de carton. În cutie " o fată în rochie galbenă. E o cutie de la o păpuşă, din acelea care-s mai mari ca tine, la 3-4 ani. Cam atît avea şi fetiţa care dormea, ca într-un joc, în cutie. "Hei! Ce faci acolo?" Rîde ghiduş şi bagă capul la loc, în cutie, fără să spună nimic. Pe o altă tarabă stau înşirate la soare roşii, castraveţi, ceapă şi cîteva legături de pătrunjel. Miroase a pătrunjel. "Hai, nu-mi faceţi vînzare?" Nu-i facem. Femeia e îmbrăcată într-un capot înflorat şi are părul tuns scurt şi făcut permanent. Din cînd în cînd, stropeşte legumele cu apă, ca să pară proaspete. Cînd stă (mai mult stă!), mănîncă seminţe. Găsim şi un magazin deschis! Pijamale şi rochii de casă (ca a femeii din piaţă!) sînt înşirate pe umeraşe, agăţate pe pereţi de jur-împrejur. Vînzătorul e cam ursuz. Şi suspicios. "Am vîndut doar o pereche de şosete azi. Şi ce e cu asta?" Cîrciuma dintre blocuri E improvizată într-un spaţiu strîmt, ca o debara, la parterul unui bloc. Două mese de plastic afară. Cîţiva muncitori, îmbrăcaţi în salopete bleumarin, beau bere. Bem şi noi. De la muncitorii care trebuie să schimbe bordurile în oraş aflăm bancul de la început. Dar şi că… "Oraşul e... aşa cum e!". Vechi, dar nou, în acelaşi timp. Vechi " pentru că apare în cronici încă din vremuri străvechi, iar nou " pentru că a fost refăcut aproape în totalitate după cutremurul din 1977. Nu pentru că seismul ar fi dărîmat casele, ci pentru că autorităţile de atunci au raportat că oraşul a fost distrus în proporţie de 80%. Muncitorii de la cîrciuma dintre blocuri spun că Nicolae Ceauşescu şi-a anunţat atunci vizita la faţa locului. Prim- secretarul pe municipiu, panicat, a dat ordin ca oraşul să fie demolat bucată cu bucată. A fost refăcut după stilul communist, cu bani proveniţi în special din Germania. Dar a fost refăcut prost şi nici măcar terminat. Aşa se face că unele zone ale oraşului sînt încă nelocuite. Pe vremea lui Ceauşescu, Zimnicea a fost puternic industrializat. S-a făcut fabrica de ţevi sudate, de mobilă, prefabricate de beton, de textile. Fabrica de zahăr " cea mai mare din Europa, pe vremuri! " era vestită pentru producţiile record, iar de jur împrejurul oraşului se făcuseră sere şi ferme zootehnice. După Revoluţie, oraşul care nici nu apucase să trăiască, a murit. "Mort e şi azi!" " spune unul dintre muncitori. "Ba trăieşte, da’ pe spinarea lui Niculae!" " îl contrazice altul. Niculae " adică Ioan Niculae, om de afaceri, cunoscut în special ca patron la Interagro. Mai în glumă, mai în serios, oamenii spun că "Niculae a cumpărat tot oraşul" sau că Zimnicea "este oraşul lui Niculae". Face aici afaceri în industrie, agricultură, dar şi turism. În Zimnicea sînt două hoteluri. Unul " de două stele, hotelul "comunist al oraşului". Şi unul " de patru stele, "hotelul lui Niculae", în care e greu de imaginat cine s-ar caza, într-o zonă defavorizată, ca Zimnicea. Taxiuri, statui, macarale Două hoteluri şi… două taxiuri în oraşul fără autobuze, şi cu străzi paralele şi perpendiculare (ca în multe oraşe americane!) în care e imposibil să te rătăceşti. Taxiurile sînt parcate mai tot timpul la principala intersecţie din oraş. Şoferii stau de vorbă la o cafea. Pe amîndoi îi cheamă Dan. Unul dintre ei îmi spune că, deşi e aproape 7 seara, n-a avut nici un client în ziua aceea. "Am fost primul care mi-am făcut taxi. La început a mers că venise lumea din Spania şi mai avea bani. Îi mai duceam în port, în Rudărie, la Zimnicele sau chiar la Alexandria. Acum, banii s-au cam terminat. Ce să vă spun? Nu e nici un semafor în oraş. Nici un supermarket! În magazine nu intră nimeni, iar la 9 seara nu mai e nimeni pe stradă. Jumate din oraş lucrează la Niculae, pe salariu minim pe economie, iar cealaltă jumătate trăieşte din ajutorul social sau sînt plecaţi în străinătate, în Spania. Mai toţi de vîrsta mea au plecat. Eu n-aş pleca. Oraşul ăsta are un farmec al lui. O linişte care mie-mi place! Am mai fost la bulgari. Trecem cu vaporaşul. Da’ bulgarii nu vin la noi. N-am văzut nici unul pe aici!" Dacă ar veni, vecinii bulgari ar vedea oraşul care e " după cum spun localnicii cu anumită resemnare " "aşa cum e!": parcul din centru, plin de trandafiri în vreme de vară; zimnicenii care " deşi orăşeni " trăiesc ca la ţară; o statuie " Monumentul Eroului Necunoscut " înfăţişînd un soldat cu un steag în mînă, şi încă una " Monumentul Reconstrucţiei, care aduce aminte de cutremurul din 1977; centre de butelii la tot pasul... Singurul loc în care se întîmpla ceva în seara aceea " Casa de cultură a sindicatelor, în care intru un pic sceptică. Mă uitasem pe geamul murdar. Înăuntru " cîteva mese de biliard. Îndrăznesc să intru, mă uit la afişele şi desenele de pe pereţi, apoi merg aiurea, spre un loc de unde se aude muzică. Urc nişte trepte murdare, fac la stînga şi nimeresc într-o sală de spectacole. Muzica se aude dintr-un casetofon vechi aşezat pe marginea scenei. Cîţiva tineri repetă "hora în două părţi", un dans de-al locului. Descopăr apoi viile de la marginea oraşului şi o întîlnesc pe tanti Mariţa, cu capul acoperit de o basma legată la spate. E o femeie bătrînă şi cu picioarele îndoite de povara anilor. S-a descălţat de pantofii din cauciuc în care i se încinseseră, probabil, picioarele. Într-o mînă ţine galoşii prăfuiţi, cu cealaltă, o sapă pe umăr. Tanti Mariţa are 76 de ani. Stă la bloc, în centru. Casa ei a fost demolată nu de cutremur, ci "cu ocazia cutremurului". În locul casei de odinioară e o şcoală. Femeii nu prea îi place la bloc, că are WC-ul în casă şi miroase, şi că trebuie să plătească o grămadă de bani: apa, întreţinerea, lemnele pentru sobă… Iar pensia ei e de două milioane jumătate, după ce a lucrat toată viaţa pe unde a putut: "pe la ferme şi pe la croitorie, că pe timpul ăla nu era făbrici!". Tanti Mariţa nu are nici radio, nici televizor, iar un ziar nu a citit în viaţa ei. Se ţine bine la 76 de ani şi are şi o explicaţie: "Mă ţiu, că mă duc la sapă!". Şi se duce. Cu galoşii într-o mînă, şi cu sapa în cealaltă. Se lasă seara. Sub picioarele desculţe ale femeii se ridică praful. În zare se văd balastierele din port, cu macarale parcă suspendate caraghios, în poziţii ciudate.

header piese jpg
Sfaturi pentru conducătorii care apreciază piese auto online de calitate și serviciile unor profesioniști
Achiziționarea de piese auto online poate fi o modalitate convenabilă și eficientă de a-ți repara sau întreține mașina.
masa de paste jpg
Cum să aranjezi o masă festivă perfectă: trei sfaturi utile
Nu mai este mult până la sărbătorile de Paște. Chiar dacă poate părea cam devreme să începi pregătirile de sărbătoare, poți începe planificarea de pe acum dacă vrei să-ți impresionezi invitații.
caine in vacanta jpg
Cum să îți pregătești câinele pentru călătorii: 6 sfaturi pentru o vacanță fără probleme
Te pregătești să pleci în prima vacanță alături de câinele tău? Experiența de a pleca într-o călătorie cu cel mai bun prieten al tău poate fi una inedită, care te va încărca cu amintiri plăcute.
image png
Lumea în care trăim
Trăim ceea ce poartă numele de „marea epuizare”.
image png
Flori, lumi și profesoare
Flori le-am dus de cîte ori am avut ocazia, la propriu sau la figurat.
image png
Cît de puțin ne lipsește...
Zic alți psihologi: nu pierde copilul interior, „accesează-l”, joacă-te, have fun! Aiurea!
image png
Zoe, fii feminină!
În prezent, cînd vorbim despre feminism, nu ne mai raportăm la structura rațională a lui Beauvoir, ci la extremismele de tipul Solanas.
p 20 Aleksei Navalnîi WC jpg
O întrebare greu de ocolit
Pentru noi, astăzi, răul şi suferinţa nu sînt doar mari teme teoretice. Nici nu se limitează la experienţa lor privată.
image png
Tîlcuirile tradiției isihaste
O luminoasă excepție de la această triumfală decadență e de găsit în lucrarea Părintelui Agapie Corbu.
1038 21a centrul comunitar din Chiojdu, 2023 jpg
Arhitectura interesului public
Arhitectura interesului public reprezintă o dezvoltare rizomatică orizontală la nivel local.
p 24 M Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Un preot din Spania, împreună cu partenerul său, au fost arestați pentru că ar fi făcut trafic cu Viagra.
image png
Pe ce te bazezi?
Pe măsură ce avansez în vîrstă, tind să cred că ceea ce numim intuiție se bazează pe experiența noastră de viață.
image png
De primăvară
Florile înșiruite mai sus se vindeau pe stradă, din loc în loc, înveselind-o. Schimbînd-o.
image png
Școli private, școli de fițe?
Nu se schimbase nimic, eram din nou o guvernantă „creativă”.
p 20 Valentina Covaci jpeg
Cum vorbim despre Dumnezeu
Merită să explorăm ce spune asta despre societatea noastră și despre discursul public din România.
image png
Călătorii în istoria cultului
A doua carte este o monografie asupra unui obiect liturgic esențial, pe care doar slujitorii îl pot vedea în altar: Antimisul. Origine, istorie, sfințire (Editura Basilica, 2023).
p 21 Geneva WC jpg
Nostalgii helvete
Job-ul (le petit boulot) pe care mi l-am dorit cel mai mult a fost cel de asistent plimbat căței genevezi.
p 24 M  Chivu 2 jpg
Cu ochii-n 3,14
● Un gunoier își dirijează colegul de la volanul autospecialei: „Dă-i, dă-i, dă-i! / Dă-i, că merge, dă-i!”. O versificație relativ salubră. (M. P.)
image png
Acceptăm prinți!
Termenul „sindromul Cenușăreasa” a fost folosit pentru prima dată de dr. Peter K. Lewin într-o scrisoare către Canadian Medical Association Journal, în 1976.
image png
Mama și tarabele
Mama, deși avea gusturi mai nobile și, atunci cînd se juca, îi plăcea să se joace mai luxos, înțelegea și nevoia mea de kitsch-ul nu chiar dulce, ci simpatic.
image png
Tramvaie
Timpul de așteptare e afișat electronic și calculat la secundă.
image png
După 20 de ani: cît ne-a schimbat Facebook viețile?
În 2020, Facebook anunța că nu va verifica reclamele politicienilor pe platformele sale, permițînd astfel și publicarea informațiilor false.
p 20 WC jpg
Proba gustului
Se susţine şi în Vechiul Testament, şi în Noul Testament, spunea Andrei Pleşu într-un curs de angelologie, că „omul e bine să aibă sare, adică să aibă gust bun...
p 21 WC jpg
Natura, industria și designul biofil
Mă refer la vegetația care urcă pe terasele zgîrie-norilor, într-un elan care amintește de literatura SF post-apocaliptică sau de imaginile.

Adevarul.ro

image
Motivul absurd pentru care o vânzătoare a refuzat doi tineri. „Poate credea că îl folosiți la orgii“
Doi tineri, unul de 25, iar celălalt de 21 de ani, susțin că o vânzătoare a refuzat să-i servească și le-a cerut să vină însoțiți de părinți, deși aveau actele și puteau să demonstreze că sunt majori. De fapt, ei nici măcar nu au cerut țigări, alcool sau alte produse destinate exclusiv adulților.
image
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Un anunț imobiliar din Brașov pentru vânzarea unui garaj din lemn a stârnit ironii din partea românilor. Garajul de 22 metri pătrați din lemn costă cât o garsonieră.
image
Ianis, sufocat de Hagi: cum un părinte, „orbit“ de subiectivism, a ajuns să facă țăndări imaginea băiatului său
Managerul Farului a mai creat un caz, deranjat că selecționerul nu i-a titularizat băiatul în amicalele cu Irlanda de Nord și Columbia. Episodul lungește lista derapajelor unui părinte care persistă în greșeala de a-și promova agresiv fiul, mărind și mai mult povara numelui pe umerii acestuia.

HIstoria.ro

image
Bătălia codurilor: Cum a fost câștigat al Doilea Război Mondial
Pe 18 ianuarie a.c., Agenția britanică de informații GCHQ (Government Communications Headquarters) a sărbătorit 80 de ani de când Colossus, primul computer din lume, a fost întrebuințat la descifrarea codurilor germane în cel de Al Doilea Război Mondial.
image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.