Ce-i drept, trebuie să ai 50-60 de ani şi să-ţi fi pus numele pe un număr de cărţi ca să fii onorat în ditamai Dilema veche cu o rubrică precum aceasta, semn de dulce trufie, orice s-ar zice. Aferim!

Adicătelea cum „Ce mi se-ntîmplă“!?! Te propui dumneata ca filtru, ca medium al realităţii, un soi de lămîie care se stoarce singură, fără ulei (sper că nu şi fără sare), peste salata prezentului valah? Cine, ce, cît şi la ce bun te creditează? De ce să merg eu, Cititor, pe propunerile, numele, titlurile, evenimentele, lecturile sau spectacolele pe care le prezinţi matale? Ce te face ascultabil, lizibil, urmăribil şi, Doamne fereşte, infailibil? Cine-mi eşti, de te-avînţi să surfilezi înconjurătorul, să selectezi chestii vrednice sau nemernice din peisaj şi să mi te dai ca exemplu?!?

Corect. Iar în „buna“ tradiţie a generaţiei naşpa de azi voi răspunde: „I’m nobody but me!“. Un om care a scris în Dilema zeci de articole, începînd cu nr. 2. Unul care stă bine, adică senin, între Eminescu şi Caragiale, Mihail Sebastian şi N. Steinhardt, Bach şi Beatles, Albinoni şi Leonard Cohen, Humanitas şi Polirom, Zavaidoc şi Led Zeppelin, Cristian Vasile şi Deep Purple, ori între Hurezi, Benares, Alhambra şi goticul manuelin. Între nastratinismul balcanic, domul din Köln, Amos Oz, Marguerite Yourcenar, Ernst Jünger, Pascal, Filocalia, Soljeniţîn, culele de la Măldăreşti şi miniaturile stradale din Obidos.

Unul care s-a săturat de cuantificarea calmă, iresponsabilă, sinucigaşă, a răului românesc de mai bine de-un veac încoace şi care tînjeşte după un strop de normalitate, elan nădăjduitor şi lumină interioară. Care e obosit aproape letal de mania românilor de a-şi inventaria masochist viciile, nenorocul, damnările şi fatalismul, a-şi etala nimicnicia, netrebnicia, nihilismul, delirul de grandoare paralel cu complexele slugărniceşti de inferioritate. Şi care nu înţelege de ce invariabil urlăm demenţial că n-avem (şi nu sîntem buni de) nimic, pentru a distruge numaidecît orice se construieşte!

Unul care de, 20 de ani încoace, trece pe răboj cu un calm halucinant tot ce ţine de familiarizarea noastră cu dezastrul: mineriadele, cretinizarea maselor, exodul valorilor, tabloidizarea presei, analfabetismul moral, manelizarea partidelor, mizerabilismul artistic, exterminarea patrimoniului, misofilia, fărădelegea ca lege, mafiotlîcul neomedieval, pecinginea mîrlăniei, grobianismului, calibanismului ş.a.m.d.

Unul care are nostalgia rînduielii ante şi inter-belice, care nu crede în sloganele de tipul „good news – no news“ sau „it bleeds – it leeds“, căutînd exasperat modele umane luminoase, armonie şi nu dizarmonie, frumuseţe şi nu urîciune, puritate şi nu mizerie. Linişte şi nu urlet, inefabile arome proaspete şi nu sufocante exhalaţii de vidanjă. Spuneţi-(m)i cum vreţi: reacţionar, paseist şerbetizat, sămănătorist, neointerbelic... N-are-a face!


Nu vă asigur decît de un singur lucru: de buna mea credinţă. Una care vrea să scrie săptămînal aici aproape exclusiv de bine, pescuind din apele tulburi ale prezentului firescul, frăgezimea, altruismul, seninătatea, pilduitorul. Nu mizantropia, devianţa, alterarea, rugina spirituală şi cangrena etică. Mi se întîmpla, ca zilele trecute, să fiu încîntat de prezenţa lui Liviu Ciulei la emisiunea lui Patapievici, sau de prezenţa Sînzianei Pop la „Profesioniştii“ Eugeniei Vodă? Voi scrie aici. Mă convinge o carte, mă farmecă un spectacol, forfotesc în culisele festivalului de la Sibiu, lucrez în juriul UNITER, surfilez strategii în board-ul Fundaţiei Soros, mă întîlnesc cu adolescenţii de la liceul X? Descopăr un autor, un redactor de la radio sau un bancher gata de mecenat? Mă ucide un film, mă scandalizează o polemică sau vreau să veştejesc o mentalitate? Voi scrie aici.

Realitatea socio-culturală filtrată săptămînal prin firea, aşteptările, prejudecăţile, opţiunile, refuzurile şi revelaţiile unui maniac al coincidenţei contrariilor: cioranian noicist, caragialoeminescian, sceptic euforic, naţionalist eurocentric, sangvino-melancolic. Pe scurt: sănătoşi să fim!

Dan C. MIHĂILESCU este critic literar.