New Model Army (NMA) revin la Bucureşti. Tot în Herăstrău, tot la Hard Rock Café. Vineri, 26 februarie. De la ultimul lor concert bucureştean au trecut mai bine de doi ani. În care Justin Sullivan & Co. au mai lansat un album (Today is a Good Day, al 11-lea album de studio), iar amintirea unui live-act foarte bine performat nu s-a şters din mintea spectatorilor primului concert al legendarei trupe post-punk britanice. Ar fi fost şi cazul să se descurce cel puţin onorabil live, doar au în spate o experienţă muzicală de (fix) trei decenii şi prin concerte (mici şi numeroase) s-au şi impus pe scena muzicală englezească de la începutul anilor ’80.

New Model Army este o trupă aparte, unul dintre exemplele clare de sound dobîndit prin acumulări, experimentări şi reconsiderări impuse nu de moda momentului, ci de starea trupei. Ar fi deci vorba de evoluţia organică a unei organizaţii de muzicieni care, nevoită să treacă peste cele mai grave momente umane şi muzicale posibile (plecarea lui Stuart Morrow, solist, neînţelegeri cu casele de discuri, decese, reorganizări, perioade de pauze în care fiecare membru s-a ocupat de proiecte proprii), a reuşit să supravieţuiască. Fără să schimbe vreodată neinspirat macazul, fără să beneficieze de glorie în America de Nord (accesul în SUA le-a fost interzis de două ori, o dată în ’86, a doua oară în 2007: aparent, o piesă de-a lor – „The 51st State“ – în care iau peste picior alianţa britanico-americană ar fi fost motivul). Debuturilor post-punk contestatare (numele este preluat de la armata republicană fidelă lui Oliver Cromwell, ale cărei trupe au jucat în rol decisiv în războiul civil englez din secolul al XVII-lea) le-au urmat introspecţiile de pe la mijlocul deceniului 8, apoi, trecînd printr-un hiatus la mijlocul deceniului 9, au revenit reformaţi la finalul de mileniu. Au rămas, în mod constant, vedete ale underground-ului şi fidelitatea faţă de propriile idei şi principii i-a ţinut departe de influenţele (nu adesea nefaste) ale mainstream-ului. Ce a reuşit această trupă cu componentă în cvasi-continuă schimbare este surprinzător de constant, şi ca nivel valoric, şi ca inspiraţii (uneori subterfugii, ca în cazul unui album integral acustic – Better than Them – cauzat de plecarea solistului Stuart Marrow).
 
La bază, sound-ul NMA a rămas punk-rock. Peste care s-au adăgat inflexiuni şi sentimentalisme folk, muzicuţe, viori electrice, sintetizatoare, chitare mai agresive, momente optimiste, percuţie variată. Toate înregistrate pe unsprezece albume de studio, cinci materiale live şi şapte compilaţii. Ca în istoria oricărei trupe cu activitate prelungită, suişurile au fost evidente: Hex (1987) – surprinzător de poetic şi romantic; Thunder and Consolidation (1989) – eclectic şi interesant, Carnaval (2005) – anxios şi dramatic. Today Is a Good Day este o revenire forţoasă, cu rock şi chitare şi sound viguros. Douăsprezece piese care marchează o întoarcere spre formula de pe Impurity-ul 90ist: mai multă forţă, mai puţin optimism, un album nemulţumit, observaţional. Versuri despre revoluţii ţărăneşti, întuneric şi rîuri de sînge. Mai degrabă vehement, dar cu momente sobre, cu tuşe de folk furios şi riff-uri de chitare. Poziţionat între o apariţie în Cracovia şi una în Sofia, concertul din Bucureşti promite o prestaţie muzicală remarcabilă şi, conform unei formule deja consacrate de trupă, un amalgam inspirat de piese de pe varii albume.