„Aș fi vrut să-l joc pe Harry Potter” - interviu cu Marian RÂLEA

Publicat în Dilema Veche nr. 368 din 3 - 9 martie 2011
„Aș fi vrut să l joc pe Harry Potter”   interviu cu Marian RÂLEA jpeg

Cunoscut pentru rolul Magicianului pe care l-a jucat ani de zile, Marian Râlea este unul dintre cei mai activi actori de dramă, cu un repertoriu amplu, de la Iov la Regele Lear. Acum spune că nu i-a mai rămas de jucat decît rolul magicianului Prospero.

În spectacolul de la Teatrul „Bulandra“, Îngropaţi-mă pe după plintă de Pavel Sanaev,  jucaţi rolul unui copil de 9 ani. Este dificil să joci un copil? 

Meseria de actor te pune în tot felul de situaţii exemplare. Nu de mult spuneam că mi-aş fi dorit un singur rol în toată viaţa mea de actor, Harry Potter, asta pentru că eu am ajuns direct Magician. Iată că acum regizorul Yuri Kordonsky mi-a oferit rolul unui copil. E greu, şi nu e greu. Atîta timp cît îţi faci meseria asta care, din punctul meu de vedere, nu înseamnă mai mult decît un joc, e frumos şi chiar simplu să joci un copil. Problema la personajul Saşa ţine de dualitatea lui, pentru că există scriitorul care îşi aminteşte de copilărie şi copilul. Grea a fost alegerea modalităţii de interpretare. Era foarte simplu să joci un copil rupt total de tînărul scriitor, ori partea interesantă a acestui rol este că trecerea între copil şi adult este subtil făcută, neaşteptat, de multe ori, de surprinzătoare şi acceptată prin convenţie de către public. Pentru actor, să joace două personaje într-unul singur e destul de inconfortabil. Dar frumuseţea rolului constă în această simbioză între personajul copil şi personajul adult, pentru că personajul adult trebuie să aibă candoarea copilului, iar personajul copil ar trebui să aibă seriozitatea adultului. 

Lucrul îndelungat cu copiii v-a ajutat să-l jucaţi pe Saşa? Aţi învăţat ceva de la copii? 

Am încercat să-i înţeleg pe cei mici, căci dacă nu-i înţelegi, nu te poţi juca cu ei. Nu am avut exemplul unui copil care se comportă ca atare, ci doar o senzaţie exterioară pe care o avem cînd ne aducem aminte de copilărie. Nu vorbesc despre cum se mişcă un copil de 9 ani, ci despre mentalitatea celor mici care, chiar şi atunci cînd se alintă, au dreptate, chiar şi atunci cînd îi doare ceva, sînt sinceri, chiar şi atunci cînd rîd, o fac cu neprihănirea vîrstei. Pentru ei, fiecare lucru e serios şi această mentalitate am încercat să o aduc pe scenă. Dacă mă întrebaţi care dintre personaje e mai puternic, nu pot să răspund. Personajul adult are întrebările unui copil, iar copilul devine atît de serios uneori, încît ai senzaţia că înţelege tot mersul vieţii. Da, m-a influenţat în sensul în care am înţeles copilăria. Ducu Darie spune că nu putea juca altcineva rolul ăsta. Eu cred că oricine putea să joace rolul, dar eu am avut şansa.  

Generaţia „Abracadabra“, cea care a crescut cu Magicianul, consideră acest personaj ca făcînd parte dintr-un basm. De ce aţi simţit nevoia să faceţi acest personaj unicat? 

Tot din nevoia de joc. A fost o întîmplare. A fost de la început foarte puternic personajul. Pe vremea aceea nu exista concurenţă, şi era mai simplu. Ne-am retras cînd a apărut Harry Potter. Întreaga echipă voia să recupereze un timp pierdut, al poveştilor de care înainte de ’89 nu aveam voie să ne apropiem. A fost o revenire la povestea adevărată, cu multe personaje. Am adus puţină culoare şi în zona de media. După ’89, poate şi acum, toată lumea se credea foarte deşteaptă şi atunci era nevoie de un Popa Prostu al celor mici. Magicianul asta a fost, un fel de Păcălici din cărţile de joc. A rezistat pentru că a fost adoptat de către cei mici şi părea că a fost creat de ei. În plus, să intri în fiecare duminică în casele oamenilor este o nesimţire (rîde). Lumea, voia, nu voia, dacă nu era la biserică, se uita la Magicianul.

Ce vă face fericit? 

Acum, vorbele frumoase care mi se spun: „Extraordinar, ce rol, numai tu puteai să-l joci!“. Îmi aduc un sentiment de bucurie, de fericire şi împlinire. Teatrul este atît cît ţine, trei ore, mai continuă această stare încă o oră, aşa că această bucurie este trecătoare. În rest, sînt fericit cînd pot să alerg, pot să zbor cu avioanele, să mă urc în maşină şi să ajung la Sibiu, Cluj, Braşov. Cam asta e fericirea unui săgetător, să fie tot timpul în mişcare. Mi s-a spus că am şi ascendentul în săgetător, deci nu am nici o şansă decît să fiu în mişcare continuă. Cred că, dacă stau într-un singur loc, n-o să-mi fie bine sau mă voi plictisi în trei zile, şi atunci fug în căutarea provocărilor.

Lucraţi foarte mult, cum spune mama dvs., „sînteţi bolnav de muncă“. N-aţi obosit? 

Orice boală trebuie tratată, dar pentru asta nu s-a găsit antidot. Nu am obosit. Cînd faci ce-ţi place, nu oboseşti. Ai vrea să oboseşti, dar nu oboseşti. 

„Nu există obişnuinţă“ 

Ce filmaţi acum? 

Sînt de un an în proiectul de la Acasă TV, Iubire şi onoare. Am avut mare noroc că a existat o pauză de filmări şi am putut să încerc „să mă îngrop pe după plintă“. 

Telenovelele creează discuţii. Există o parte de public care spune că nu se aştepta să vadă anumiţi actori jucînd în aceste producţii. Care sînt argumentele dumneavoastră pro-telenovelă? 

E o glumă. Meseria noastră este de a ne juca. Orice ofertă, indiferent dacă este de media, teatru, radio, film, trebuie acceptată şi dusă în zona de interes a spectatorului. Nu există pentru actor această angoasă, că joacă în telenovele. Doar actorii care nu joacă spun lucrul ăsta. Cum nu există diferenţă între teatru pentru adulţi şi teatru pentru copii (sînt în măsură să spun lucrul ăsta) pentru că eşti obligat să îţi păstrezi sinceritatea în ambele cazuri, aşa ar trebui să nu existe nici o rezervă din partea unui actor să joace în telenovele.

Ele sînt, într-adevăr, tehnic vorbind, puţin mai lejere decît filmul pe peliculă, dar conţin poveşti de care mulţi au nevoie. În telenovelă, trebuie să te descurci în timpul, locul şi momentul acela. În faţa unui aparat de filmat, actorul are nevoie de o mai mare concentrare a profesiei. Trebuie să-ţi foloseşti toate mijloacele, nu ai repetat două luni ca pe scenă. Se deschide puţin partea nefolosită a creieraşului nostru de actor. Textul este învăţat în acel moment şi uitat imediat, e adevărat. Înseamnă un efort şi o concentrare maxime. Ai posibilitatea să reiei, dar la nivelul telenovelei, în care se filmează foarte mult pe zi, trebuie să fii impecabil. Acum, după cîţiva ani de telenovelă, pot să spun că nu orice actor de teatru poate să facă acest lucru. Dar i-aş invita pe toţi actorii să încerce această experienţă. 

Ce vă enervează? 

Cel mai tare? Începutul spectacolului. Tensiunea e atît de mare, încît ai vrea să pleci acasă şi nu poţi. Eşti obligat să stai. De asta meseria noastră se aseamănă cu cea a militarilor. Nu poţi să pleci din post, trebuie să anunţi cînd pleci din localitate, trebuie să repeţi înainte de spectacol şi, cum spuneau clasicii actori de la „Bulandra“ – meseria asta este atît de frumoasă, păcat că există repetiţiile şi spectacolele.

Aţi lucrat în perioade diferite constant cu cîte un regizor, cu Dragoş Galgoţiu, Alexandru Darie, Mihai Măniuţiu. Probabil că aţi ajuns să vă cunoaşteţi foarte bine, căci au ieşit lucruri minunate, dar nu a existat şi un pericol al obişnuinţei? 

Nu există obişnuinţă în meseria asta. Există obişnuinţă a modalităţii de lucru cu fiecare regizor în parte. Am lucrat cam cîte cinci ani cu fiecare regizor. Au fost etape în care am dezvoltat tehnici, modalităţi de a gîndi spectacolul. Fiecare regizor a descoperit în mine altceva. Repertoriile erau făcute în aşa fel încît să nu se repete modalităţi de expresie teatrală. Nu m-au cantonat într-o anumită zonă. Au fost proiecte importante care au făcut din mine un actor care să dea interviuri (rîde). Pot să spun cu mîna pe inimă că există o comunicare în care nici regizorii, nici actorul Marian Râlea nu mai au nevoie de cuvinte. Ne înţelegem prin gînd, vorbim foarte puţin la repetiţii. Aşa s-a întîmplat şi cu Andrei Şerban, şi cu Yuri Kordonsky – nu am vorbit mult. Cînd actorul intuieşte şi merge pe mîna regizorului, vorbele sînt inutile. 

Aţi făcut cu Andrei Şerban Pescăruşul la Sibiu, un spectacol în care jucaţi un personaj în vîrstă care dă în mintea copiilor. Există dificultăţi speciale la rolurile de compoziţie? 

Dimpotrivă, a juca o compoziţie de vîrstă e de mare ajutor pentru actor. A juca un rol ieşit din normalitate e mult mai simplu decît să joci un personaj din zilele noastre. La noi e o vorbă: „E simplu să joci nebuni“. Sau e simplu să fii penibil, să joci în travesti. E mult mai greu să faci un personaj viu pe scenă. Adică nu e greu să joci Regele Lear, e greu să convingi că eşti Regele Lear.

Sînteţi un om religios? 

Nu, dar cred într-o religie aşa, universală. 

Aţi făcut cu Mihai Măniuţiu Trilogia evreiască, adică Experimentul Iov, Shoah. Versiunea Primo Levi şi Ecleziastul. Această reinterpretare prin teatru a unor episoade biblice v-a schimbat relaţia cu Dumnezeu? 

Sînt nişte texte esenţiale şi eu, fiind un actor cu şansă, am avut parte de ele ca să le rostesc pe scenă. Şi nu numai pe scenă. În Evanghelia după Ioan (n.r. Memoria celor care au trecut, după Evanghelia după Ioan, regia Anca Berlogea), în pelerinajul spre Santiago de Compostela, rosteam textul lui Ioan în faţa altarelor bisericilor din drum. Sînt poveşti care trebuie cunoscute, re-cunoscute şi re-recunoscute. Tehnic vorbind, sînt nişte texte mai grele decît Shakespeare, iar din punctul de vedere al actorului, Shakespeare e cel mai greu text. Dar nu mi-au schimbat relaţia cu Dumnezeu. 

Aveţi vreun regret? 

Poate că, dacă învăţam la timp mai multe limbi străine, jucam acum nu numai în română. Dar ăsta e un moft, nu un regret. 

Vă referiţi la teatru sau la film? 

Numai la teatru. În film e puţin mai simplu. Ce nu iese bine se taie sau se refilmează; în schimb, în teatru trăieşti emoţia momentului unic în care rosteşti cuvîntul. 

Ce i-aţi spune lui Marian Râlea? 

Să nu se împrăştie. Nu că n-ar putea să facă mai multe lucruri în acelaşi timp, dovadă Saşa mic şi Saşa mare, dar nu toate lucrurile sînt importante.

a consemnat Oana STOICA

comunicat instituto cervantes espacio femenino 2024 jpg
Cinema feminin din Spania și America Latină, în luna martie, la Institutul Cervantes din București
Și în acest an, luna femeii este sărbătorită la Institutul Cervantes cu o serie de filme care aduc în atenția publicului o serie de creații cinematografice semnate de artiste din spațiul cultural hispanic.
1038 16 IMG 20220219 WA0027 jpg
Compilați, compilați...
Îi las plăcerea să reflecteze asupra
p 17 jpg
La contactul cu pielea
Smoke Sauna Sisterhood e pe de-a-ntregul cuprins în titlul său: într-o saună retrasă.
1038 17b Idles Tangk webp
Tobe + chitare = love
Nu știi neapărat ce vrea să fie acest prolog, dar exact fiindcă e un prolog mergi mai departe
image png
387326384 1387431755465458 2939236580515263623 n jpg
Orice sfârșit e un nou început
Când faci febră, când plângi din senin, când râzi cu toată gura știrbă.
Afișe Turneul Național 08 jpg
Martie este luna concertelor de chitară
În perioada 16-30 martie 2024, Asociația ChitaraNova vă invită la concertele din cadrul turneului național „Conciertos para Guitarra”.
426457521 938541944508703 1123635049469230038 n jpg
One World Romania – Focus Ucraina: proiecție „Photophobia”
„Photophobia” marchează doi ani de la începerea războiului în Ucraina și va avea loc pe 24 februarie la Cinema Elvire Popesco.
1037 15 Maria Ressa   Cum sa infrunti un dictator CV1 jpg
O bombă atomică invizibilă
Ce ești tu dispus(ă) să sacrifici pentru adevăr?
p 17 2 jpg
Spectacol culinar
Dincolo de ținuta posh, respectabilă și cam balonată, a filmului, care amenință să îl conducă într-o zonă pur decorativă, cineastul găsește aici materia unei intime disperări.
1037 17 cop1 png
Liric & ludic
Esența oscilează între melancolie și idealism romantic.
Vizual FRONT landscape png
FRONT: expoziție de fotografie de război, cu Vadim Ghirda și Larisa Kalik
Vineri, 23 februarie, de la ora 19:00, la doi ani de la începerea războiului din Ucraina, se deschide expoziția de fotografie de război FRONT, la Rezidența9 (I.L. Caragiale 32) din București.
image png
Lansare de carte și sesiune de autografe – Dan Perșa, Icar 89
Vă invităm joi, 15 februarie, de la ora 18, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu Dan Perșa, autorul romanului Icar 89, publicat în colecția de literatură contemporană a Editurii Humanitas.
p 16 O  Nimigean adevarul ro jpg
Sfidarea convențiilor
O. Nimigean nu doar acordă cititorului acces la realitatea distorsionată pe care o asamblează, ci îl face parte integrantă a acesteia.
1036 17 Summit foto Florin Stănescu jpg
Teatru de cartier
Dorința de a surprinde tabloul social în complexitatea lui, cu toate conexiunile dintre fenomene, are însă și un revers.
p 23 Compozitie pe tema Paladistei, 1945 jpg
Victor Brauner – Paladienii și lumea invizibilului
Reprezentările Paladistei sînt prefigurări fantastice în care contururile corpului feminin sugerează grafia literelor unui alfabet „erotic“ care trimite la libertatea de expresie a scrierilor Marchizului de Sade.
1 Afiș One World Romania 17 jpg
S-au pus în vînzare abonamentele early bird pentru One World România #17
Ediția de anul acesta a One World România își invită spectatorii în perioada 5 - 14 aprilie.
Poster orizontal 16 02 2024 Brahms 2  jpg
INTEGRALA BRAHMS II: DIRIJORUL JOHN AXELROD ȘI VIOLONISTUL VALENTIN ȘERBAN
Vineri, 16 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită la Sala Radio la cel de-al doilea concert dintr-un „maraton artistic” dedicat unuia dintre cei mai mari compozitori germani.
1035 16 coperta bogdan cretu jpg
Două romane vorbite
Roman vorbit prin încrucișări de voci, ele însele încrucișate biografic în feluri atît de neașteptate, cartea lui Bogdan Crețu reușește performanța unei povești de dragoste care evită consecvent patetismul.
p 17 2 jpg
Plăcerea complotului
Pariser nu e naiv: Europa nu mai e aceeași.
1035 17 The Smile Wall Of Eyes 4000x4000 bb30f262 thumbnail 1024 webp
Forme libere
Grupul The Smile va concerta la Arenele Romane din București pe data de 17 iunie 2024, de la ora 20.
Poster 4 copy 12 09 02 2024  jpg
Din S.U.A. la București: dirijorul Radu Paponiu la pupitrul Orchestrei Naționale Radio
În afara scenelor din România, muzicianul a susţinut recitaluri şi concerte la Berlin, Praga, Munchen, Paris, Lisabona, Londra.
1034 16 O istorie a literaturii romane pe unde scurte jpg
„Loc de urlat”
Critica devine, astfel, şi recurs, pledînd, ca într-o instanţă, pe scena jurnalisticii politice şi a diplomaţiei europene pentru respectarea dreptului de liberă exprimare şi împotriva măsurilor abuzive ale regimului.
p 17 jpg
Impresii hibernale
Astea fiind spuse, Prin ierburi uscate nu e deloc lipsit de har – ba chiar, dat fiind efortul de a-l dibui chiar în miezul trivialității, filmul e o reușită atemporală, care s-ar putea să îmbătrînească frumos.

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.