Mor după filmele horror. Şi cum, de ani de zile, încerc să urmăresc la TIFF cît mai multe scurtmetraje din secţiunea „Shadows“, n-o să-mi iert prea curînd faptul că am lipsit anul trecut chiar de la prima ediţie a Festivalului de Film Horror & Fantastic „Lună Plină“ de la Biertan, 14-18 august (lunaplinafestival.ro). Anul acesta, însă, m-am dus hotărît să-mi spăl păcatul şi să văd cît mai multe filme în cele cinci zile de festival. Şi le-am văzut pe toate, doar o parte din scurtmetraje mi-au scăpat. Prin urmare, deşi nu sînt un specialist în filme, măcar puteţi avea încredere în mine că, în cele ce urmează, vă puteţi face o idee despre ce-aţi ratat.

Dacă „Lună plină“ e fratele mai mic al TIFF-ului, am putea spune şi că Biertanul, deşi nu e cetate, ci doar un sat cu o biserică fortificată, este un fel de Sighişoară (mult) mai mică. Cu toate că azi nu prea mai găseşti germani în sat, Biertanul se numără printre primele aşezări germane din Transilvania, fiind atestat încă din 1283. Biserica evanghelică fortificată este protejată de UNESCO, iar cea mai veche casă din afara fortificaţiilor bisericii datează din anul 1572. Simbolul aşezării este Donarium-ul, o inscripţie latină votivă din bronz („Eu, Zenovius, am oferit acest dar“), datată din secolul al IV-lea şi descoperită în preajma Biertanului în 1775, unul dintre artefactele fundamentale ca dovadă a continuităţii în spaţiul actual al Transilvaniei a dacilor creştini şi latinizaţi de după retragerea aureliană din 271. Într-un asemenea cadru marcat de medievalitate, un festival de filme horror apare drept foarte firesc.

Ziua, proiecţiile au avut loc în două săli ale căminului cultural: Sala Karloff (fostul cinematograf al satului, renovat anul trecut de echipa festivalului) şi Studioul Ion Hobana; iar seara, în aer liber, în Grădina Méliès (o grădină de unde se vede, în spatele ecranului, silueta luminată a bisericii fortificate), şi la Cinema Vertigo, curtea interioară a şcolii cu clasele I-IV, la doi paşi de terenul de fotbal unde s-a amenajat campingul (în cea mai plină zi a festivalui, am numărat nu mai puţin de 82 de corturi).

Înainte să ajung la filme, să trec în revistă manifestările adiacente: un workshop de efecte speciale pentru copii, un concert cu cvartetul Einuiea, un show cu foc al grupului sibian Crispus, o expoziţie de măşti precreştine, realizate de meşterul Vasile Şuşca, o terasă de lectură SF, concursuri de cultură horror generală şi de sculptat orori în pepeni, degustări la tîrgul cu produse tradiţionale bio (dulceţuri, plăcinte, brînzeturi, pălinci) şi party-uri after midnight La Ţăruş, terasa/barul nonstop al campingului, cu mai mulţi DJ, printre care şi germanul Candie Hank, al cărui mix de electro minimal, raw acid, cartoon rap, sound art, futuristic 8bit şi alte beat-uri epileptice îl recomandă pentru un party cu zombi hipsteri.  

Anul acesta, competiţia de lungmetraj (rezervată, ca şi la TIFF, regizorilor la început de drum) a numărat şapte filme, în selecţia lui Andrei Creţulescu. Cel mai slab (scris, filmat, jucat), asta în ciuda subiectului cu potenţial simbolic, mi s-a părut Cannon Fodder (r. Ethan Gafny): un comando evreiesc, trimis în teritoriile arabe pentru a răpi un cap terorist, se confruntă cu grupări izolate de zombi palestinieni; astfel, conflictul din Orientul Mijlociu este redus la o confruntare haotică de posedaţi care-şi sug sîngele reciproc – ceea ce nu-i deloc departe de adevăr. Cu accent stilistic pe atmosfera insulară pustiită, dar mult prea discret pentru subiect, Come Out and Play (r. Makinov), un remake după mexicanul Who Can Kill a Child? (r. Narciso Ibánez Serrador, 1976), cu un scenariu după romanul lui Juan José Plans (un fel de Golding meets Buzzati, cel din „Vînători de bătrîni“), este escapada pe o insulă mexicană a unui cuplu de americani (ea e gravidă) unde n-a mai rămas suflet de adult. În germanul Forgotten (r. Alex Schmidt), un thriller faux-paranormal cu ceva locuri comune, sejurul a două foste prietene – întoarse pe insula unde şi-au petrecut vacanţele copilăriei – se transformă într-o confruntare psihologică pe mormîntul amnezic al unei crime infantile. Safety Not Guaranteed (r. Colin Trevorrow), premiat pentru scenariu la Sundance & Independent Spirit, avîndu-i în rolurile principale pe adorabila Aubrey Plaza şi pe indie-rocker-actorul Mark Duplass (The League, The Puffy Chair, Your Sister’s Sister), este un sci-fi romance („Back to the Future meets Juno“) în care un jurnalist şi doi interns se pornesc să scrie un material despre un tip ciudat care caută tovarăş pentru o incertă călătorie în timp. La final, cu cei mai mulţi ţăruşi înfipţi în afiş, filmul a şi luat premiul publicului „Lună Plină“.

Însă favoritele mele au următoarele trei: Berberian Sound Studio (r. Peter Strickland), cu un sound designer britanic, ajuns pe nepregătite într-un studio italian pentru mixajul unui giallo cu vrăjitoare torturate, este un film mai mult de atmosferă şi sugestie fonică – sunetul este agentul horror al acestui thriller claustrofobic de studio, în care nu apare nici măcar o singură imagine sîngeroasă. În irlandezul Citadel (r. Ciaran Foy), cel mai hardcore din competiţie, un tînăr recent văduv şi agorafob, însoţit de un preot şi un copil orb, încearcă să-şi salveze fetiţa în vîrstă de cîteva luni, sechestrată în subsolul unui bloc dezafectat de la periferie şi populat cu copii posedaţi (unde se confirmă, din nou, trendul copiilor diabolici). Filmul a primit o menţiune specială din partea juriului – alcătuit din regizoarea lituaniancă Kristina Buozyte; regizorul, producătorul şi coordonatorul oficial al site-ului melies.org, suedezul Christian Hallmann, şi producătorul sloven Tomaz Horvat, director artistic şi fondator al Festivalui de Film Grossman –, Premiul „Lună plină“ fiind cîştigat de excelentul The Rambler (r. Calvin Reeder), un road trip movie straniu, frumos şi inteligent, gen Quentin Dupieux meets Lynch & Jarmush, în care un pseudo-cowboy proaspăt eliberat din închisoare (jucat memorabil de către Dermot Mulroney) traversează Oregon-ul şi propriul subconştient, în drum spre casă.

Dintre cele zece scurtmetraje din competiţie (selecţia, inclusiv la secţiunile „Fantastic Best of“ Belgia şi Spania, i-a aparţinut lui Cristi Mărculescu) a cîştigat, prin votul publicului, britanicul Sleepworking (r. Gavin Williams), o distopie sci-fi în care un cip implantat în creier îi ajută pe oameni să lucreze şi în somn.



Anul acesta a existat o secţiune nouă, „Tenebre“, unde au rulat, în premieră, cele mai bune producţii de gen din ultimul an: thrillerul spaniol El Cuerpo (r. Oriol Paulo); omnibusul, în genul analogic found footage, cu fantome, zombi, extratereştri şi secte satanice V/H/S-2; retro-rock-gothic-ul cu vrăjitoare lesbiene The Lords of Salem (r. Rob Zombie); comedia cu alieni marini vs irlandezi alcoolici Grabbers (r. Jon Wright); destinul unei familii de creştini americani de rit canibalic din We Are What We Are (r. Jim Mickle), şi acesta tot un remake după un original mexican; clovni înviaţi & însetaţi de sînge în Stitches (r. Conor McMahon); horror-ul ecologic, în genul mixed digital found footage, cu invazia unor izopode mutante într-un orăşel american, chiar de 4 iulie: The Bay (r. Barry Levinson) şi neuroniric-love-story-ul sci-fi (parcă cu prea multe influenţe/omagii aduse unor Tarkovski, Kubrick sau Gondry) Aurora/Vanishing Waves (r. Kristina Buozyte):

Pe lîngă acestea, au mai fost mini-retrospectiva din seria „American Masters“, de Brian De Palma (cu clasicele The Fury şi Blow Out, plus recentul thriller erotic corporatist Passion); proiecţia specială cu E.T. în versiunea originală şi restaurată digital, şi aniversarea Fantomas de Louis Feuillade, la 100 de ani de la premieră (cu acompaniament live Einuiea); maratonul în aer liber intitulat „Zombie’s Night Out“ (cu clasicul american Return of the Living Dead – r. Dan O’Bannon, parodia suburbană londoneză Shaun of the Dead – r. Edgar Wright şi comedia geronto-zombă Cockneys vs Zombies – r. Matthias Hoene) şi, bineînţeles, deja tradiţionalul screening interactiv cu muzicalul cultissim şaptezecist The Rocky Horror Picture Show (r. Jim Sharman), căci, vorba cîntecului, cei mai drăguţi travestiţi vin din Transilvania Transsexuală. La final, ţin să remarc subtitrările neaoşe ale lui Cătălin Mesaru, al cărui blog de filme, cinenematoblog.com, îl şi recomand cu această ocazie. La final, vă las cu dr. Frank-N-Furter:

Foto: lunaplinafestival.ro