După 30 de ani, Campionatul Mondial de Fotbal are loc din nou în Germania. Motto-ul acestei ediţii este unul cu ambiţii: "Lumea în vizită la prieteni", şi trimite atît la globalizarea explozivă a fotbalului în ultimul deceniu, dar şi la diversitatea culturilor care au adoptat sportul cel mai răsfăţat mediatic. Pe lîngă fotbalul de la televizor, de la radio sau din comentariile cotidianelor, există unul special: acela din fotografii. Cu mai puţin de o lună şi jumătate înainte de începerea campionatului, la Institutul Goethe a avut loc vernisajul expoziţiei "Fotbalul - limbaj universal", unde se regăsesc lucrările unor fotografi renumiţi ai agenţiei Magnum Photos. Fotbalul expoziţiei de la Institutul Goethe este un fotbal afectiv, generos şi exotic. Un fotbal etno într-o mare măsură. Este acel fotbal pe care l-am jucat cu toţii folosind, în locul porţii cu plasă, bătătoarele de covoare sau zidurile desenate ale blocurilor, departe de idolii din abţibilduri, de pe timbre sau de la ecranele televizoarelor. De aceea o să povestesc expoziţia cu gîndul la cei care mă vor înţelege cel mai bine: specialiştii în fotbal povestit.Ferdinando Scianna surprindea în 1986, fără ironie, un bolivian cu figură împietrită, în spatele căruia, pe un perete, se aflau două postere: "Cina cea de taină" alături de echipa naţională. Pentru cine nu ştie, 1986 este anul în care mai tot românul îşi făcea antenă de bulgari (atunci am învăţat ce înseamnă naruşenie) ca să-l vadă pe Maradona, singurul jucător profesionist ce apare în lucrările expoziţiei: un fotbalist, pe spatele căruia scrie numărul 10, cu mîinile ridicate către publicul care îi adoră execuţiile. Mai încolo, o blondă încălţată în pantofi cu toc (fotografia e din 1950), păstrîndu-şi echilibrul perfect, şutează cu sete într-o minge. E Marilyn Monroe. N-o să ştim niciodată cum s-a terminat meciul micuţilor camerunezi surprinşi de Harry Gruyaert pe un teren mai accidentat decît cel din Ghencea de acum cîţiva ani şi nici ce se va întîmpla cu mingea pe care un alt copil, fotografiat de David Alan Harwey, o priveşte cu insistenţă de pe băncuţa din faţa casei... Ştim însă că singurătatea în prezenţa unei mingi de fotbal e una dintre cele mai insuportabile din lume. Şi n-o să ştim nici rugăciunile preoţilor surprinşi de Henry Cartier-Bresson în timp ce-şi schimbă rasele cu echipamentul de fotbal. Fotbalul este imun la război, o spune Phillip Jones Griffiths în această poveste alb-negru: un adolescent jonglînd cu mingea, nepăsător la trecerea unui tanc într-o zi zbuciumată din Grenada anului 1983.Două fotografii împotriva clişeelor: o tînără iraniancă îmbrăcată în portul specific, dar fără văl pe chip, loveşte şi înalţă o minge sub privirile admirativ-uimite ale prietenelor sale; şi un adult musulman care execută un dribling în faţa unui adolescent (cu ce bucurie a jocului!), undeva într-o parcare goală din Orient. Un alt stereotip: nemţii sînt mai reci şi mai calculaţi, în consecinţă, nu pot fi suporteri înfocaţi. Şi atunci cine este tatăl al cărui bebeluş poartă tricou şi este acoperit cu păturică, ambele branduite în culorile formaţiei favorite? Întrebarea îi aparţine fotografului Thomas Hoepker şi a fost lansată în 1998. Cine este, se întreba şi René Burri în 1953, fetiţa nedumerită din căruciorul parcat de tatăl suporter al naţionalei Cehoslovaciei undeva la marginea stadionului? Poate fotbalul să capituleze în faţa ploii? Răspunsul aceluiaşi fotograf este negativ şi aproape suprarealist: jucătorii aleargă după minge ţinînd umbrela în mînă.Am lăsat la final fotografia lui Peter Marlow de pe afişul expoziţiei, pentru o ultimă întrebare, deloc retorică: la ce visează bărbatul în vîrstă, al cărui cap odihneşte pe o minge de fotbal?