Aflîndu-mă la Napoli, la forumul Greenaccord XI, am fost întrebat de un coleg italian ce părere am despre mormîntul lui Dracula de aici. Cum nu aveam nici o părere, mi-am zis să profit de ocazie pentru a-mi face una. Aşa că duminică dimineaţa am pornit spre centrul oraşului, în căutarea pieţei Santa Maria la Nova, unde se află biserica cu acelaşi nume, locul unde se spune că ar fi fost descoperit mormîntul lui Vlad Ţepeş. Remarc în trecere că piaţa Santa Maria la Nova se află la numai cîteva minute de mers lejer de staţia de metrou Toledo, inaugurată recent, în anul 2012, un reper arhitectural, una dintre cele mai frumoase staţii de metrou din lume. 
 
Revenind la tema discuţiei, am remarcat că toate bisericile din drum, nu puţine, erau deschise, doar Santa Maria la Nova – nu. A trebuit, prin urmare, să mă mulţumesc să o privesc pe dinafară, rămînînd să-mi obţin informaţiile altfel. Biserica este construită în stilurile rinascimento şi baroc, arătînd la exterior ca o (foarte mare) basilică romană. Construcţia actuală a început în anul 1596, dar pe acest loc se pare că a existat o biserică mai veche, menţionată în documente din anul 1279. Biserica, de fapt un întreg complex monumental, adăposteşte şi un muzeu de artă religioasă contemporană. Din păcate, n-am putut vedea interiorul. De altfel, n-am putut ajunge nici la uşa principală, deoarece un gard de fier încuiat oprea accesul la scările masive cu două rampe laterale de la intrare.   
 
Primele informaţii despre „mormîntul lui Dracula“ din Napoli au apărut în Il Mattino, în iunie 2014. Trei istorici italieni afirmau atunci că, la sugestia unei doctorande din Talin, Estonia, au studiat un mormînt din biserica Santa Maria la Nova din Napoli, care ar fi putut fi al lui Vlad Ţepeş. Principalul argument pe care-l aduceau italo-estonienii în sprijinul concluziei lor era existenţa unor simboluri pe mormînt – dragonul (relativ similar cu simbolul Ordinului Dragonului, din care a făcut parte şi Vlad Dracul, tatăl lui Ţepeş, ulterior exclus din acest ordin), cei doi sfincşi faţă-n faţă (simbolul Tebei, nume cu o oarecare similitudine cu Ţepeş), cele trei stele (Ţepeş fiind cunoscut în istoriografia internaţională ca Vlad al III-lea Drăculea). Ţepeş ar fi fost înmormîntat aici de una din fetele sale (?), Maria, trimisă incognito la Napoli, pentru a o feri de turci, şi măritată cu contele Giacomo Alfonso Ferrillo. Acesta ar fi plătit o răscumpărare pentru tatăl ei. Evident, pentru a putea face asta, se presupune că Ţepeş n-ar fi pierit în mod misterios, în 1476, aşa cum este îndeobşte acceptat (există mai multe versiuni ale morţii lui), ci ar fi fost capturat de turci, care ar fi fost dispuşi să accepte o răscumpărare pentru a-l elibera. Ţepeş ar fi ajuns astfel la Napoli, unde, la sfîrşitul vieţii, a fost înmormîntat în cavoul familiei Ferrillo. Pentru a verifica această ipoteză, istoricii italieni au cerut deschiderea cavoului, operaţiune care, din ce ştiu eu, n-a fost (încă) efectuată.  
 
Per total, informaţiile acestea au fost insuficiente pentru a-mi putea face o părere, deşi utilizarea unor argumente rebusistice de tipul asemănării lingvistice Teba/Ţepeş pare cel puţin curioasă. Poate însă că, în timp, lucrurile se vor mai lămuri. Deocamdată, din punctul meu de vedere, rămîne valabilă varianta general acceptată că Ţepeş a murit asasinat, probabil de rivali români aliaţi cu turcii, capul său fiind trimis sultanului la Istanbul, iar corpul (fără cap) fiind înmormîntat la mănăstirea Comana sau la mănăstirea Snagov.  
 
Ce mi s-a părut însă cu adevărat interesant în povestea napolitană este felul cum aceasta conectează spaţii de obicei mai degrabă studiate separat, cum ar fi Ţara Românească şi Italia, respectiv Ţările Baltice. E desigur ceva adevăr aici. Chiar dacă este o informaţie mai degrabă anecdotică, se poate menţiona că, într-adevăr, atît Ţara Românească, cît şi Napoli au fost episodic vasale în secolul al XIV-lea aceluiaşi suzeran, Ludovic (Louis) I al Ungariei. Sau că Vlad Ţepeş însuşi, deşi domnitor în Ţara Românească, era transilvănean, fiind născut la Sighişoara, căsătorit şi recăsătorit cu femei din aristocraţia maghiară, ale căror familii se vor înrudi mai tîrziu cu aristocraţia italiană. Iar interesul academic pentru Transilvania al Ţărilor Baltice datează cel puţin din secolul al XVI-lea, cînd Ştefan Báthory, rege al Uniunii Polono-Lituaniene, totodată şi principe al Transilvaniei, emite la Vilnius, în 1581, decretul de înfiinţare a Universităţii din Cluj, primul rector al acestei universităţi fiind chiar un lituanian. Iată că şi în Evul Mediu lumea era mai mică decît se crede, şi că globalizarea nu e tocmai un fenomen modern.
 
Oricum, rămîne faptul că, prin asocierea sa cu Vlad Ţepeş, respectiv cu Dracula, personajul ficţional al lui Bram Stoker, biserica Santa Maria la Nova din Napoli a căpătat din vara trecută o notorietate pe care înainte n-o avea între obiectivele turistice ale acestui mare oraş.  
 
Alexandru-Radu Săvulescu, de formaţie geofizician, este eseist şi fotograf