Imensul cub negru plasat lunile acestea între clădirea veche şi cea nouă ale Galeriei de artă modernă şi contemporană din Hamburg - Hamburger Kunsthalle - generează automat în mintea privitorului cel puţin o asociaţie cu scandalosul "Black Square" al lui Kasimir Malevich, din 1915, aflat la Sankt Petersburg, tablou care a marcat un moment radical în istoria artei.Pătratul negru aflat în faţa muzeului din Hamburg, lucrare a artistului german (de 38 de ani) Gregor Schneider, expusă cu ocazia expoziţiei-omagiu în cinstea lui Malevich (Das Schwarze Quadrat. Hommage an Malewitsch), găzduită de Hamburger Kunsthalle luna trecută, are o istorie complicată, veche de doi ani. Cubul a fost refuzat atît la Bienala de la Veneţia (planul lui Schneider era expunerea lui în Piazza San Marco) din 2005, cît şi în 2006, de către Hamburger Bahnhof, faimosul muzeu de artă contemporană fosta gară din Berlin. Motivul: cubul cel negru n-ar fi inspirat doar de pătratul lui Malevich, ci plasarea sa în spaţiul public ar face imediat referinţă la Mecca, mai precis la Kaaba (masiva structură în formă de cub, din granit şi marmură, către care se îndreaptă rugăciunile credincioşilor musulmani şi despre care în Coran se spune că a fost construită de profetul islamului, Avraam, şi de fiul său, Ismail), fiind politically incorrect şi constituind un act de cinism, o ofensă la adresa religiei musulmane.Cubul lui Schneider şi întreaga sa poveste fac intrarea către expoziţia retrospectivă a artistului german, în vîrstă de 45 de ani, Daniel Richter, găzduită de Hamburger Kunsthalle pînă la 5 august. Ce au cele două în comun? Critica la adresa societăţii contemporane ar fi un posibil răspuns. Picturile mai vechi ale lui Richter îţi dau impresia unui depozit de culori, în care artistul "aruncă", "adaugă" pînă la saturaţie, testează, experimentează, organizează, zgîrie, suprapune. Elementele de pop culture sînt foarte prezente, ca în "Babylon Disco vs. Disco Babylon" din 1999. Tablourile lui sînt dense, îngroşate la propriu, îţi cer să te apropii cît de mult posibil pentru a descoperi ce se află în spate, cîte straturi ascund, îţi cer, cumva, să le "sapi" pentru a da de pictura originală, ca într-un palimpsest. Rezultatul este o pînză supraîncărcată, supracolorată, violentă şi agresivă. Picturile sale sînt abstracte şi trimit foarte mult la arta underground.Odată cu anul 2000, pictura lui Richter se transformă radical: tablourile sale îşi păstrează agresivitatea şi chiar o sporesc, dar aceasta nu mai iese la iveală doar din violenţa culorilor electrizante, ci şi din figurativ, din scenariile narative pe care el le creează. Picturile sale sînt acum populate de oameni, de fiinţe supraumane - eroi contemporani, tip Superman şi Spiderman -, de haite de animale - uneori fabulos înaripate -, de personaje groteşti de circ, oameni cu măşti (asemănătoare unor emoticons), de o natură fără viaţă, de construcţii arhitecturale imense, de lumini urbane artificiale, de spaţii orbitale, agresînd privitorul prin scenariile lor triste, ironice, premonitorii. Oamenii lui sînt spectrali, compuşi din "insule" de culori de intensităţi diferite, fiind reduşi la cîteva funcţii sau prezentaţi în găşti ori mase încremenite, surprinse ("Punktum", 2003). Sînt oamenii suburbiilor, agresivi sau, din contră, pasivi şi goi, inofensivi, consumatori poate de droguri, ca în tabloul "Fun de si