Un apartament în care sînt îngrămădite obiecte ale vieţii încropite de dinainte de ’89: sticle de sifon, lenjerie intimă, bucăţi de mobilier chinuit-burghez, o maşină de spălat etc. Toate acoperite de un strat de bronz – trimitere la aura de „spoială“ a epocii ceauşiste; la monotonie; la uniformitate. Apartamentul e întrepătruns de un spaţiu dinspre care se aude gîjîind vocea actorului Ion Sapdaru. Un beţiv trecut prin viaţă îi spune unui tînăr încărcat de avînt occidental că dacă-şi închipuie c-o să poată pleca din România, se-mbată cu apă rece. Mai e privirea fixă a lui Vlad Ivanov, prin geamul unui camion cu care transportă ouă, atît de valoroase sub Ceauşescu. Şi, pe pereţi, de jur împrejur, colaje care alătură suprinzător vechiul şi noul, prezenţa şi absenţa, ilustrînd oscilarea între comunism şi democraţie. Toate fac parte din expoziţia „Golden Flat & Co“ (curator Ruxandra Balaci, deschisă la Muzeul Naţional de Artă Contemporană pînă pe 20 februarie), care cuprinde scurtmetrajele lui Corneliu Porumboiu, un segment din Amintiri din Epoca de Aur (proiect coordonat de Cristian Mungiu), instalaţia „Golden Flat – Ultimul carnaval“ de Alexandru Potecă, un album intitulat Epoca de aur pentru copii de Ştefan Constantinescu şi colajele lui Ion Bîrlădeanu.  

De fapt, cea mai mare calitate a expoziţiei e dată de lucrările lui Ion Bîrlădeanu, căci instalaţia lui Potecă se reduce la o soluţie cam la prima mînă, iar restul – mai ales filmele – deşi întregesc intersecţia dintre două epoci, nu sînt noi. Expoziţia are mai ales meritul să aducă publicului colajele lui Bîrlădeanu – într-un spaţiu de circulaţie mai largă decît o galerie. Ce e incredibil la Bîrlădeanu e puterea de a arăta cum comunismul se întrepătrunde cu democraţia (sau invers). Doar trei exemple. Un decupaj care-l are ca personaj central pe Adrian Păunescu, flancat de doi porci. Alături, o conservă din carne de porc – delicatesă în vremea comunismului; în fundal imaginea simbolică a Nadiei Comăneci, virtuoasă, la bîrnă. Ion Cristoiu capătă sub privirea inteligent-ironică a lui Bîrlădeanu dimensiunea unui predicator (al zilelor noastre), imens şi distorsionat, plasat în centrul unei biserici, cu o sticlă de whisky lîngă, ca o fantezie crudă. Nici Jean Constantin nu scapă de canonizare: actorul zîmbeşte alb-negru şi stingher dintre furnalele unei fabrici. Mai sînt şi imaginile violent pop-art, care-i alătură pe Nicolae şi Elena Ceauşescu unor femei goale şi unui ruj în formă de penis, într-o mascaradă (în sfîrşit) eliberatoare, cu care Bîrlădeanu creează o mitologie a celor două epoci, un spaţiu unde fiecare personaj este suspendat la graniţa dintre ce a trecut şi ce e prezent.  

„Golden Flat & Co“ vine în contextul Autobiografiei lui Nicolae Ceauşescu, care deconstruieşte, în cel mai important demers artistic al anului, imaginea dictatorului. Se suprapune cu un premiu Emmy pentru documentarul despre Ion Bîrlădeanu – Lumea văzută de Ion B., al lui Alexander Nanau. Dar şi cu cronicile din presa americană: triada The New York Times, The Village Voice şi The Wall Street Journal, care au aclamat (încă o dată) filmul românesc cu ocazia festivalului de la New York. Pe termen lung, subiectul comunismului (românesc), exploatat valoros estetic – şi certificat, mai ales în cazul filmelor „noului val“–, reprezintă vindecarea a ceea ce vreme de 20 de ani a făcut din România o ţară închisă. În acest caz, demonii trecutului, confruntaţi cum trebuie, generează produse exportabile şi dezbateri consistente. Pe de altă parte, inegalitatea (inclusiv estetică) – e cazul expoziţiei „Golden Flat & Co“ şi, la nivel macro, al societăţii româneşti – aduce dovada unui stări de fapt, a unei neconsumări generale. Dar şi gîndul că, oricît de puternică ar fi, o vindecare este esenţialmente individuală. Într-o vreme în care, în democraţie, una dintre cele mai vizibile capacităţi de vindecare provine tot din zona artistică, aşa cum se întîmpla şi înainte de 1989.

Ana-Maria Onisei este jurnalistă.