Muzeul de ieri şi publicul de azi

Oana Maria NICUŢĂ, Cristian NAE
Publicat în Dilema Veche nr. 640 din 26 mai - 2 iunie 2016
Muzeul de ieri şi publicul de azi jpeg

După mai bine de 50 de ani de la primele articole românești despre importanța sondării opiniei publice ca instrument important de lucru al muzeografului, nu doar că publicul este unul complet diferit, dar și metodele de mediere pe care muzeografii le pun la îndemîna vizitatorilor ar trebui să se afle într-o perpetuă schimbare și îmbunătățire. În muzeele de artă avem însă o constantă – colecțiile permanente de lucrări. În România, în cea mai mare parte a lor (peste 90% din cazuri), acestea conțin lucrări care aparțin patrimoniului de artă modernă română, cuprinsă cronologic, în spațiul autohton, cîndva între sfîrșitul secolului al XIX-lea și anii ’90 ai secolului trecut.

Dacă, din punct de vedere al achizițiilor publice, Muzeul Național de Artă Contemporană din București a mai beneficiat de fonduri pentru acumularea unui fond de lucrări ale artiștilor contemporani, celelalte muzee de artă din țară cel mult și-au mai consolidat cu cîteva piese colecția, și așa consistentă, de artă modernă. Fie că este vorba despre lucrări de artă românească sau de artă europeană, patrimoniul național este constituit în prezent în majoritate din opere de artă aparținînd modernității. De la Muzeul Național de Artă al României la muzeele de artă din centre regionale precum Iași, Cluj, Sibiu sau Timișoara, și pînă la muzee de dimensiuni mai reduse, precum proaspăt restauratul Muzeu de Artă din Craiova, toate aceste instituții publice de artă se pot lăuda cu un fond consistent de lucrări de artă modernă.

Astfel, din partea muzeografilor sau a curatorilor care lucrează în aceste instituții publice, se pot observa două tendințe: în cea mai mare parte, se perpetuează de la o generație la alta o minimă implicare curatorială, păstrînd cîteva informații sumare despre lucrările din colecție, care sînt reluate și prezentate publicului cu modificări nesemnificative. În cazurile fericite, dar rare, putem asista la un interes crescut pentru crearea și promovarea unei noi viziuni asupra aceleiași colecţii, viziune care să aibă în centrul său pe de-o parte publicul, iar pe de altă parte – racordarea lecturii operelor de artă din perspectiva noilor metode de înțelegere a istoriei artei.

După aproximativ opt ani de restaurare, clădirea Palatului Culturii din Iași, care găzduiește Complexul Muzeal Național Moldova, s‑a redeschis. Odată cu ea au fost redeschise doar, prin expoziții temporare sau itinerante, cele patru muzee din palat (Istorie, Știință și Tehnică, Etnografie, și Artă). Aşteptările publicului au fost numeroase, demonstrate și de afluența mare a numărului de vizitatori (peste 10.000 de persoane au beneficiat de intrare gratuită în 27 aprilie). Cu siguranță, fascinația principală a reprezentat-o noua formă prin care s-au pus în valoare aspectele arhitecturale propriu-zise ale clădirii Palatului, a căror valoare rămîne de netăgăduit. Lucrările de restaurare, desfășurate cu precizie și atenție în acest răstimp, au reușit, prin raportarea conștiincioasă la formele originale, să scoată la iveală o bogată colecție de motive decorative, picturi murale, reliefuri detaliate, care aduc prețiozitate arhitecturii neo-gotice impunătoare.

Din păcate, această fascinație a umbrit însăși funcționalitatea actuală a clădirii – aceea de a adăposti muzeele mai sus menționate. Expozițiile ocazionate de redeschiderea Palatului sînt doar temporare – lucru subliniat deseori prin mijloacele de promovare ale evenimentului, ele aducînd la lumină doar piesele funcționale sau deja restaurate. Tocmai aici rezidă și problema: ce viziune vor urma să aibă colecțiile permanente? Există un minim echilibru între concepția curatorială a colecției permanente – care ar urma să afirme misiunea și ideologia muzeului, oricare ar fi ea – și expozițiile temporare – specifice muzeului contemporan, pentru care caracterul temporar și procesual al expunerii ar reprezenta, potrivit lui Boris Groys, cea mai adecvată formă de manifestare? Și ce tip de istoricitate pun în joc aceste colecții? Cui și mai ales cum i se adresează?

Cum nu intră în competența noastră să discutăm despre alte muzee, ne vom limita la situația ambivalentă din Muzeul de Artă din Iași, care a propus trei expoziții. Una dedicată artiștilor ieșeni, contemporani, dar mai degrabă moderni în viziune – singurul sens în care selecția operată poate fi considerată contemporană rezidînd în faptul că artiștii respectivi sînt încă în viață sau activi după 1989. Din această expoziție lipsesc unele nume importante pentru scena de artă locală, dar mai cu seamă se remarcă reducerea sa la un mediu privilegiat (pictura) și absența aproape totală a fotografiei, a artei video sau a noilor media, din viziunea muzeului asupra contemporaneității, transformat astfel într-o simplă pinacotecă.

O a doua expoziție este dedicată maeștrilor interbelici. Deși ar fi trebuit să fie un pariu sigur, prin calitatea indubitabilă a lucrărilor expuse, și aceasta stîrnește unele nedumeriri: ce sens mai are astăzi recursul la modelul maestrului (termen prezent în titlul expoziției), cînd discipolii aproape că au pierit? De ce să perpetuăm retorica capodoperei și cronologia liniară (aparent, obiectivă) cînd se cunoaște bine că ambele sînt modalități de promovare a unei viziuni progresiste despre societate de dinaintea celui de-al Doilea Război Mondial? Și, mai ales, mai este muzeul astăzi acel templu al artei în care valorile sînt amplasate într-o suverană indiferență față de societatea actuală și plutesc în spațiul alb, atemporal, artificial constituit de pereții muzeului?

Ce își propun astăzi să fie muzeele românești de artă și ce ar trebui ele să fie? Mai există școli naționale, mai are sens să le perpetuăm? Cui se adresează muzeografii, și ce ar trebui să învețe publicul dintr-o asemenea expoziție care prezintă o parte din colecția permanentă (ea însăși o denumire ce se cere chestionată), în măsura în care plecăm de la premisa că muzeul contemporan mai poate avea funcția educațională pe care și-o asuma altădată în peisajul cultural fragmentat în care ne situăm astăzi? Acestea sînt cîteva întrebări pe care organizatorii viitoarei colecții permanente vor fi nevoiți să și le ridice, în măsura în care doresc ca succesul popular al instituției să fie, la rîndul său, permanent.

Poate cea mai interesantă dintre toate aceste trei expoziții rămîne, astfel, cea dedicată unui proiect în derulare, destinat medierii informatizate și interactive a patrimoniului de artă din cadrul Muzeului. Derulat începînd cu anul 2014, acest proiect presupune un parteneriat important între trei instituții din Iași: Complexul Muzeal Național Moldova, Universitatea de Arte „G. Enescu“ și Institutul de Chimie Macro-Moleculară „Petru Poni“, alături de o firmă de IT – Romsoft SRL, care și-au propus obținerea unei noi platforme de mediere, racordată la standarde contemporane internaționale. Scopul proiectului este de a crea un sistem inovativ de mediere artistică interactivă, destinat valorificării patrimoniului de artă al muzeelor din România. Acest sistem se dorește a fi adaptat noilor forme de consum și de comportament cultural și pornește de la premisa că publicul nu este o masă uniformă de cetățeni căreia îi sînt servite o sumă de informații standardizate, mai mult sau mai puțin detaliate, despre o lucrare de artă.          

Sub sintagma de „public“ regăsim o serie întreagă de oameni de vîrste diferite, preocupări diverse, pregătire intelectuală variată, cu motivații diferite de a vizita instituția – în persoană sau de la distanță, în mod virtual. Importanța acordată publicului și experienței sale trebuie să fie o preocupare constantă a muzeografului (redus în România la această denumire în absența din nomenclatorul de meserii a denumirii de curator). Cel mai adesea, muzeografii, îndeosebi cei din muzeele mai mici, se preocupă de expunerea în condiții optime a unei sume de lucrări din colecția proprie. De la ghiduri audio pînă la cele video sau cele virtuale, toate marile muzee își adaptează astăzi comunicarea și retorica la cerințele unei interacțiuni tot mai intense între public și vizitatori.

Versiunea ieșeană este construită bazîndu-se pe o selecție de opere de artă din perioada modernă a artei românești aflate în patrimoniul Muzeului de Artă din Iași. Acestea au fost expuse, împreună cu două dispozitive media, o tabletă și un smartphone, într-una din nou renovatele săli ale muzeului. În acest fel, publicul are posibilitatea să experimenteze în mod direct întreg sistemul. Spre deosebire de modelul educațional al celor mai multe muzee, care impun comunicarea unidirecțională a discursului despre operele de artă, acest sistem oferă o pluralitate de perspective. Printre caracteristicile sale principale se numără faptul că permite accesul atît din rețeaua proprie a muzeului, cît și din exteriorul său; simulează un tur virtual al colecției, unde navigarea poate fi făcută în funcție de nivelul de interes, vîrstă (tururi simplificate pentru copii) etc.; facilitează accesul la informații (inclusiv pe bază de Quick Response Code) și pentru utilizatori care folosesc un dispozitiv mobil; permite interacțiunea cu publicul larg, colectarea de informații prin etichetare socială (social tagging) și chestionare de măsurare a gradului de satisfacție.

Din punct de vedere al impactului social, categorii diversificate de public beneficiază astfel de un sistem care face accesibile colecțiile muzeului. Vizitarea clădirii muzeului oferă experiența utilizării tehnologiei de către categoriile sociale defavorizate, în timp ce vizitarea virtuală permite accesul la colecțiile muzeului celor aflați în imposibilitate fizică sau economică de a se întîlni în mod direct cu operele. Din punct de vedere cultural și educațional, SIMAP corespunde noilor tendințe în studiile muzeale privind orientarea către vizitator, dezvoltarea online a colecțiilor, sporirea gradului de interacțiune cu vizitatorul. Totodată, aplicația mobile răspunde provocărilor provenite din domeniul pedagogiei artistice privind metode interactive de învățare.

Chiar dacă patrimoniul acestui muzeu este același, cu posibilități minime de îmbogățire, dată fiind situația financiară precară, similară multor altor muzee din România, interesul constant al muzeografilor și al curatorilor din cadrul unui muzeu trebuie să consiste într-o permanentă adaptare la cerinţele unui public tot mai variat, mai fragmentat și mai dinamic. Căci singura modalitate de a depăși provincialismul o reprezintă interconectarea, deschiderea unor noi rute de comunicare și de schimb cultural. De altfel, metropola modernă a devenit „centrală“ în geografia culturală, îndeosebi prin capacitatea sa de a conecta culturi și reprezentanți ai diasporei, spre deosebire de orașul „periferic“, marginal, autosuficient (și, desigur, economic precar). Dacă muzeul actual, chiar și cel de artă, dorește să redevină important măcar pe plan regional, și totodată relevant pentru comunitatea sau comunitățile în raport cu care se situează ca instituție de interes public, el trebuie să înțeleagă că perioada elitistă în care simpla sa existență monumentală era suficientă pentru a-l legitima (prin valoarea inerentă a colecției îngrijite) a trecut. Statutul de instituție publică se recîștigă astăzi permanent. De acum, e vremea ca o colecție să devină cu adevărat patrimoniu, tocmai în măsura în care este amplasată ca un bun comun în spațiul public, o arhivă cu care să putem construi împreună prezentul și viitorul. Acest model este oferit de Claire Bishop în cartea sa – recent tradusă în limba română la Editura Idea –, Muzeologia radicală, pornind de la exemplul Muzeului „Reina Sofia“ din Madrid. De ce n-am proceda și noi astfel cu patrimoniul acelor muzee considerate peiorativ „de provincie“, format din lucrări care au fost odată contemporane, redîndu-le, astfel, modernitatea?  

Oana Maria Nicuță este lector la Universitatea de Arte „G. Enescu“ din Iași, unde predă istoria artei moderne și istoria designului.

Cristian Nae este conferențiar la Universitatea de Arte „G. Enescu“ din Iași, unde predă teorie critică, studii vizuale și metodele istoriei artei.

Foto: I. Truscan

comunicat instituto cervantes espacio femenino 2024 jpg
Cinema feminin din Spania și America Latină, în luna martie, la Institutul Cervantes din București
Și în acest an, luna femeii este sărbătorită la Institutul Cervantes cu o serie de filme care aduc în atenția publicului o serie de creații cinematografice semnate de artiste din spațiul cultural hispanic.
1038 16 IMG 20220219 WA0027 jpg
Compilați, compilați...
Îi las plăcerea să reflecteze asupra
p 17 jpg
La contactul cu pielea
Smoke Sauna Sisterhood e pe de-a-ntregul cuprins în titlul său: într-o saună retrasă.
1038 17b Idles Tangk webp
Tobe + chitare = love
Nu știi neapărat ce vrea să fie acest prolog, dar exact fiindcă e un prolog mergi mai departe
image png
387326384 1387431755465458 2939236580515263623 n jpg
Orice sfârșit e un nou început
Când faci febră, când plângi din senin, când râzi cu toată gura știrbă.
Afișe Turneul Național 08 jpg
Martie este luna concertelor de chitară
În perioada 16-30 martie 2024, Asociația ChitaraNova vă invită la concertele din cadrul turneului național „Conciertos para Guitarra”.
426457521 938541944508703 1123635049469230038 n jpg
One World Romania – Focus Ucraina: proiecție „Photophobia”
„Photophobia” marchează doi ani de la începerea războiului în Ucraina și va avea loc pe 24 februarie la Cinema Elvire Popesco.
1037 15 Maria Ressa   Cum sa infrunti un dictator CV1 jpg
O bombă atomică invizibilă
Ce ești tu dispus(ă) să sacrifici pentru adevăr?
p 17 2 jpg
Spectacol culinar
Dincolo de ținuta posh, respectabilă și cam balonată, a filmului, care amenință să îl conducă într-o zonă pur decorativă, cineastul găsește aici materia unei intime disperări.
1037 17 cop1 png
Liric & ludic
Esența oscilează între melancolie și idealism romantic.
Vizual FRONT landscape png
FRONT: expoziție de fotografie de război, cu Vadim Ghirda și Larisa Kalik
Vineri, 23 februarie, de la ora 19:00, la doi ani de la începerea războiului din Ucraina, se deschide expoziția de fotografie de război FRONT, la Rezidența9 (I.L. Caragiale 32) din București.
image png
Lansare de carte și sesiune de autografe – Dan Perșa, Icar 89
Vă invităm joi, 15 februarie, de la ora 18, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu Dan Perșa, autorul romanului Icar 89, publicat în colecția de literatură contemporană a Editurii Humanitas.
p 16 O  Nimigean adevarul ro jpg
Sfidarea convențiilor
O. Nimigean nu doar acordă cititorului acces la realitatea distorsionată pe care o asamblează, ci îl face parte integrantă a acesteia.
1036 17 Summit foto Florin Stănescu jpg
Teatru de cartier
Dorința de a surprinde tabloul social în complexitatea lui, cu toate conexiunile dintre fenomene, are însă și un revers.
p 23 Compozitie pe tema Paladistei, 1945 jpg
Victor Brauner – Paladienii și lumea invizibilului
Reprezentările Paladistei sînt prefigurări fantastice în care contururile corpului feminin sugerează grafia literelor unui alfabet „erotic“ care trimite la libertatea de expresie a scrierilor Marchizului de Sade.
1 Afiș One World Romania 17 jpg
S-au pus în vînzare abonamentele early bird pentru One World România #17
Ediția de anul acesta a One World România își invită spectatorii în perioada 5 - 14 aprilie.
Poster orizontal 16 02 2024 Brahms 2  jpg
INTEGRALA BRAHMS II: DIRIJORUL JOHN AXELROD ȘI VIOLONISTUL VALENTIN ȘERBAN
Vineri, 16 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită la Sala Radio la cel de-al doilea concert dintr-un „maraton artistic” dedicat unuia dintre cei mai mari compozitori germani.
1035 16 coperta bogdan cretu jpg
Două romane vorbite
Roman vorbit prin încrucișări de voci, ele însele încrucișate biografic în feluri atît de neașteptate, cartea lui Bogdan Crețu reușește performanța unei povești de dragoste care evită consecvent patetismul.
p 17 2 jpg
Plăcerea complotului
Pariser nu e naiv: Europa nu mai e aceeași.
1035 17 The Smile Wall Of Eyes 4000x4000 bb30f262 thumbnail 1024 webp
Forme libere
Grupul The Smile va concerta la Arenele Romane din București pe data de 17 iunie 2024, de la ora 20.
Poster 4 copy 12 09 02 2024  jpg
Din S.U.A. la București: dirijorul Radu Paponiu la pupitrul Orchestrei Naționale Radio
În afara scenelor din România, muzicianul a susţinut recitaluri şi concerte la Berlin, Praga, Munchen, Paris, Lisabona, Londra.
1034 16 O istorie a literaturii romane pe unde scurte jpg
„Loc de urlat”
Critica devine, astfel, şi recurs, pledînd, ca într-o instanţă, pe scena jurnalisticii politice şi a diplomaţiei europene pentru respectarea dreptului de liberă exprimare şi împotriva măsurilor abuzive ale regimului.
p 17 jpg
Impresii hibernale
Astea fiind spuse, Prin ierburi uscate nu e deloc lipsit de har – ba chiar, dat fiind efortul de a-l dibui chiar în miezul trivialității, filmul e o reușită atemporală, care s-ar putea să îmbătrînească frumos.

Adevarul.ro

image
Motivul absurd pentru care o vânzătoare a refuzat doi tineri. „Poate credea că îl folosiți la orgii“
Doi tineri, unul de 25, iar celălalt de 21 de ani, susțin că o vânzătoare a refuzat să-i servească și le-a cerut să vină însoțiți de părinți, deși aveau actele și puteau să demonstreze că sunt majori. De fapt, ei nici măcar nu au cerut țigări, alcool sau alte produse destinate exclusiv adulților.
image
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Un anunț imobiliar din Brașov pentru vânzarea unui garaj din lemn a stârnit ironii din partea românilor. Garajul de 22 metri pătrați din lemn costă cât o garsonieră.
image
Ianis, sufocat de Hagi: cum un părinte, „orbit“ de subiectivism, a ajuns să facă țăndări imaginea băiatului său
Managerul Farului a mai creat un caz, deranjat că selecționerul nu i-a titularizat băiatul în amicalele cu Irlanda de Nord și Columbia. Episodul lungește lista derapajelor unui părinte care persistă în greșeala de a-și promova agresiv fiul, mărind și mai mult povara numelui pe umerii acestuia.

HIstoria.ro

image
Bătălia codurilor: Cum a fost câștigat al Doilea Război Mondial
Pe 18 ianuarie a.c., Agenția britanică de informații GCHQ (Government Communications Headquarters) a sărbătorit 80 de ani de când Colossus, primul computer din lume, a fost întrebuințat la descifrarea codurilor germane în cel de Al Doilea Război Mondial.
image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.