La mijlocul anilor 2000, Bucureştiul îi promitea unei fete de douăzeci şi ceva de ani să devină a doua capitală culturală a lumii. Făcusem un liceu de artă şi rămăsesem încă conectată cu un mediu care părea subversiv, frecventam cercuri în care se asculta muzica cea mai proaspătă de afară, mergeam în cluburi a căror legalitate preferam să cred că nu există. Îmi plăceau Lipscanii şi mă bucuram că aveam teatru la Green şi la Act şi, deşi lucram la TNB, căinam soarta lui zaharisită de teatru de stat. 

Bucureştiul era oraşul în care artiştii străini veneau şi îşi doreau să rămînă. Deşi plecam cu lucrul în străinătate şi îmi plăcea, nu îmi doream în ruptul capului să rămîn acolo. Perpetuam, în cele cîteva interviuri pe care le dădeam ca tînără speranţă, un patriotism cool în care spuneam că afară s-au inventat deja toate şi că generaţia mea are şansa să construiască o scenă culturală nouă, proaspătă şi nemaivăzută. Bucureştiul avea potenţialul unui mic Berlin, despre care auzisem atîtea. 

La treizeci de ani, mă trezesc că am fost ca indienii care veneau cu aur la întîlnirea cu coloniştii şi îl dădeau bucuroşi la schimb pentru cîteva mărgele de sticlă. Bucureştiul mi-a vînturat pe sub nas nişte cioburi de oglindă iar eu, inocentă, credulă şi prostită, i-am întins pe tavă anii cei mai buni. Acum blestem toate cafenelele din Dorobanţi şi din Centrul Vechi, cu tot ce au adus şi au luat ele. Împing în slalom căruciorul pe trotuarele mereu crîmpoţite de lucrări la gaze, apă şi cabluri, iar cluburi nu mai frecventez. Aş fi oricum printre cei mai în vîrstă. Bucureştiul nu îmi oferă mai nimic dincolo de gardul casei mele, aşa că am aprofundat Berlinul. Am contemplat îndelung nu doar cluburile, galeriile, muzeele sau scena artistică care frige în continuare, ci trotuarele largi, supermarketurile ieftine şi parcurile de după fiecare cvartal de blocuri. Întrevăd posibilitatea unei vieţi civilizate, o ofertă educaţională considerabilă şi un je ne sais quois care mă face să mă gîndesc serios să mă las purtată de această nouă ofertă de mărgele. Presimt că m-aş declara mulţumită cu ele şi la patruzeci de ani.

Maria Popistaşu este actriţă. Cel mai recent film în care a jucat este Marţi după Crăciun (regia Radu Muntean).