Ce este Trofeul Arthur?

În urmă cu cîţiva ani, am hotărît să luăm foarte în serios literatura pentru copii şi am început să construim colecţii. Încercînd să facem o colecţie de literatură română, ne-am dat seama că nu avem prea multe variante. Aşa s-a născut ideea de a organiza un concurs de literatură pentru copii. Chiar dacă persistă prejudecata că un scriitor serios scrie pentru adulţi, şi nu pentru copii, credem că, încet-încet, această percepţie se va schimba. Nu e uşor să scrii pentru copii, am văzut asta din textele primite la ediţiile anterioare ale Trofeului Arthur. Mulţi dintre cei care scriu literatură pentru adulţi nu-şi pot adapta stilul la publicul „mic“, cei care acum au început să scrie pentru copii nu găsesc nici ei tonul. Nici cei care au încercat să aplice o reţetă nu s-au descurcat prea bine. Însă am primit şi multe texte bune şi credem că la ediţiile următoare va fi tot mai greu să alegem. La concurs poate participa oricine are peste 18 ani şi scrie proză, romane sau poezie. Singura condiţie e ca textul trimis la concurs să nu fi fost tipărit anterior.

Tocmai s-a lansat a treia ediţie a concursului. Ce aduce nou concursul din acest an?

Spre deosebire de ediţiile anterioare, în care secţiunile de concurs erau împărţite pe genuri (proză scurtă, roman, poezie), la ediţia 2014, cele trei secţiuni sînt organizate pe grupe de vîrstă (0 – 7, 8 – 14 şi 14 +). O altă noutate este faptul că se acceptă în concurs romane grafice şi benzi desenate. Chiar dacă nu e ceva nou, trebuie amintit că textul care va obţine Trofeul Arthur va fi publicat la Editura Arthur, iar premiul oferit este de 3000 de euro. Pentru fiecare secţiune va fi desemnat un cîştigător, care va primi un premiu în valoare de 500 de euro.

Ce cărţi pentru copii scrise de autori români aveţi în pregătire?  

Pregătim mai multe volume ale unor tineri autori. Una dintre cărţile pe care urmează să o publicăm este O istorie recentă a Ţării Vampirilor. Cartea pricoliciului, semnată de Adina Popescu, cîştigătoarea Trofeului Arthur de anul trecut.

Diana Georgescu este redactor-şef al Editurii Arthur.

a consemnat Ana Maria SANDU