„Nu îngroșăm rîndul evenimentelor în nocturnă“ – interviu cu Suzana DAN

Publicat în Dilema Veche nr. 536 din 22-28 mai 2014
„Nu îngroșăm rîndul evenimentelor în nocturnă“ – interviu cu Suzana DAN jpeg

Ca în fiecare primăvară, de opt ani încoace, pe 23 mai va avea loc, în Bucureşti, Noaptea albă a Galeriilor. Nu seamănă cu populara Noapte a Muzeelor. E mai degrabă genul de eveniment trendy, aşa cum sînt peste tot în marile oraşe ale lumii, şi la care se ia pulsul scenei de artă contemporană. Am întrebat-o pe Suzana Dan, artist vizual şi membră a Asociaţiei Ephemair – iniţiatorul proiectului NAG, cum se văd lucrurile din interior.

Vă pregătiţi să organizaţi cea de-a opta Noapte a Galeriilor. Ce se va întîmpla anul acesta?

Pe 23 mai, Bucureştiul va petrece încă o noapte albă – peste 70 de galerii şi spaţii alternative vor oferi publicului deja tradiţionalul meniu de artă contemporană.

Este o ediţie în care continuăm să producem noi proiecte expoziţionale, pe lîngă prezentarea programului realizat de către participanţi, aşa că am inserat două noi expoziţii: „Pasaj“ a artiştilor Larisa Sitar, Lea Rasovszky şi Michele Bressan, curatoare Diana Marincu, şi expoziţia artistului Mircea Pop, cel care a creat identitatea vizuală a NAG #8. În plus, vom oferi un teaser al unui proiect pe care intenţionăm să îl extindem în viitor, independent de programul NAG, intitulat „Art on Display“, a cărui prezenţă va fi semnalată într-una dintre vitrinele spaţiului Magheru One, prin intervenţia artistei Ioana Ciocan.

Noaptea Muzeelor s-a bucurat de la început de un mare succes de public; a fost la fel cu Noaptea voastră Albă?

Crearea unor proiecte speciale care prezintă tineri artişti emergenţi din România şi nu numai, selecţionate de curatori invitaţi, a fost scopul iniţial al Nopţii Albe a Galeriilor, eveniment dedicat promovării artelor contemporane. Acest lucru a fost posibil, din păcate, doar la prima ediţie a NAG, cînd cele 12 locaţii prezentau, în 2007, 12 noi proiecte şi artişti care la vremea respectivă erau la începutul carierei lor şi de care sîntem mîndri că, în ultimii opt ani, au devenit nume importante pe scena culturală: Olivia Mihălţianu, Dan Raul Pintea, Irina Popa şi Alina Gheorghe, Szilard Miklos, Ovidiu Fenes, George Drimbau, Oana Lohan, Marina Albu, Anca Benera, Alexandru Ciubotariu etc.

Aceasta era marea diferenţă între Noaptea Muzeelor şi Noaptea Galeriilor, asta doream să facem de la bun început, să nu îngroşăm neapărat rîndul evenimentelor în nocturnă, fără a aduce un beneficiu real artelor vizuale contemporane. Ar fi fost inutil şi ar fi dus la o „înmulţire“ de hîrtii de la o ediţie la alta, ceea ce ar fi însemnat la final doar o creştere în cifre.

Din păcate, s-a întîmplat şi asta. La început, din cauza reticenţei participanţilor de a colabora cu grupul de curatori ales de NAG, care selectau proiectele artiştilor. Apoi, din cauza problemelor legate de bugetul NAG, care, nefiind prea mare pentru a avea fonduri destinate producţiei, a fost concentrat exclusiv pe promovarea evenimentului.

Dar cei opt ani se pare că au schimbat multe lucruri. Atît în viziunea participanţilor, cît şi în cea a companiilor interesate să susţină arta contemporană.

Ce înseamnă acest eveniment pentru artişti, galerişti şi amatorii de artă contemporană? Pentru care dintre ei e mai important?

Cred că NAG e important pentru toată lumea. Şi ne dorim ca NAG să aducă beneficii adevărate scenei culturale. Este uşor să ai doar un spectacol de o noapte, care să fie doar un foc de artificii peste un cîmp de glod. Este lucrul pe care mulţi l-au remarcat şi ni l-au reproşat: în timpul NAG apar un număr spectaculos de locaţii, galerii şi spaţii alternative care, apoi, în restul anului, dispar în anonimatul inactivităţii. Ar fi minunat să avem atîta putere financiară şi logistică încît să ne putem asuma un proiect extins pe toată durata anului, a tuturor participanţilor la NAG.

Am crescut un eveniment în condiţii deloc prielnice pentru cultura din România, un eveniment pentru care există o dorinţă de participare atît din partea publicului, cît şi a locaţiilor implicate în NAG.

Ne bucurăm că am colaborat de la bun început cu un grup de curatori, a căror valoare profesională este confirmată şi că am investit în producerea expoziţiilor unor artişti care contează. Sîntem mîndri că spaţii alternative sau galerii care s-au deschis în timpul NAG au devenit ulterior repere pe harta artei contemporane din Bucureşti. Şi, de asemenea, că există un public în creştere, din ce în ce mai interesat de arta contemporană. Şi căruia îi mulţumim.

Sînteţi artistă. E mai uşor sau mai greu din postura asta să construieşti un astfel de proiect?

Fără Silvia Rogozea, nu ştiu dacă reuşeam acest lucru. De multe ori, nu este suficient să ai o idee bună, trebuie să ai lîngă tine pe cineva cu mintea lucidă, care să îţi toarne o găleată de apă rece în cap, dacă e cazul. Iar Silvia are această mare calitate –  de bun organizator. Cu alte cuvinte, NAG este o idee frumoasă, care a avut marea şansă ca, de la bun început, să aibă un concept bun aplicat pe o structură funcţională. În cazul NAG, nu mai este vorba doar despre mine ca artist, pentru că am reuşit în toţi anii ăştia să devin o struţocămilă, datorită experienţelor şi colaborărilor profesionale diverse. Şi pe lîngă Silvia, în acest proiect ni s-a alăturat şi al treilea membru, Şerban Jipa, fără de care probabil că şi astăzi am fi avut tot doar un blog dedicat evenimentului. Împreună sîntem Asociaţia Ephemair.

Criza bănuiesc că şi-a arătat colţii, şi în această zonă. Cum reuşiţi să mobilizaţi resurse?

Fac parte din categoria de oameni bolnavi de optimism. Nu îmi curge roz pe lentile de dimineaţa pînă seara, ca personajelor pompate cu valium, dar sînt conştientă că, indiferent de dificultatea situaţiei în care te afli, dacă nu vezi şi partea luminoasă a problemei, rişti să compromiţi totul.

Da, a venit criza peste noi. Da, statul alocă culturii surse financiare aproape inexistente. Da, corporaţiile vor să li te oferi necondiţionat şi fără rezerve pe tavă, ca o odaliscă răsturnată în petale de trandafiri. În aceste condiţii minunate, ce facem? Noi am ales (dar nu neg că am avut şi noroc) să consolidăm parteneriate stabile, atît pentru obţinerea fondurilor, cît şi pentru structura logistică a NAG. Şi am reuşit să facem acest lucru fără compromisuri, ceea ce este minunat. Raiffeisen Bank a devenit sponsorul nostru stabil, iar MNAC este partenerul nostru, încă de la prima ediţie a NAG.

Parteneriatul cu Raiffeisen Bank va face, de altfel, ca programul NAG să nu mai fie o recenzare a galeriilor şi spaţiilor alternative, ci, aşa cum ne-am propus de la început, să producă proiecte de artă contemporană.

Care a fost cea mai mare victorie pe care aţi simţit-o, legată de NAG?

Cea mai mare bucurie a fost să primesc reacţii pozitive din partea celor implicaţi în acest eveniment, fie că erau parteneri, participanţi sau public. O mare surpriză am avut în 2011 şi 2012, cînd, în ciuda unor ploi incredibile, oamenii continuau să parcurgă traseul NAG în timpul nopţii. Mi s-a părut extraordinar! Dar cea mai mare bucurie a mea (pe lîngă cea de a produce cît mai multe proiecte ale artiştilor) ar fi însă ca, în timpul NAG, să se umple străzile de oameni pe biciclete. A fost lucrul pe care l-am promovat încă de la bun început, aşa că vă invităm şi de data asta să parcurgeţi acest traseu nocturn pe biciclete.

Informaţii legate de NAG găsiţi pe www.noapteagaleriilor.ro.

a consemnat Ana Maria SANDU

comunicat instituto cervantes espacio femenino 2024 jpg
Cinema feminin din Spania și America Latină, în luna martie, la Institutul Cervantes din București
Și în acest an, luna femeii este sărbătorită la Institutul Cervantes cu o serie de filme care aduc în atenția publicului o serie de creații cinematografice semnate de artiste din spațiul cultural hispanic.
1038 16 IMG 20220219 WA0027 jpg
Compilați, compilați...
Îi las plăcerea să reflecteze asupra
p 17 jpg
La contactul cu pielea
Smoke Sauna Sisterhood e pe de-a-ntregul cuprins în titlul său: într-o saună retrasă.
1038 17b Idles Tangk webp
Tobe + chitare = love
Nu știi neapărat ce vrea să fie acest prolog, dar exact fiindcă e un prolog mergi mai departe
image png
387326384 1387431755465458 2939236580515263623 n jpg
Orice sfârșit e un nou început
Când faci febră, când plângi din senin, când râzi cu toată gura știrbă.
Afișe Turneul Național 08 jpg
Martie este luna concertelor de chitară
În perioada 16-30 martie 2024, Asociația ChitaraNova vă invită la concertele din cadrul turneului național „Conciertos para Guitarra”.
426457521 938541944508703 1123635049469230038 n jpg
One World Romania – Focus Ucraina: proiecție „Photophobia”
„Photophobia” marchează doi ani de la începerea războiului în Ucraina și va avea loc pe 24 februarie la Cinema Elvire Popesco.
1037 15 Maria Ressa   Cum sa infrunti un dictator CV1 jpg
O bombă atomică invizibilă
Ce ești tu dispus(ă) să sacrifici pentru adevăr?
p 17 2 jpg
Spectacol culinar
Dincolo de ținuta posh, respectabilă și cam balonată, a filmului, care amenință să îl conducă într-o zonă pur decorativă, cineastul găsește aici materia unei intime disperări.
1037 17 cop1 png
Liric & ludic
Esența oscilează între melancolie și idealism romantic.
Vizual FRONT landscape png
FRONT: expoziție de fotografie de război, cu Vadim Ghirda și Larisa Kalik
Vineri, 23 februarie, de la ora 19:00, la doi ani de la începerea războiului din Ucraina, se deschide expoziția de fotografie de război FRONT, la Rezidența9 (I.L. Caragiale 32) din București.
image png
Lansare de carte și sesiune de autografe – Dan Perșa, Icar 89
Vă invităm joi, 15 februarie, de la ora 18, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu Dan Perșa, autorul romanului Icar 89, publicat în colecția de literatură contemporană a Editurii Humanitas.
p 16 O  Nimigean adevarul ro jpg
Sfidarea convențiilor
O. Nimigean nu doar acordă cititorului acces la realitatea distorsionată pe care o asamblează, ci îl face parte integrantă a acesteia.
1036 17 Summit foto Florin Stănescu jpg
Teatru de cartier
Dorința de a surprinde tabloul social în complexitatea lui, cu toate conexiunile dintre fenomene, are însă și un revers.
p 23 Compozitie pe tema Paladistei, 1945 jpg
Victor Brauner – Paladienii și lumea invizibilului
Reprezentările Paladistei sînt prefigurări fantastice în care contururile corpului feminin sugerează grafia literelor unui alfabet „erotic“ care trimite la libertatea de expresie a scrierilor Marchizului de Sade.
1 Afiș One World Romania 17 jpg
S-au pus în vînzare abonamentele early bird pentru One World România #17
Ediția de anul acesta a One World România își invită spectatorii în perioada 5 - 14 aprilie.
Poster orizontal 16 02 2024 Brahms 2  jpg
INTEGRALA BRAHMS II: DIRIJORUL JOHN AXELROD ȘI VIOLONISTUL VALENTIN ȘERBAN
Vineri, 16 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită la Sala Radio la cel de-al doilea concert dintr-un „maraton artistic” dedicat unuia dintre cei mai mari compozitori germani.
1035 16 coperta bogdan cretu jpg
Două romane vorbite
Roman vorbit prin încrucișări de voci, ele însele încrucișate biografic în feluri atît de neașteptate, cartea lui Bogdan Crețu reușește performanța unei povești de dragoste care evită consecvent patetismul.
p 17 2 jpg
Plăcerea complotului
Pariser nu e naiv: Europa nu mai e aceeași.
1035 17 The Smile Wall Of Eyes 4000x4000 bb30f262 thumbnail 1024 webp
Forme libere
Grupul The Smile va concerta la Arenele Romane din București pe data de 17 iunie 2024, de la ora 20.
Poster 4 copy 12 09 02 2024  jpg
Din S.U.A. la București: dirijorul Radu Paponiu la pupitrul Orchestrei Naționale Radio
În afara scenelor din România, muzicianul a susţinut recitaluri şi concerte la Berlin, Praga, Munchen, Paris, Lisabona, Londra.
1034 16 O istorie a literaturii romane pe unde scurte jpg
„Loc de urlat”
Critica devine, astfel, şi recurs, pledînd, ca într-o instanţă, pe scena jurnalisticii politice şi a diplomaţiei europene pentru respectarea dreptului de liberă exprimare şi împotriva măsurilor abuzive ale regimului.
p 17 jpg
Impresii hibernale
Astea fiind spuse, Prin ierburi uscate nu e deloc lipsit de har – ba chiar, dat fiind efortul de a-l dibui chiar în miezul trivialității, filmul e o reușită atemporală, care s-ar putea să îmbătrînească frumos.

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.