Între 12 şi 16 mai a avut loc la Istanbul cea de-a doua ediţie a Festivalului Internaţional de poezie (II. Uluslararasi Istanbul Şiir Festivali, pentru cunoscători), la care au participat în jur de 40 de poeţi, de prin toate colţurile lumii, de la Franţa, Spania, Anglia, la Palestina, Irak, Vietnam şi, helas!, România. În 2010, oraşul de pe Bosfor va deveni capitală culturală europeană, astfel încît un astfel de eveniment a fost organizat de Primărie cu maximă atenţie şi seriozitate. Bun, ce am căutat eu acolo, v-aţi putea întreba, de vreme ce pînă şi amicii apropiaţi au uitat versurile cu care mă făceam de rîs la cenaclu pe vremuri? Este foarte simplu: prin eforturile Institutului Cultural Român "Dimitrie Cantemir" din Istanbul, tema principală a acestui festival a fost poezia română modernă. Mie mi-a revenit sarcina de a prefaţa o antologie a poeziei noastre de la Vasile Alecsandri la Doina Ioanid (tipărită, într-un tiraj de 5000 de exemplare, la Editura Özgür) şi de a le vorbi poeţilor invitaţi despre autorii români pe care, fireşte, nu îi cunoşteau. Nu m-am mirat să văd că mai nimeni nu ştie că scriitori acreditaţi la nivel european, precum Eugen Ionescu, Tristan Tzara, Benjamin Fondane, Paul Celan, Gherasim Luca ş.a.m.d. au debutat ca poeţi români, s-au format într-o cultură care le-a facilitat accesul la formele avansate pe care ulterior revolta lor împotriva inerţiilor literare le-a atins. Cît despre Eminescu, Bacovia, Arghezi, Ion Barbu, Blaga, nici vorbă să fi ştiut cîte ceva. De aceea, cred că astfel de ocazii nu ar trebui ratate; colocviile, festivalurile de poezie, dublate de antologii bine realizate şi bine traduse ne pot readuce în circuit. Mai ales că, discutînd cu organizatorii şi cu unii dintre poeţii participanţi, mi-am dat seama că există destulă deschidere şi curiozitate pentru literaturile care nu au beneficiat de o audienţă intensă. Dacă reuşim să profităm de aceste "capete de pod" pe care le avem în marea cultură europeană (scriitorii pe care nu întîmplător i-am pomenit mai sus), e posibil să avem şansa să impunem şi alte valori, cu o condiţie însă: să ştim să le argumentăm.Dar să trec şi la festivalul propriu-zis. Poeţi precum Anzhelina Polonskaya, din Rusia, Astrid Lampe, din Olanda, Breyten Breytenbach, din Africa de Sud, Emilio Coco, din Italia, Fadhil Al-Azzawi, din Irak, Jordi Virallonga, din Spania, Luis Garcia Montero, tot de pe acolo, Mateja Matevski, din Macedonia (care mi-a vorbit emoţionat despre Gellu Naum, Ştefan Aug. Doinaş, Virgil Teodorescu, Nichita Stănescu, Marin Sorescu etc.), Mourid Barghouti, din Palestina, Niels Hav, din Danemarca, Philippe Beck, din Franţa, Tal Nitzan, din Israel, plus mai bine de zece poeţi turci au citit din textele lor în tot felul de locuri din Istanbul, bine gîndite, plasate strategic în puncte frecventate de turişti sau de localnici. În plus, organizatorii au avut buna idee de a dubla lecturile de concerte ale unor artişti cu mare căutare printre tinerii din Turcia, astfel încît audienţa a fost, de fiecare dată, una copleşitoare. România a fost bine reprezentată de Doina Ioanid şi Sorin Gherguţ, poeţi autentici, care au atras atenţia aşa cum merită. În plus, Istanbulul vizitat în compania lor mi s-a părut înzecit mai fermecător şi mai prietenos, în ciuda aspectului de balamuc încîntător care, deşi iniţial m-a cam speriat, imediat m-a cîştigat. Să nu uit să mai pomenesc un lucru important, la Istanbul literatura română mai beneficiază de un avantaj deloc de trecut cu vederea: la editura care a editat şi antologia pomenită lucrează o foarte energică şi volubilă traducătoare, Sheilla Iaia, care s-a născut şi a crescut în Constanţa şi care acum beneficiază, din cîte înţeleg, alături de alţi tineri din toată lumea, de o bursă acordată de ICR tinerilor traducători. E un proiect care va face mult bine literaturii noastre şi care, în bună parte, şi-a demonstrat eficacitatea şi cu ocazia acestui Festival, printre tartorii căruia s-a numărat şi Sheilla. M-am întors din Istanbul cu multe cîştiguri: noi prieteni, precum Doina, Sorin, Silvana, Sheilla, dar şi cu experienţa unor discuţii care, trag nădejde, vor face bine literaturii noastre.