N-am avut niciodată un Polaroid. Dar un prieten al tatei mi-a făcut, cîndva, o fotografie la care țin mult: stau pe marginea unui bazin, alături de alte două fetițe. Sînt cea mai mică dintre ele. Toate purtăm doar cîte un slip, n-avem încă nevoie de sutiene. Avem piepturile drepte și niște priviri care nu sînt nici încrezătoare, nici vesele, ci mai degrabă melancolice. Ne uităm departe. Spre niște vîrste la care nu știm ce ne așteaptă. Poza asta îmi place în continuare foarte mult. Seamănă și nu seamănă cu celelalte. E și clară, și blurată în același timp. Se pare că e nu e doar senzația mea.
Emotion in Motion“ este prima expoziție Romanian Polaroid Photographers din București, care și-a propus să arate că felul în care decupezi lumea cu un Polaroid are ceva foarte special. În estetică și în abordare. În tehnică și în practică. În sensibilitate și în receptare. O puteți vedea în perioada 15-22 august 2016 la KUBE Musette, de pe Calea Victoriei din București.
Nouă artiști români răspîndiți prin toate colțurile lumii și trei invitați străini își expun „polaroidele“. O să descoperiți fotografii semnate de Matei Branea, Anton Roland Laub și Ioana Cristina Casapu (Berlin), Cosmin Bumbuț, Ina Ionescu, Barna Nemethi și Andrei Nico (București), Horia Brebeneanu (Manchester), Irina Măgurean (Cluj), Sven Van Driessche (Belgia), Andrés Aguilar Caro (Spania) și Rachel Frank (SUA) și o instalație de design gîndită de studioul Moft.
Proiectul a debutat anul trecut la Barcelona și a călătorit prin lume, spunînd tot felul de povești. Mai noi sau mai vechi. Ce-i leagă de aceste aparate și de ce ai alege unul în era digitală, aflați chiar de la cîțiva dintre artiștii care expun în cadrul „Emotion in Motion“.
Am fost la prezentarea pe care au făcut-o despre tehnica/procesul Polaroid. Am ținut minte un amănunt, pe care l-a spus Ioana Cristina Casapu. Cum că, imediat după ce ai apăsat pe buton și a ieșit fotografia, ea are nevoie să stea lîngă o sursă de căldură. Și cel mai ușor e să o ții la piept un timp. Poate că intimitatea și de acolo vine. Dar, cel mai bine, mergeți la expoziție și convingeți-vă singuri ce și cum. (A. M. S.)

Cosmin BUMBUȚ

Am fotografiat cu un aparat Polaroid vreo doi ani rubrica „101“ pentru Marie Claire România. Am rămas cu cinci cutii de Polaroid pe care le-am (re)găsit în frigider alți doi ani mai tîrziu, expirate. Între timp, Polaroid și-a închis producția și fabrica. Așa am început proiectul „Last 100 Polaroids“, cu acel ultime cinci cutii a cîte douăzeci de expuneri. Am fotografiat oamenii cu care mă întîlneam și locurile prin care treceam. Din cele 100 propuse, am rămas cu vreo 60 de fotografii. Am făcut cadou unele dintre ele, altele erau foarte voalate și ultima cutie era atît de veche și de prost păstrată încît s-a distrus la încărcarea în aparat.

Ioana Cristina CASAPU

Am avut la un moment dat un iubit fotograf care, cînd s-a întors în România pentru scurt timp, în 2013, avea cu el o Mamiya cu care făcea fotografii pe film Polaroid. M-am îndrăgostit de formatul acela precar şi, în acelaşi timp, atît de fluid, la fel cum m-am îndrăgostit la prima vedere de acel băiat, cu mulţi ani în urmă. Avea o fragilitate asimetrică pe care nu o poţi citi în nici unul dintre mediile digitale. Prima oară cînd am desprins folia care acoperă un Polaroid m-am gîndit la toate acele emoţii în mişcare care ies la suprafaţă fără să ştii niciodată cum se vor traduce, dacă ai nimerit corect temperatura, expunerea etc. Cred că e cea mai apropiată de adevăr expresie a hazardului din viaţa de zi cu zi. E un format costisitor şi pe cale de dispariţie, dar mie mi-au plăcut mereu poveştile pe cale de dispariţie, toate celelalte lucruri sînt la fel de la îndemînă ca o comedie de Woody Allen. Folosesc film peel-off în camere vechi, aparate clasice Polaroid 600, Sx-70 și Fuji Instax Wide. Am pus bazele Romanian Polaroid Photographers în 2015, împreună cu Dragoș Mălăescu, după ce un amic ne-a făcut cunoștință pe baza pasiunii noastre comune. La scurt timp după aceea, un curator spaniol ne-a descoperit pe Instagram și ne-a invitat să expunem proiectul în Barcelona. Inspirația pe care ne-au oferit-o comunitățile de fotografi din afara țării și drive-ul personal de a forma un proiect educativ, experimental și inovator sînt lucrurile care m-au ajutat să continui și să demarez expoziția și în București.

Anton Roland LAUB

București, 14 iunie 1990, liceul german. Ora a fost brusc întreruptă, iar noi, elevii, eram rugați să părăsim școala pe drumul cel mai scurt spre casă și să evităm pe cît posibil piețele publice. M-am dus direct la Piața Universității, ploua. Tot centrul Bucureștiului era împînzit de mineri. La cei 15 ani ai mei, totul părea suprarealist. Siluetele minerilor erau înfiorătoare. Dinspre restaurantul Dunărea, trei mineri trăgeau o femeie de părul ei brunet lung. Traficul era blocat. Fotografia asta am ales-o din arhiva tatălui meu – 14th of June 1990, Bucharest (cour­tesy of Frederic Laub)

Irina MĂGUREAN

Proiectul „Călătoria plăcerii“ ches­tio­nea­ză limitele jocurilor de iubire/sexualitate. Sînt tabuuri, este totul permis? Unde este granița dintre plăcere și durere? Este totul limitat de inhibițiile și obsesiile partenerului sau îl poți forța să accepte ceea ce îți face doar ție plăcere, de dragul iubirii/pasiunii? Lista întrebărilor poate continua, privitorul este invitat să își pună singur întrebările și este încurajat să le găsească răspunsuri…

În proiectul „Intimitate“ sînt o serie de polaroide care au ca subiect relația cu trupul. De altfel, fotografiile din serie sînt „reprezentări“ ale corpului, pe care le surprinzi la cel de lîngă tine cînd te afli într-un anumit grad de apropiere/intimitate, iar corpul în sine nu este văzut ca un întreg. Lipsa portretului are ca rol tocmai întărirea senzației de intimitate.

Sven Van DRIESSCHE

Imaginea asta face parte dintr-o serie nud. E făcută de la o fereastră pe care o văzusem cu un an înainte și știam că are potențial pentru polaroid. Știu că sună nebunesc să vii tocmai din Belgia ca să tragi un cadru din fața unei ferestre, dar așa am simțit. Pe modele, Oana și Denisa, le-am cunoscut la un an distanță, în 2015. E o magie aparte cînd sînt împreună. Datorită lor m-am întors din nou în România.

pagină realizată de Ana Maria SANDU

Fotografia principală: Cosmin Bumbuţ