În 1942, cînd Asimov a inventat cuvîntul „robot“, existau deja aparate care lucrau (roboteau) autonom, în locul omului: ceasuri mecanice, războaie de ţesut, flaşnete şi orgi programabile, centrale telefonice automate etc. Funcţiile acestor maşinării erau, însă, reduse; şi nici una nu era construită după chipul şi asemănarea omului. Technisches Museum din Viena prezintă o expoziţie (temporară) despre istoria roboţilor şi a roboticii, punînd accentul pe dimensiunea umană a maşinăriilor. Sînt acolo cîteva sute de exponate, de la cele mai vechi mecanisme automatizate, pînă la roboţii industriali din zilele noastre. E un parcurs fascinant, care include, printre altele, şi forme, şi reprezentări ale imaginarului colectiv – adică roboţi umanoizi construiţi pentru a face mici demonstraţii în filmele de anticipaţie din anii ’50-’60-’70. E un clash absurd, uneori grotesc, să te întîlneşti cu propriile închipuiri despre roboţi, de-acum 30 de ani. Adică: să vezi cum visai, prin anii ’80, că va arăta lumea în 2000.

Dacă roboţii „împăiaţi“ din filme arată ridicol, noile maşinării de acum sînt de-a dreptul înspăimîntătoare. Undeva, pe o masă, un animal mic de pluş aşteaptă să fie mîngîiat. Are o blană albă, pufoasă şi privirea topită de dragoste. Din cînd în cînd, dă din coadă şi scoate un mieunat mulţumit. Dacă-l atingi, tremură de fericire şi se perpeleşte pe toate părţile, mai ceva ca o pisică dornică de afecţiune. Şi-o să se gudure pînă i se consumă bateriile. E primul animal artificial de companie. Un robot cu tandreţe artificială. Există şi alţii, mai puţin drăgălaşi.

Pe un ecran rulează imagini cu drone în acţiune. Avioane pilotate de la sol, cu un grad foarte mare de autonomie, atacă singure ţinte preprogramate. Cea mai recentă tehnologie – încă în stadiul de prototip – funcţionează pe principiul roiului de albine: zeci de aparate de zbor miniaturizate (cam de dimensiunea unei lăcuste) cercetează hectare întregi de teren, reacţionează la condiţiile meteo, la prezenţa trupelor sau a echipamentelor de luptă, transmit live imagini către un computer central care le analizează şi „cere“ intervenţia umană, doar în momente critice.

Într-o vitrină, două braţe gigantice se fîţîie în jurul unei carcase de maşină. Ghidul spune că, în uzinele moderne, mai mult de trei sferturi din muncă e preluată de roboţi. Asamblarea tuturor părţilor componente ale unei maşini durează cel mult cîteva ore. Dacă s-ar folosi muncitori, în loc de roboţi, construcţia unei singure maşini ar dura cîteva zile. Chiar şi numai retorica ghidului („dacă s-ar folosi muncitori în loc de roboţi“) arată perversitatea sistemului. Roboţii sînt de neînlocuit!

În „Runaround“, Isaac Asimov a expus cele trei legi ale roboticii. Prima sună cam aşa: un robot nu are voie să facă rău unei fiinţe umane, sau, prin neintervenţie, să permită ca unei fiinţe omeneşti să i se facă vreun rău; a doua lege spune că robotul trebuie să se supună comenzilor date de către o fiinţă umană (atîta vreme cît ordinul nu intră în contradicţie cu prima lege); în sfîrşit, a treia lege spune că un robot trebuie să-şi protejeze propria existenţă. Mai mult ca sigur, Asimov n-a mai anticipat că, odată cu avansul tehnologic, cele trei legi ale roboticii vor deveni desuete. Astăzi s-a ajuns atît de departe cu automatizarea, că legile intră în conflict. Roboţii se supun în continuare comenzilor date de oameni (inteligenţa artificială e o realitate, dar sîntem departe de o conştiinţă artificială) şi sînt capabili să-şi protejeze propria existenţă, însă fac indirect rău oamenilor şi umanităţii. Automatizarea e un rezultat al progresului şi generează, la rîndul ei, progres – dar, în acelaşi timp, şi precaritate pentru cei care rămîn fără loc de muncă din cauza roboţilor.

Desigur, Technisches Museum nu avea cum să fie ispitit de discursul stîngist care condamnă dezumanizarea prin robotizare. Dar nici nu a construit un discurs pozitiv şi utopic despre binefacerile automatizării totale. În paralel cu expoziţia despre roboţi, este prezentată o alta despre muncă şi relaţiile dintre angajaţi şi angajator, în secolul XXI. O investigaţie extraordinară care, cu siguranţă, i-a pus la grea încercare pe cercetătorii muzeului.