Tema ediţiei de anul acesta a festivalului de muzică electronică şi arte vizuale "Rokolectiv" sintetizează în fapt schimbările faţă de prima ediţie: punerea în discuţie a relaţiei dintre genurile muzicale şi codurile socio-culturale aferente. Observaţia grupului de entuziaşti care organizează "Rokolectiv" este mai pertinentă decît oricînd: muzica electronică este percepută pe scena autohtonă ca o diviziune de genuri asociate cu coduri urbane şi sociale specifice, împărtăşite de un public segregat. "Rokolectiv 07" s-a dorit tocmai o estompare a "diferenţelor de coduri sau genuri, a opoziţiilor experimental/popular, dance/non-dance, analog/digital, mainstream/alternativ". Mai simplu spus, instaurarea democraţiei pe teritoriul scenei electro autohtone. Singura delimitare care a existat s-a dovedit şi o necesitate: cele două seri de muzică din genuri cît de cît recognoscibile s-au desfăşurat la Sala Preoteasa, iar ultima seară, cea a artiştilor experimentali, a avut loc la MNAC. Programul de vineri a fost deschis de BOG (Bogdan Marcu), un dj ale cărui mixaje sînt revizitări parodic-nostalgice ale hiturilor anilor ’80 -’90, de la coloana sonoră a Dallas-ului, "Boys"-ul languros al Sabrinei, cîntecele-de-o-vară ale pionierilor kitsch ai muzicii dance autohtone, Genius şi AS XX, cîteva cut-uri din muzica populară şi manele şi pînă la şlagărele Mihaelei Runceanu sau Marius Ţeicu. Salată condimentată bine cu replicile obsedante ale comisarului Moldovan din filmele lui Nicolaescu. O oră şi mai bine de bandă desenată audio care a arătat publicului că ideea de a sparge codurile nu era deloc o sintagmă seacă. Suedezul Mikael Stävostrand şi austriacul Christopher Just au mixat agreabil şi snob, timp în care publicul s-a încălzit pentru Nôze (Ezechiel Pailhes şi Nicolas Sfinţescu), autorii unor numere personale de clovnerie electro freak-house în nelipsitele costume de scenă care includ pălăriile de paie şi tricourile viu colorate. Thomas Brinkmann şi Dreamrec mi-au scăpat pentru că între timp am preferat documentarele care rulau într-o sală alăturată. Sîmbătă, toată lumea aştepta prestaţia cuplului franco-american Feadz & Uffie, revelaţiile clubului londonez Fabric, aşa că Machine Funk şi Jimmy Edgar, chiar şi cu corbul său împăiat cocoţat în apropierea laptopului, au fost încasaţi mai mult de publicul snob şi trendy. Feadz şi-a făcut o parte din show separat, cu un program electro ritmat şi agresiv, apoi alături de Uffie, copia sexy şi vulgară a vocii lui Maggie din The Simpsons şi cu o lecţie atent învăţată de la "strămoşii" Beastie Boys. Duminică, la MNAC, a avut loc cel mai bun moment al festivalului, programul de magie artizanală al artistului francez Pierre Bastien. E drept, momentul a fost atent pregătit de Reactable, spaniolii care au inventat o instalaţie de mini-cuburi care devin instrumente muzicale prin aşezarea pe o placă sensibilă la atingere, o jucărie imposibil de povestit, numai bună pentru secţiunea franţuzească bouche bée. Revin la Pierre Bastien şi la instalaţia sa artizanală producătoare de jazz mecanic. Compozitorul este de fapt un fel de ceasornicar care decupează din instalaţia sa sunetul de care are nevoie, se răzgîndeşte continuu, se joacă, cuplează minitrompeta printr-o sondă la un pahar cu suc şi bolboroseşte prin ea o muzică pe care publicul de la MNAC s-a ridicat încet de pe parchetul sălii şi s-a apropiat de lampa (jucat) chioară a "savantului" cu aceeaşi fascinaţie cu care descoperi prima cutie muzicală. Minus & Vali Chincisan plus Freeform au produs la rîndul lor cîteva jucării audio şi video minimaliste, cu aluzii critice la excesele consumiste. Am pierdut şi de data asta ceva - Doravideo (Japonia). Mea culpa. Bref, un "Rokolectiv 07" mai structurat decît anul trecut, cu mai mult conţinut şi cu o promisiune evidentă.