Unde eşti?

Publicat în Dilema Veche nr. 567 din 24-30 decembrie 2014
Unde eşti? jpeg

„Numele meu este Bogdan Tănase şi vom face împreună semestrul acesta cursul practic de conversaţie, nivelul avansat“, le-am spus zîmbind, la începutul ultimului meu semestru în Coreea, studentelor prezente atunci în sală. Mă ştiau, fireşte, nu ar mai fi fost neapărat nevoie, cum atent comunicaţional spuneau colegii americani, să nu ratez ocazia de a mă „reintroduce“. Erau singurii studenţi cu care lucrasem pentru tot ciclul lor de studii, cele opt semestre, la cursurile de conversaţie, iar inevitabilul sfîrşit era, deja, melancolic.  

Cît timp am stat în Coreea, nu am predat literatură română şi, deşi sînt asistent universitar de Teoria literaturii la Literele Universităţii Bucureşti, nu pot spune, privind acum, retrospectiv, că mi-a lipsit atunci în vreun fel. Cursurile de literatură, ţinute de profesorii coreeni, acopereau cam toată literatura română canonică, cu o predilecţie pentru proză, iar din aceasta, mai ales pentru Mircea Eliade, dar tradus în coreenă mai ales prin opera lui ştiinţifică. Sînt multe şi surprinzătoare lucruri de spus despre cum îl iubesc coreenii pe un scriitor ca Eliade. Ca şi cum l-ar fi cunoscut personal. De altfel, aşa vorbesc despre scriitori în general, ceva între o lectură-fără-corp şi o lectură-adopţie. Despre prezenţa lui Yi Munyol, celebrul scriitor coreean de proză scurtă, profesor invitat la universitate pentru o vreme, în campus se vorbea cam hyperionic, „azi îl vedem, şi nu e“. Se ştia că are un curs, nu prea se ştia exact, cu toată organizarea impecabilă din universitatea coreeană, cînd, unde, cine îl poate urmări, trebuia desfăşurată o întreagă detectivistică pentru a ajunge la el.

Cursurile de conversaţie au un farmec aparte, căci aşa afli cele mai multe despre ei. „În Coreea, noi nu întrebăm la telefon: «Ce mai faci?» În Coreea noi spunem: «Unde eşti?»“ „Şi cînd vă întîlniţi pe stradă?“ „Pe stradă întrebăm: «Eşti bine?» sau «Ai mîncat?»“ Şi chiar eşti întrebat, iar ei chiar răspund, nu mint niciodată: „Acasă“, „La Universitate“, „În maşină“, „Destul de ocupat, mulţumesc“. „Da, am mîncat de prînz, mulţumesc.“ O-di-ya? Unde eşti? Am auzit-o de atîtea ori, în atîtea intensităţi: întrebare răstită, presată de timp, în timbrul grijuliu al părinţilor, verificîndu-şi odraslele în drum spre casă, sau şoptită, în vocea trezită din toropeala unui somn de autobuz a vreunui îndrăgostit, ori în cîte un K-pop de cofetărie, peste capetele clienţilor, aplecate de cele mai multe ori în cărţi, încît pentru mine, limba coreeană are acum mai ales această foarte muzicală acustică.

De fapt, primul curs de conversaţie a început, cu adevărat, pe malul lacului Myeongsudang din campusul Global. Era în aprilie 2006, cam la o lună după ce ajunsesem acolo, şi aflu că urmau să vină în campus cîţiva tineri scriitori est-europeni, invitaţi la un festival de gen seulez. Ştiam că din România venea Claudiu Komartin, iar din lista invitaţilor mai recunoscusem doar numele Olgăi Tokarczuk. Singurii care aveau atunci cursuri, la ora anunţată în program, erau studenţii anului I, care începuseră de doar două luni şcoala. Ne-am dus pe malul lacului, iar acolo a urmat un tablou pe care cu greu un occidental îl poate înţelege. Cu siguranţă, nu noi atunci. Fiecare scriitor a mers la grupul de studenţi ai departamentului respectiv şi, cum era o zi tipică de primăvară peninsulară, încă rece, semicuţitaşe-n oase, adunarea părea destul de crispată. Impresia se accentua uitîndu-te la ritmul conversaţional al fiecărui grup. Aşezaţi în semicerc în jurul fiecărui tînăr scriitor, studenţii nu puteau să facă altceva decît să zîmbească larg. Nu înţelegeau, fireşte, mai nimic din ce li se spunea. Nici decorul nu prea ajuta, dacă-mi aduc bine aminte. Invitaţii stăteau pe scaune/băncile puse la marginea lacului, iar studenţii – lotus pe iarbă. Fiecare cu exotismul său, privindu-se drept în ochi şi neînţelegînd mai nimic din ce vede. Pînă cînd, cu tactul cunoscătorului, colega mea româncă, stabilită de mulţi ani în Coreea, le-a cerut să se prezinte. Brusc, zîmbetul de estradă le-a părăsit chipul şi au început să-şi spună, foarte încîntaţi, „numele“: „Numele meu este Mihaela“, „Pe mine mă cheamă Clarisa“, „Eu sînt Radu“. S-au împărţit autografe pe fotografii de autor, s-a zîmbit de-adevăratelea, fetele l-au luat îndrăzneţ de braţ pe Claudiu pentru poze, din grupul ei, Olga T. rîdea şi mai senin. Atunci, am avut o mică crispare. Unde-s aici? Ce li se poate spune lor despre literatura română contemporană?  

Uitîndu-mă acum la fotografiile pentru acest articol, îmi dau seama că mai nimic, dacă i se vorbeşte generaţiei tinere coreene despre literatură doar prin literatură. Localizarea nu mai înseamnă, de mult, pentru tinerii coreenii care învaţă limbi străine precum româna, identificarea unui exotism. În timpul media de azi, înseamnă mai degrabă asemănare. Pe bravele studente din această fotografie nu le mai interesează de mult, pentru că ştiu ce înseamnă diferenţe culturale, „de unde eşti?“, ca pe părinţii ori profesorii lor, ci aşa cum tot întreabă: unde eşti? Lor şi răbdării lor de a ne întreba, fără să obosească, această cartolină de sărbători.  

Foto: P. Soyoung

comunicat instituto cervantes espacio femenino 2024 jpg
Cinema feminin din Spania și America Latină, în luna martie, la Institutul Cervantes din București
Și în acest an, luna femeii este sărbătorită la Institutul Cervantes cu o serie de filme care aduc în atenția publicului o serie de creații cinematografice semnate de artiste din spațiul cultural hispanic.
1038 16 IMG 20220219 WA0027 jpg
Compilați, compilați...
Îi las plăcerea să reflecteze asupra
p 17 jpg
La contactul cu pielea
Smoke Sauna Sisterhood e pe de-a-ntregul cuprins în titlul său: într-o saună retrasă.
1038 17b Idles Tangk webp
Tobe + chitare = love
Nu știi neapărat ce vrea să fie acest prolog, dar exact fiindcă e un prolog mergi mai departe
image png
387326384 1387431755465458 2939236580515263623 n jpg
Orice sfârșit e un nou început
Când faci febră, când plângi din senin, când râzi cu toată gura știrbă.
Afișe Turneul Național 08 jpg
Martie este luna concertelor de chitară
În perioada 16-30 martie 2024, Asociația ChitaraNova vă invită la concertele din cadrul turneului național „Conciertos para Guitarra”.
426457521 938541944508703 1123635049469230038 n jpg
One World Romania – Focus Ucraina: proiecție „Photophobia”
„Photophobia” marchează doi ani de la începerea războiului în Ucraina și va avea loc pe 24 februarie la Cinema Elvire Popesco.
1037 15 Maria Ressa   Cum sa infrunti un dictator CV1 jpg
O bombă atomică invizibilă
Ce ești tu dispus(ă) să sacrifici pentru adevăr?
p 17 2 jpg
Spectacol culinar
Dincolo de ținuta posh, respectabilă și cam balonată, a filmului, care amenință să îl conducă într-o zonă pur decorativă, cineastul găsește aici materia unei intime disperări.
1037 17 cop1 png
Liric & ludic
Esența oscilează între melancolie și idealism romantic.
Vizual FRONT landscape png
FRONT: expoziție de fotografie de război, cu Vadim Ghirda și Larisa Kalik
Vineri, 23 februarie, de la ora 19:00, la doi ani de la începerea războiului din Ucraina, se deschide expoziția de fotografie de război FRONT, la Rezidența9 (I.L. Caragiale 32) din București.
image png
Lansare de carte și sesiune de autografe – Dan Perșa, Icar 89
Vă invităm joi, 15 februarie, de la ora 18, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu Dan Perșa, autorul romanului Icar 89, publicat în colecția de literatură contemporană a Editurii Humanitas.
p 16 O  Nimigean adevarul ro jpg
Sfidarea convențiilor
O. Nimigean nu doar acordă cititorului acces la realitatea distorsionată pe care o asamblează, ci îl face parte integrantă a acesteia.
1036 17 Summit foto Florin Stănescu jpg
Teatru de cartier
Dorința de a surprinde tabloul social în complexitatea lui, cu toate conexiunile dintre fenomene, are însă și un revers.
p 23 Compozitie pe tema Paladistei, 1945 jpg
Victor Brauner – Paladienii și lumea invizibilului
Reprezentările Paladistei sînt prefigurări fantastice în care contururile corpului feminin sugerează grafia literelor unui alfabet „erotic“ care trimite la libertatea de expresie a scrierilor Marchizului de Sade.
1 Afiș One World Romania 17 jpg
S-au pus în vînzare abonamentele early bird pentru One World România #17
Ediția de anul acesta a One World România își invită spectatorii în perioada 5 - 14 aprilie.
Poster orizontal 16 02 2024 Brahms 2  jpg
INTEGRALA BRAHMS II: DIRIJORUL JOHN AXELROD ȘI VIOLONISTUL VALENTIN ȘERBAN
Vineri, 16 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită la Sala Radio la cel de-al doilea concert dintr-un „maraton artistic” dedicat unuia dintre cei mai mari compozitori germani.
1035 16 coperta bogdan cretu jpg
Două romane vorbite
Roman vorbit prin încrucișări de voci, ele însele încrucișate biografic în feluri atît de neașteptate, cartea lui Bogdan Crețu reușește performanța unei povești de dragoste care evită consecvent patetismul.
p 17 2 jpg
Plăcerea complotului
Pariser nu e naiv: Europa nu mai e aceeași.
1035 17 The Smile Wall Of Eyes 4000x4000 bb30f262 thumbnail 1024 webp
Forme libere
Grupul The Smile va concerta la Arenele Romane din București pe data de 17 iunie 2024, de la ora 20.
Poster 4 copy 12 09 02 2024  jpg
Din S.U.A. la București: dirijorul Radu Paponiu la pupitrul Orchestrei Naționale Radio
În afara scenelor din România, muzicianul a susţinut recitaluri şi concerte la Berlin, Praga, Munchen, Paris, Lisabona, Londra.
1034 16 O istorie a literaturii romane pe unde scurte jpg
„Loc de urlat”
Critica devine, astfel, şi recurs, pledînd, ca într-o instanţă, pe scena jurnalisticii politice şi a diplomaţiei europene pentru respectarea dreptului de liberă exprimare şi împotriva măsurilor abuzive ale regimului.
p 17 jpg
Impresii hibernale
Astea fiind spuse, Prin ierburi uscate nu e deloc lipsit de har – ba chiar, dat fiind efortul de a-l dibui chiar în miezul trivialității, filmul e o reușită atemporală, care s-ar putea să îmbătrînească frumos.

Adevarul.ro

image
„Iuda“ care i-a trădat pe luptătorii anticomuniști, plătit regește. Povestea legendarului Ogoranu care nu a putut fi prins de Securitate timp de aproape trei decenii
Banda lui Ion Gavrilă Ogoranu, din care făceau parte unii din cei mai vestiți luptători anticomuniști, a fost anihilată după au fost infiltrați trădători. Informatorii Miliției și ai Securității primeau bani grei pentru informații despre partizani.
image
Joburile de rutină cresc riscul de declin cognitiv cu 66% și de demență cu 37%, potrivit unui studiu
Conform unui nou studiu, activitatea intensă a creierului la locul de muncă ar putea da roade nu numai în ceea ce privește avansarea în carieră, ci ar putea, de asemenea, să protejeze cogniția și să contribuie la prevenirea demenței pe măsură ce înaintezi în vârstă.
image
Rujeola a început să-i ucidă și pe părinții nevaccinați. Număr record de cazuri
În România avem epidemie de rujeolă, iar situația devine din ce în ce mai gravă: săptămâna trecută s-a înregistrat un record de îmbolnăviri.

HIstoria.ro

image
Cine erau bancherii de altădată?
Zorii activităților de natură financiară au apărut în proximitatea și la adăpostul Scaunului domnesc, unde se puteau controla birurile și plățile cu rapiditate și se puteau schimba diferitele monede sau efecte aduse de funcționari ori trimiși străini ce roiau în jurul curții cetății Bucureștilor. 

image
A știut Churchill despre intenția germanilor de a bombarda orașul Coventry?
Datorită decriptărilor Enigma, aparent, Churchill a aflat că germanii pregăteau un raid aerian asupra orașului Coventry. Cu toate acestea, nu a ordonat evacuarea orașului și nici nu a suplimentat mijloacele de apărare antiaeriană.
image
Căderea lui Cuza și „monstruoasa coaliţie”
„Monstruoasa coaliţie“, așa cum a rămas în istorie, l-a detronat pe Alexandru Ioan Cuza prin lovitura de palat din 11 februarie.