La Muzeul "Grigore Antipa" - am scris mai de mult - se desfăşoară, o dată pe lună, conferinţe adresate copiilor, urmate de discuţii şi teme pentru acasă. Acestea însă, nu sînt singurele: începînd din 26 noiembrie, muzeul a inaugurat un ciclu de conferinţe adresate adulţilor, intitulat Musafirul de la ora 5.În cadrul programelor tradiţionale ale muzeului, conferinţele nu sînt ceva nou: cei implicaţi au vrut doar să schimbe atmosfera oarecum formală de pînă atunci, clasica audiere pasivă a conferinţei, într-una nonconformistă, atipică şi, în acelaşi timp, caldă, familială: o dezbatere la care conferenţiarul şi auditoriul să comunice, activ, în faţa unei ceşti de ceai. Publicul vizat sînt persoanele cu vîrste cuprinse între 40 şi 60 de ani, un nou "grup-ţintă" pe care muzeul doreşte să şi-l apropie, alcătuit, în mare parte, din ceea ce organizatorii numesc "cercetătorii şi hobby-iştii" din anumite domenii. Scopul muzeului este creşterea numărului de vizitatori, dar şi afirmarea sa ca organizator de evenimente culturale interactive desfăşurate într-un cadru inedit.Aşa sună partea oficială a lucrurilor, conformă cu descrierea proiectului, pe care dr. Aurora Stănescu, şefa secţiei Relaţii Publice şi Programe Educative a muzeului, ni l-a prezentat. Mai puţin oficial, acest tip de prelegeri îşi propune, o dată, să contribuie la schimbarea rolului acestui tip de instituţie în viaţa culturală bucureşteană, şi, apoi, la oferirea unui cadru de manifestare unora dintre părinţii şi bunicii care se trezeau vorbind în locul copiilor, la conferinţele destinate acestora, pasionaţi de diverse subiecte ştiinţifice, dar despre care nu au ocazia să vorbească.Actualul ciclu de conferinţe se numeşte Expediţionari şi expediţii şi îşi propune, aşa cum se vede din titlu, să prezinte diverse destinaţii exotice de la faţa locului (printre care Insula Paştelui, Groenlanda, cele mai înalte vîrfuri, ruinele dintre Tomis şi Troia).Vizionarea programului m-a făcut să îmi amintesc de scenele cu asemenea conferinţe din ecranizări după Agatha Christie, Conan Doyle sau chiar din filme, precum Frankenstein, Dr. Jekyll şi Mr. Hyde, Biografia lui H.G. Wells, în care o sală entuziastă de persoane mînate de curiozităţi ştiinţifice sau, pur şi simplu, de interesul pentru noutăţi în lume, discută animat, pe un ton între dezbatere şi bîrfă, despre lucrurile care schimbă faţa lumii.Nu că bîrfa ar avea vreo legătură cu prima conferinţă pe care am audiat-o, în cadrul programului prezentat: "Imagini şi impresii din Insula Paştelui", conferenţiar Florin Andreescu, un fotograf care a călătorit prin multe locuri neobişnuite din lume: între expediţiile menţionate în prezentare, se numără Madagascar, Kenya, Tanzania, Namibia, deşertul Atacama.Ci doar că, singurul spirit nepompos şi formal în care un neavizat ca mine poate comenta conferinţele este cel sus-menţionat: ca şi cum aş împărtăşi veşti de la ultima mea vizită în Insula Paştelui. De acolo am aflat că statuile enigmatice de care sîntem fascinaţi, Moaii, cele mai renumite vestigii din insulă, au feţe prelungi, rectangulare, abdomen proeminent şi... urechi alungite. Acest amănunt mi i-a făcut brusc simpatici, mai ales cînd am aflat că pe cap poartă o pălărie cilindrică, dintr-o rocă vulcanică roşie, care se numeşte Pukao. În faţa acestor Moai - ne explică fotograful - atît băştinaşii (puţini la număr, 3.800), cît şi turiştii (vreo 20.000) stau în faţa lor şi, pur şi simplu şi se gîndesc. În Insula Paştelui nu există atracţii turistice, terase, pub-uri sau alte distracţii: turiştii de aici sînt mai speciali şi pot fi numiţi chiar expediţionari, precum în titulatura conferinţelor.Prelegerea domnului Andreescu a fost - cum e de imaginat - mult mai complexă şi însoţită de imagini elocvente. Numai faptul că am aflat de existenţa Moai-lor, că ştiu, mai exact unde se află Insula Paştelui şi care este istoria ei (pînă acum era doar un nume de destinaţie exotică incertă) cred că e un cîştig suficient chiar şi pentru un neavenit, în urma conferinţei.