Cu toate că se aşteptau schimbări majore pe scena politică daneză după alegerile din noiembrie, lucrurile au rămas în mare parte neschimbate. Partidul Liberal a sperat să coopteze la guvernare un nou partid, încercînd să scape de extremiştii cu care conduce ţara de peste 8 ani. Înţelegerea de acasă nu s-a potrivit cu cea din tîrg. Premierul Anders Fogh Rasmussen a cerut alegeri anticipate, în speranţa cooptării la guvernare a Partidului Noua Alianţă şi eliminării extremiştilor. Nu numai că liberalii au pierdut voturi, în timp ce extremiştii au mai cîştigat un loc în Parlament. Dar marea problemă este că Noua Alianţă abia a trecut pragul electoral de 2% şi a obţinut numai 5 mandate din totalul de 179, cîte numără Parlamentul danez.Ca atare, s-a refăcut vechea formulă de guvernare. Noua Alianţă, condusă de Naser Khader, un imigrant palestinian, a rămas în opoziţie, neputînd să colaboreze cu extremiştii, cel puţin în materie de imigraţie. Marea majoritate a danezilor se arată mai degrabă dezamăgiţi de faptul că Partidul Poporului Danez a cîştigat şi mai multe voturi. Situaţia poate duce la dorinţa grupării extremiste de a ocupa poziţii guvernamentale în actualul guvern liberal-conservator. Pentru a evita Partidul Poporului Danez, guvernul a vrut să ceară sprijinul Noii Alianţe, un partid de asemenea liberal, dar nou înfiinţat şi care militează pentru relaxarea regimului de imigrare, într-o ţară cu cel mai strict cu putinţă sistem din Europa.Ar trebui spus că partidele daneze sînt divizate de-a lungul a două falii distincte: liberalii şi social-democraţii. Liberalii care au cîştigat alegerile (46 de mandate) şi conservatorii (18 mandate) au în continuare sprijinul extremiştilor, Partidul Poporului Danez (25 de mandate). Danemarca foloseşte un sistem electoral pe liste, cu două tururi de scrutin. Mandatele rămase nealocate se repartizează în funcţie de ponderea partidelor cîştigată în Parlament. Soarta premierului Anders Fogh Rasmussen a atîrnat de un mandat, fiindcă luat per total, sufragiul electoral nu a asigurat coaliţiei destule mandate. Acest sprijin a venit de la Partidul Unităţii, partid ce militează numai în Insulele Feroe şi care a obţinut şi singurul mandat. Un mandat parlamentar numără 25 000 de voturi.Pe de altă parte, social-democraţii au cîştigat numai 45 de mandate, un număr insuficient ca să formeze noul guvern, deşi şi-au asigurat 3 din totalul de 4 locuri ale posesiunilor daneze, Insulele Feroe şi Groenlanda.Un partid care se ralia tradiţional cu social-democraţii, şi anume social-liberalii, a pierdut, în comparaţie cu precedentele alegeri, 8 mandate (de la 17 la 9). O explicaţie ar fi că voturile lor s-au împărţit cu cele ale Noii Alianţe, fiindcă aceste două partide nu se deosebesc prea mult.Socialiştii au avut, în schimb, pentru prima dată, "rezultate istorice" în termeni de locuri cîştigate în Parlament (23 faţă de 11 cîştigate anterior). Ei au susţinut foarte clar faimosul welfare system, fapt pentru care sînt consideraţi adevăraţii cîştigători ai alegerilor. Social-democraţii conduşi de Helle Thorning-Schmidt nu au ştiut să fie mai convingători pe acelaşi subiect. De altfel, asistenţa, taxele financiare şi imigraţia au fost marile teme ale campaniei electorale. Printr-un adevărat contraatac, premierul a declanşat cu un an şi două luni înainte alegeri anticipate, de frica social-democraţilor care susţineau că reducerea taxelor se face în dauna welfare state. Această strategie a avut succes parţial şi Anders Fogh Rasmussen a mai cîştigat un mandat de 4 ani la şefia guvernului. Dacă liberalii (Venstra), spre deosebire de conservatori, sînt mai ezitanţi atunci cînd vine vorba de taxe, opoziţia respinge şi mai ferm orice încercare de reducere a taxelor necesare statului asistenţial.În ceea ce priveşte imigraţia, dacă opoziţia şi Noua Alianţă militează pentru relaxarea condiţiilor de imigrare, într-o ţară în care este aproape imposibil să obţii un statut legal, Pia Kj