Banii CNC şi regulamentele de finanţare

Publicat în Dilema Veche nr. 531 din 17-23 aprilie 2014
Banii CNC şi regulamentele de finanţare jpeg

Săptămîna trecută, Centrul Naţional al Cinematografiei (CNC) a publicat rezultatele concursului de proiecte de filme depuse în 2013. Am fost în juriu la secţiunea „Documentar“ şi cred că o serie de probleme legate de felul cum se desfăşoară lucrurile merită adusă în discuţie.

La fel ca toţi ceilalţi membri ai juriului, am semnat un acord de confidenţialitate legat de participarea la întreaga operaţiune. Chiar dacă nu l-aş fi semnat, n-ar fi fost onest să dau detalii concrete despre modul cum am jurizat. Dar, cum e vorba de finanţări în valoare de 30 de milioane de lei (sau 6,7 milioane de euro) din bani publici, deci de interesul public, cred că e binevenită o serie de consideraţii generale, bazate pe informaţii – şi ele – publice.

Pînă acum, spre deosebire de alţi ani, nu am văzut contestaţii violente referitoare la modul cum s-a desfăşurat concursul, aşa că sper că ne-am făcut treaba măcar acceptabil. Comentariile la adresa rezultatelor au fost vag pozitive: „fără dinozauri“ – sau menţiuni despre proiectele lui Mungiu, Puiu sau Porumboiu care au obţinut finanţări. Regulamentul de organizare a concursului poate fi însă ameliorat, iar unul din cele mai importante reproşuri care circulă în cercurile realizatorilor şi producătorilor de film se leagă de secretizarea proiectelor în concurs.

În regulament există un paragraf foarte sever, aşa-numitul articol 28, alineat 4, care spune că comunicarea, „prin orice mijloace“, a „oricăror informaţii“ care ar putea dezvălui autorii proiectului duce la descalificarea acestuia. Dacă informaţiile mele sînt corecte, acest gen de secretizare, care duce la depunerea şi jurizarea unor proiecte anonime, este o excepţie în legislaţia din ţările europene. Din cauza alineatului 4, Mungiu, Puiu, Porumboiu sau alţii ar trebui să lucreze la filmele noi ca ilegaliştii, fără să vorbească nici cu presa, nici cu alţi realizatori – deşi depunerea unui proiect înseamnă implicarea unui număr destul de mare de persoane din start. De fapt, cu teancul de dosare în braţe, orice membru al juriului nu ar avea nevoie decît de Google pentru a descoperi, într-un mare număr de cazuri, că de subiectul cutare sau cutare se ocupă un anume realizator. Iar membrii juriului sînt desemnaţi tocmai fiindcă au legătură cu industria, deci sînt la curent cu multe din intenţiile realizatorilor din piaţă.

Mai mult, la concursul CNC există o aşa-numită secţiune de dezvoltare, în care sume mai mici de bani, de ordinul zecilor de mii de lei (lungmetrajele de ficţiune sînt finanţate cu milioane) sînt alocate unor proiecte aflate în stadiul de idee. Aceste proiecte pot şi e normal să participe şi la sesiunile ulterioare de finanţări CNC, dar cum rezultatele concursului de la sesiunea curentă se anunţă public, ar fi aproape descalificate din start.

Teoretic, secretizarea face ca membrii juriului să poată judeca proiectele indiferent de reputaţia realizatorilor. Practic însă, cînd ştii că trebuie să aloci cuiva cîteva sute de mii de lei pornind de la un simplu dosar de cîteva zeci de pagini, la care eventual este ataşat un DVD cu imagini preliminare, ai o răspundere destul de mare. Probabil că se poate imagina o formularistică mai bună pentru depunerea proiectelor, dar, precum se ştie, nici măcar regulile stricte ale Hollywood-ului nu garantează calitatea şi succesul unui proiect.

După etapa în care juriul dă note proiectelor secretizate, felul cum sînt acestea puse în aplicare ar trebui garantat, tot teoretic, prin punctele adiţionale care se acordă pentru activitatea anterioară a producătorului, a regizorului sau a scenaristului. Aceasta este însă a doua zonă din regulament care stîrneşte dezbateri în industrie. Punctele finale sînt obţinute înmulţind nota juriului cu cinci şi adăugîndu-le pe cele adiţionale. Să zicem, de exemplu, că juriul notează foarte sus – cu media 9 – un proiect foarte bun al unor realizatori cu portofoliu mai mic. Asta înseamnă că proiectul respectiv strînge 45 de puncte din jurizare, la care se adaugă, să zicem, alte 5 adiţionale. Reiese un total de 50 de puncte. Să ne imaginăm însă un proiect mult mai slab, aflat în jumătatea inferioară a listei, care ia nota 6, deci strînge 30 de puncte de la juriu. Presupunînd că producătorul/realizatorul/scenaristul are un portofoliu bogat, asta îi poate aduce 20 de puncte adiţionale, deci totalul ar fi tot de 50. Din aceste exemple teoretice, concluzia e că banii CNC se concentrează la cineaştii deja omologaţi. Acum cîţiva ani, fiecare concurs de finanţare producea cîte un scandal referitor la dinozaurii gen Sergiu Nicolaescu, abonaţi din cauza acestui sistem la finanţări. Acum, noul val al cinematografiei a reuşit să-şi creeze un portofoliu nu doar prestigios, ci şi suficient pentru a putea accesa fondurile. Cum însă o mare parte din ceea ce se produce în România depinde de banii CNC, problema e ca acelaşi nou val să nu se transforme într-o nouă generaţie de dinozauri, care să blocheze accesul nou-veniţilor la resurse.

Dincolo de problema secretizării şi cea a punctajului pentru portofoliu, lucrurile ar funcţiona mult mai bine dacă, după alocarea fondurilor, CNC ar avea o structură care să urmărească punerea în aplicare a proiectului. E vorba de aşa-numitul sistem commissioned, folosit şi la instituţii private, ca BBC sau Discovery, în care standardele de realizare a unui proiect independent sînt supravegheate minuţios de un editor desemnat de instituţia care finanţează, pe tot parcursul producţiei, pînă la produsul final.

Bineînţeles că toate cele de mai sus nu invalidează integral „sistemul“. Aşa imperfect cum e, modul de alocare a fondurilor CNC e unul dintre motivele care au dus la apariţia multipremiatului nou val al cinematografiei româneşti, unul dintre puţinele lucruri indubitabil bune care s-au întîmplat în cultura românească în ultimii 25 de ani. Bineînţeles, celălalt motiv, mai important, pentru care ne putem lăuda cu un Palme d’Or sau un Urs de Aur este talentul unui Mungiu sau Netzer, şi nu numai. Dar, tocmai fiindcă premisele sînt bune, ar trebui să fim atenţi la ceea ce putem construi mai departe.

Iulian Comanescu este analist media, autor al volumului Cum să devii un Nimeni (Humanitas, 2009).

pompy ciepła (2) jpg
Pompe de căldură - utilizarea, funcționarea și tipurile acestora
În ultimii ani, pompe de căldură s-au remarcat intre dispozitivele utilizate în sistemele moderne de încălzire.
header piese jpg
Sfaturi pentru conducătorii care apreciază piese auto online de calitate și serviciile unor profesioniști
Achiziționarea de piese auto online poate fi o modalitate convenabilă și eficientă de a-ți repara sau întreține mașina.
masa de paste jpg
Cum să aranjezi o masă festivă perfectă: trei sfaturi utile
Nu mai este mult până la sărbătorile de Paște. Chiar dacă poate părea cam devreme să începi pregătirile de sărbătoare, poți începe planificarea de pe acum dacă vrei să-ți impresionezi invitații.
caine in vacanta jpg
Cum să îți pregătești câinele pentru călătorii: 6 sfaturi pentru o vacanță fără probleme
Te pregătești să pleci în prima vacanță alături de câinele tău? Experiența de a pleca într-o călătorie cu cel mai bun prieten al tău poate fi una inedită, care te va încărca cu amintiri plăcute.
image png
Lumea în care trăim
Trăim ceea ce poartă numele de „marea epuizare”.
image png
Flori, lumi și profesoare
Flori le-am dus de cîte ori am avut ocazia, la propriu sau la figurat.
image png
Cît de puțin ne lipsește...
Zic alți psihologi: nu pierde copilul interior, „accesează-l”, joacă-te, have fun! Aiurea!
image png
Zoe, fii feminină!
În prezent, cînd vorbim despre feminism, nu ne mai raportăm la structura rațională a lui Beauvoir, ci la extremismele de tipul Solanas.
p 20 Aleksei Navalnîi WC jpg
O întrebare greu de ocolit
Pentru noi, astăzi, răul şi suferinţa nu sînt doar mari teme teoretice. Nici nu se limitează la experienţa lor privată.
image png
Tîlcuirile tradiției isihaste
O luminoasă excepție de la această triumfală decadență e de găsit în lucrarea Părintelui Agapie Corbu.
1038 21a centrul comunitar din Chiojdu, 2023 jpg
Arhitectura interesului public
Arhitectura interesului public reprezintă o dezvoltare rizomatică orizontală la nivel local.
p 24 M Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Un preot din Spania, împreună cu partenerul său, au fost arestați pentru că ar fi făcut trafic cu Viagra.
image png
Pe ce te bazezi?
Pe măsură ce avansez în vîrstă, tind să cred că ceea ce numim intuiție se bazează pe experiența noastră de viață.
image png
De primăvară
Florile înșiruite mai sus se vindeau pe stradă, din loc în loc, înveselind-o. Schimbînd-o.
image png
Școli private, școli de fițe?
Nu se schimbase nimic, eram din nou o guvernantă „creativă”.
p 20 Valentina Covaci jpeg
Cum vorbim despre Dumnezeu
Merită să explorăm ce spune asta despre societatea noastră și despre discursul public din România.
image png
Călătorii în istoria cultului
A doua carte este o monografie asupra unui obiect liturgic esențial, pe care doar slujitorii îl pot vedea în altar: Antimisul. Origine, istorie, sfințire (Editura Basilica, 2023).
p 21 Geneva WC jpg
Nostalgii helvete
Job-ul (le petit boulot) pe care mi l-am dorit cel mai mult a fost cel de asistent plimbat căței genevezi.
p 24 M  Chivu 2 jpg
Cu ochii-n 3,14
● Un gunoier își dirijează colegul de la volanul autospecialei: „Dă-i, dă-i, dă-i! / Dă-i, că merge, dă-i!”. O versificație relativ salubră. (M. P.)
image png
Acceptăm prinți!
Termenul „sindromul Cenușăreasa” a fost folosit pentru prima dată de dr. Peter K. Lewin într-o scrisoare către Canadian Medical Association Journal, în 1976.
image png
Mama și tarabele
Mama, deși avea gusturi mai nobile și, atunci cînd se juca, îi plăcea să se joace mai luxos, înțelegea și nevoia mea de kitsch-ul nu chiar dulce, ci simpatic.
image png
Tramvaie
Timpul de așteptare e afișat electronic și calculat la secundă.
image png
După 20 de ani: cît ne-a schimbat Facebook viețile?
În 2020, Facebook anunța că nu va verifica reclamele politicienilor pe platformele sale, permițînd astfel și publicarea informațiilor false.
p 20 WC jpg
Proba gustului
Se susţine şi în Vechiul Testament, şi în Noul Testament, spunea Andrei Pleşu într-un curs de angelologie, că „omul e bine să aibă sare, adică să aibă gust bun...

Adevarul.ro

image
Motivul absurd pentru care o vânzătoare a refuzat doi tineri. „Poate credea că îl folosiți la orgii“
Doi tineri, unul de 25, iar celălalt de 21 de ani, susțin că o vânzătoare a refuzat să-i servească și le-a cerut să vină însoțiți de părinți, deși aveau actele și puteau să demonstreze că sunt majori. De fapt, ei nici măcar nu au cerut țigări, alcool sau alte produse destinate exclusiv adulților.
image
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Un anunț imobiliar din Brașov pentru vânzarea unui garaj din lemn a stârnit ironii din partea românilor. Garajul de 22 metri pătrați din lemn costă cât o garsonieră.
image
Ianis, sufocat de Hagi: cum un părinte, „orbit“ de subiectivism, a ajuns să facă țăndări imaginea băiatului său
Managerul Farului a mai creat un caz, deranjat că selecționerul nu i-a titularizat băiatul în amicalele cu Irlanda de Nord și Columbia. Episodul lungește lista derapajelor unui părinte care persistă în greșeala de a-și promova agresiv fiul, mărind și mai mult povara numelui pe umerii acestuia.

HIstoria.ro

image
Bătălia codurilor: Cum a fost câștigat al Doilea Război Mondial
Pe 18 ianuarie a.c., Agenția britanică de informații GCHQ (Government Communications Headquarters) a sărbătorit 80 de ani de când Colossus, primul computer din lume, a fost întrebuințat la descifrarea codurilor germane în cel de Al Doilea Război Mondial.
image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.