Dezvelirea şi zilele numărate ale lui Traian al Treilea
Dezvelirea de către Sorin Oprescu a unei statui ciudate a lui Traian, pe treptele Muzeului Naţional de Istorie, a provocat un scandal. Lucrarea, care aparţine sculptorului Vasile Gorduz, a fost repudiată de directorul Muzeului, care spunea acum cîteva săptămîni că „nu va sta multă vreme acolo“.
Bronzul are vreo 2 metri şi 15 şi înfăţişează un Traian posac, ţinînd pe braţe, ca pe o tavă, o lupoaică atinsă de catatonie. Poate că autorul, sculptorul Vasile Gorduz, a vrut să-l înfăţişeze pe împărat ţinînd în mîini un animal care, ca să spunem aşa, fusese deja sculptat o dată. Dar asta numai Răzvan Theodorescu, care a lăudat sculptura la dezvelire, ştie. Autorul lucrării, Vasile Gorduz, nu-şi mai poate comunica viziunea, fiindcă a murit în 2008. Însă nu e nici la primul scandal, nici la primul Traian: un Eminescu îmbrăcat într-un fel de negligé, cu capul mare, dezvelit în 2004 în Place de Roumanie din Montréal, a fost luat în rîs de diaspora, la vremea respectivă, printre altele pe motive de asemănare cu Elena Ceauşescu.
Dar cum e cu Traianii cei mulţi? Cel dezvelit la Bucureşti poartă numărul trei, fiindcă e turnat de Ioan Bolborea după macheta de ipsos a lui Gorduz. Ceilalţi doi sînt unul la Sevilla, fiindcă împăratul era de origine iberică, şi un altul la Accademia di Romania din Roma, din motive evidente. Ce-au zis locuitorii Sevillei şi romanii de cadou nu se prea ştie sau nu s-a prea auzit pînă la noi.
Pe de altă parte, Traianul mezin, care l-a călcat pe nervi pe Ernest Oberländer Tîrnoveanu, directorul Muzeului Naţional de Istorie, e pus de al său ctitor Sorin Oprescu în relaţie cu lupoaica readusă în Piaţa Roma şi anunţat ca parte dintr-o serie mai lungă de lucrări cu încărcătură de simboluri naţionale, care ar fi amplasate pe Calea Victoriei. Ce-a scris presa e puţin confuz pe tema asta, dar se pare că greul nu a trecut. O să mai tot avem astfel de monumente, într-un circuit care probabil integrează şi „Ţeapa şi cartoful“ lui Alexandru Ghilduş. Bucureştiul se împînzeşte tot mai tare de lucrări controversate, de ceasuri furate dintr-un decor cinematografic de epocă şi mai ales de pancarte maro, care semnalizează monumentele istorice.
Dacă ai văzut vreodată o capitală europeană ca Parisul sau Londra, indicatoarele maro din Bucureşti, care te trimit la Gară sau la Romană în chip de atracţii turistice, îţi provoacă un amestec de tristeţe şi sentiment al penibilului. O fi Gara de Nord, Gara de Nord şi Piaţa Romană – ornată cu Lupa Capitolina, dar abundenţa de monumente istorice, autentice şi mai ales invenţii de dată recentă ne trimite tot la „cocota săracă, care se fardează“ cu care Alexandru Paleologu compara Bucureştiul în anii ’90.
După zgîrie-norii cretini plantaţi unde a avut chef cîte-un investitor prieten cu Primăria şi clădirile cu bulină roşie care sînt rase ca să facă loc la tot felul de orori, se pare că asistăm la un al treilea trend în urbanismul bucureştean – statuile şi ornamentele mutante, cu pretenţii de patină. Cînd vezi ce aiureli cresc în jur peste noapte, faptul că primarii dispar în ceaţă după alegeri şi reapar doar în ultimul an de mandat, ca să facă tapaj electoral, e chiar o binecuvîntare.
Iulian Comanescu este analist media, autor al volumului Cum să devii un Nimeni (Humanitas, 2009).
