Ştiu că v-aţi uitat la nunta regală. Poate că nu aţi urmărit toată transmisia, însă cu siguranţă vă amintiţi, măcar din jurnalele de ştiri, scena sărutului, intrarea în Westminster Abbey, jurămintele mirilor, rochia galbenă a Reginei, caleaşca imperială sau imaginile cu milioanele de oameni care au împînzit străzile Londrei. Transmisia realizată de echipa BBC a fost exact aşa cum se aşteptau miliardele de telespectatori: senzaţională, amintind de difuzarea în direct a încoronării Reginei Elisabeta a II-a, la 2 iunie 1953, eveniment ce a ţinut în faţa televizorului aproximativ 20 de milioane de britanici. De altfel, datorită acelui eveniment, în doar cîteva luni, numărul britanicilor care deţineau un televizor s-a dublat. 

Încoronarea reginei – la începutul anilor ’50 – şi nunta dintre William şi Kate au reuşit să transmită, cu sau fără voia presei, unul dintre cele mai puternice mesaje de susţinere a conservatorismului britanic. În doar cîteva ore, instituţia monarhică britanică a reuşit să recîştige tot ceea ce părea să fi pierdut în ultimii ani. 

Simbolistica unei dimineţi de aprilie 

Povestea din jurul nunţii viitorului rege cuprinde o serie de simboluri conservatoare, ce au ca rol întărirea rolului monarhiei în societatea britanică, dar şi strîngerea legăturilor dintre aceasta şi popor.  Ce mesaj de continuitate mai puternic putea transmite acest eveniment, în condiţiile în care jurămintele s-au făcut în Westminster Abbey, „Casa Regilor“ Angliei de peste o mie de ani?! Ce loc mai bun putea alege prinţul William (devenit duce de Cambridge) decît cel ales de Henry I al Angliei, în anul 1100?!

Unul dintre elementele care a părut să surprindă publicul românesc a fost uniforma militară purtată de William. Mesajul, evident pentru britanici, a fost acela că membrii familiei regale au luptat, aproape de fiecare dată, în primul rînd, atunci cînd a fost nevoie de ei. Prezenţa lui William în Afganistan este doar unul dintre ultimele exemple, dacă ne amintim că prinţul Andrew, fratele lui Charles, a luptat în insulele Falkland, împotriva Argentinei, unde a pilotat un elicopter de luptă. Toate acestea, dar şi amintirea faptului că familia regală nu a părăsit Londra nici măcar cînd aceasta era măturată de bombele aviaţiei lui Hitler, fac ca legătura dintre monarhie şi popor să fie la fel de puternică ca în urmă cu cîteva sute de ani. Tunica roşie purtată de William transmitea că sentimentul datoriei şi al onoarei se păstrează viu în familia regală. 

Despre rochia miresei s-a vorbit mult (niciodată destul, va spune publicul feminin), însă puţini au părut a înţelege adevăratul mesaj, acela că oricît de celebri ar fi designerii care au realizat-o, aceasta a fost de inspiraţie victoriană, una din cele mai frumoase perioade din istoria Imperiului britanic. 
Nici plimbarea cu caleaşca nu a fost întîmplătoare. Kate a sosit la nuntă cu maşina, asemeni unui om obişnuit, însă a plecat cu caleaşca, asemeni unei prinţese. 

De ce s-au bucurat britanicii 

În ultimele decenii, media de stînga a încercat să inducă ideea că monarhia reprezintă doar un episod din trecut şi că Marea Britanie ar trebui să devină o republică. Cu toate acestea, milioanele de oameni ieşiţi în stradă, pentru a se bucura alături de familia regală, arată contrariul. În plus, aproape fiecare pub sau restaurant a organizat în ziua nunţii petreceri dedicate evenimentului. 

Şi totuşi, sărbătoarea britanicilor nu poate fi percepută fără a înţelege conservatorismul britanicilor şi respectul acestora faţă de tradiţie, valori morale şi ideea de familie tradiţională. Pentru a le înţelege ataşamentul faţă de monarhie, nu trebuie să uităm că englezii făceau revoluţii „glorioase“, în timp ce francezii se ghilotinau la grămadă, iar hoardele roşii îndreptau tunurile spre Palatul de Iarnă. 

În mod ironic, tocmai conservatorii britanici, spre deosebire de progresiştii francezi, au înţeles primii că „un stat lipsit de mijloace fără anumite schimbări este lipsit de mijloace pentru propria sa conservare“ (Edmund Burke). De altfel, mai toate libertăţilor politice şi economice care există într-o democraţie au apărut în Anglia condusă de monarhi şi guvernată de conservatori. Principii precum votul universal, libertatea comerţului sau piaţa liberă au plecat din Anglia conservatoare. 
Conservatorii englezi au fost primii care au reformat sistemul de sănătate, pentru a contracara efectul revoluţiei industriale, primii care au introdus un sistem de şcolarizare gratuit, primii care au susţinut implicarea femeilor în politică, primii care au construit un sistem de pensii, primii care au introdus ajutoare de şomaj, precum şi primii care au acordat posibilitatea oamenilor de a se împrumuta, la dobînzi avantajoase, pentru a-şi cumpăra o casă. Tot conservatorii au fost cei care, încă din urmă cu două secole, au interzis angajarea copiilor. Totodată, dacă astăzi plecăm în concediu şi sîntem plătiţi, se datorează tot unor idei apărute la Londra. Toate acestea au fost introduse sub guvernarea Partidului Conservator, în timp ce astăzi, în mod ironic, cei care folosesc aceste teme sînt „progresiştii“.

 „Verzii“ noştri ar fi de asemenea uimiţi să afle că prima lege eco care îşi propunea să elimine smog-ul din oraşe a fost tot opera unui conservator, în 1955.  

Şi totuşi, o mare parte a Europei datorează conservatorilor de la Londra chiar libertatea, dacă ne amintim că insula britanică a fost, de multe ori în istorie, ultima redută împotriva duşmanilor libertăţii, cel mai bun exemplu fiind rezistenţa la maşina de război dezlănţuită de Adolf Hitler. 

Toate acestea fac ca, spre deosebire de alte naţiuni, supuşii Majestăţii Sale să ştie foarte bine cine sînt, de unde vin şi unde vor să ajungă. Ştiu pentru ce au luptat pentru că ştiu ce valori apără astăzi. Ştiu ce iubesc şi ştiu ce vor să predea mai departe generaţiilor viitoare. Nu se înclină decît în faţa lui Dumnezeu şi a Reginei, iar cînd au părăsit insula, au construit un imperiu al cărui rol civilizator nu a fost egalat niciodată. Ne-au anunţat că nu vor capitula niciodată, iar tradiţia ultimilor 1000 de ani ne obligă să-i credem pe cuvînt. 

Stînga n-a gustat petrecerea

Spre deosebire de media de centru-dreapta, presa de stînga a ironizat evenimentul, în fruntea acestei mişcări aflîndu-se The Independent, deţinut de fostul agent KGB, Alexander Lebedev. Jurnaliştii de la The Guardian au iniţiat, în schimb, un sondaj online, în care îşi întrebau cititorii dacă stîngiştii ar putea să iubească nunta regală. 46% dintre cititorii ediţiei online a cotidianului britanic au răspuns „nu“. „Nu trebuie să fim primii care pleacă (poopers) de la nunta regală doar pentru că sîntem de stînga“  este răspunsul analistului Dan Hodges, la atacurile venite dinspre stînga.

Dincolo de poziţia asumată de jurnaliştii britanici, sondajele de opinie realizate în ultimele zile arată că aproximativ două treimi dintre britanici consideră că monarhia este relevantă pentru modul lor de viaţă şi că aceasta îmbunătăţeşte imaginea ţării. Majoritatea britanicilor susţin, de asemenea, că nunta celebrează adevăratele valori britanice. 

„O pisi britanică“

Jurnaliştii români au privit în general cu simpatie evenimentul, bunul-simţ şi moderaţia fiind cel mai adesea întîlnite atît în presa scrisă cît şi în audiovizual. „Nunta a fost o veritabilă injecţie de pozitivism. După multă vreme au dispărut de pe ecranele TV starletele dîmboviţene. A dispărut ţopîrlănia, prostia fudulă, maneaua, prostul gust, semidoctismul. Wiliam şi Kate au adus fastul veritabil, bunul-gust, tradiţia, uriaşa istorie britanică, eleganţa vestimentară şi desăvîrşita preocupare britanică pentru etichetă“, scrie Silviu Sergiu pe blogul său de pe site-ul televiziunii B1. 

O privire lucidă a avut şi Cristian Cîmpeanu care, într-un editorial publicat în România liberă, arată că „socialiştii au avut mereu o problemă cu miturile“, şi concluzionează că „monarhia este ceea ce are Marea Britanie mai bun“, măcar şi pentru faptul că „toate poveştile sînt despre prinţi şi prinţese, şi nu despre preşedinţi sau secretari-generali“. „Prea multă vreme corectitudinea politică a obnubilat cîteva adevăruri fundamentale: Occidentul este locul în care s-au născut libertatea, individualismul şi respectul faţă de proprietatea privată, valori care au apărut în şi au definit Marea Britanie“, scrie Cristi Cîmpeanu.

Şi totuşi, au existat şi păreri contrare: „Vedem un plăvan cu început de chelie, un flăcău, William, care are cu siguranţă sînge albastru, dar mie nu mi se pare a fi un moştenitor al lui Isaac Newton. Alături de el, vedem o pisi englezească, una care nici măcar nu mi se pare superperformantă. Este un fel de fată de la pagina 5“, a explicat Cristian Tudor Popescu, fostul director al Clubului Român de Presă.  În mod evident, discuţiile din jurul nunţii nu se vor termina niciodată. Chiar aşa, v-au plăcut pălăriile? Aş zice că au fost superperformante. 

George Daniel Rîpă este jurnalist.