Săptămîna trecută, Gabriela Vrânceanu-Firea şi pedelistul Cristian Boureanu s-au bălăcărit ca două mahalagioaice în emisiunea Ştirea zilei. Nu am să reproduc schimbul lor de replici pentru că ar însemna să mă scald şi eu în zoaiele lor. N-aş fi adus în discuţie nici măcar episodul respectiv, dar el este reprezentativ pentru spaţiul public de la noi pe care-l reflectă televiziunile, pentru nivelul discuţiilor din talk-show-uri. De fapt, am amintit de scena din emisiunea Ştirea zilei, pentru a o pune în balanţă cu altceva: săptămîna trecută, în România au avut loc două evenimente cu adevărat remarcabile. Festivalul de film TIFF de la Cluj-Napoca şi Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu.

Am mers doar pentru o zi la TIFF, la Cluj-Napoca, şi am fost de-a dreptul fascinat de efervescenţa oraşului din timpul festivalului. Se întîmplau multe lucruri simultan (proiecţii de filme, concerte, dezbateri), iar publicul venea în număr mare la fiecare. La intrările în cinematografe, înaintea începerii filmelor, lumea se strîngea de ziceai că-i o manifestaţie de stradă – şi existau destui care rămîneau pe-afară. Şi nu, nu era vorba de filmul Avatar sau de proiecţia vreunei producţii hollywoodiene, ci de filme de artă, unele dintre ele destul de dificile. Eu am reuşit să văd Medalia de onoare a lui Călin Peter Netzer şi Aurora lui Cristi Puiu (film care mi-a plăcut foarte mult), iar la Prea tîrziu de Wim Wenders nu am putut intra, pentru că nu am avut grijă să mă aşez din vreme la coada de la intrarea Cinematografului Republica.


Amicii care s-au dus la Sibiu mi-au povestit că şi acolo era acelaşi entuziasm al publicului. Ba, mai mult, la spectacolele lui Eugenio Barba, Peter Brook sau Silviu Purcărete a fost nevoie să vină jandarmii pentru a face ordine printre oamenii nemulţumiţi, care rămăseseră pe-afară. (Media zilnică a spectatorilor care au participat la evenimentele Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu a fost de 40.000.) Iată că, în România, se mai întîmplă ca forţele de ordine să intervină nu numai în cazul bătăilor de stradă cu săbii şi topoare „a două clanuri rivale“ (cum aflăm mai tot timpul de la televizor), ci şi pentru a mai calma entuziasmul cultural al oamenilor.

Cele două festivaluri – TIFF de la Cluj-Napoca şi cel de Teatru de la Sibiu – sînt cîteva dintre lucrurile îmbucurătoare care se întîmplă în România de astăzi. Ambele, iniţiative private a doi oameni minunaţi, care merită aplaudaţi din tot sufletul: Tudor Giurgiu şi, respectiv, Constantin Chiriac.

Ei bine, atunci cînd totuşi ai aşa ceva, nişte evenimente cu adevărat valoroase şi care dovedesc că publicul din România nu e format doar din manelişti, nu e cazul să profiţi, ca televiziune, şi să le popularizezi cît mai mult? Televiziunile noastre generaliste şi de ştiri nu au gîndit deloc aşa. (Nu vorbim de TVR Cultural, care, avînd ca nişă cultura, nu putea rata astfel de manifestări.) Despre TIFF au existat nişte materiale scurte, de cinci minute, la TVR 1 şi am mai văzut o ştire şi mai scurtă la Realitatea TV, după gala premiilor de sîmbăta trecută. Despre Festivalul de Teatru de la Sibiu nu am văzut chiar nimic (o fi existat, dar ascuns bine, că doar ne e ruşine cu aşa ceva!). În vremea asta, televiziunile de ştiri continuau, în talk-show-uri, să mestece la nesfîrşit nimicul, să întoarcă pe toate părţile tîmpeniile politicienilor, să facă un capăt de ţară din declaraţiile nu ştiu cărui agramat devenit vedetă a micului ecran. Iar ştirile ne ofereau pe larg imaginea unei ţări populate de oameni vulgari, urîţi şi violenţi, de parcă ni se transmiteau zilnic, în direct, reportaje din Curtea miracolelor. Aşa stînd lucrurile, putem avea impresia, dacă nu facem altceva decît să privim în neştire la ecranul din dormitor, că România e ţara Becalilor, a Vrâncenilor şi a Bourenilor. Dacă însă vom lua hotărîrea eroică să închidem televizorul şi să ieşim din casă, vom avea plăcuta surpriză să constatăm că nu e deloc aşa.