● King Dude, Full Virgo Moon, Ván Records, 2020.

● Me and that Man, New Man, New Song, Same Shit vol. 1, Napalm Records, 2020.

Doi cavaleri ai Apocalipsei au scos recent albume – după unii nicicînd mai oportune, după alții inadecvate unor vremuri în care resursele de pozitivism par să se consume iremediabil și ultimul lucru de care avem nevoie e umorul negru. Amîndoi artiștii se revendică de la șablonul estetic „man in black” consacrat de Johnny Cash, reciclat de Nick Cave, aici cu un plus de ironie neagră și ireverență.

E vorba de americanul King Dude, care trebuia să ne viziteze zilele astea, și de proiectul Me and that Man al polonezului Adam Darski, care ne-a vizitat în mai multe rînduri cu trupa metal Behemoth. Convertirea celui din urmă la blues-country vine după ce s-a refugiat în SUA din calea inchiziției poloneze, care nu a văzut cu ochi buni faptul că unul dintre marile succese internaționale ale Poloniei e intitulat The Satanist (albumul metal al deceniului pentru o parte importantă a presei). King Dude a debutat de asemenea ca agent provocateur (în scena metal din Seattle), fără a avea însă vreun răsunet internațional pînă la reprofilarea spre folk.

Albumul Full Virgo Moon îl prezintă pe King Dude ca trubadur folk, format solo pe care îl alternează cu albume post-punk unde mai are trupă de acompaniament. Aici e doar el cu chitara și ocazional o orgă cu timbru bisericesc – în concerte mai amestecă glume și sit-down comedy, ceea ce explică durata redusă a materialului („Sînt aici să vorbesc cu voi, cine vrea muzică să-și cumpere albumul”, argumenta artistul la cel mai recent concert în România). E o abordare cu funcție de condiment – ca balade menite să mai potolească tonusul vreunui album rock, însă cînd toate baladele sînt puse cap la cap și nu mai e nimic rock între ele se iscă o monotonie în care ar fi ajutat să se mai audă cîte o glumă, să ia poate forma unei Ada Milea a conspirațiilor oculte. În schimb, aici ambiția este de a urma exemplul celui mai recent album Nick Cave, deși King Dude nu este încă poetul care să poată genera energii folosindu-se doar de versuri și emoții personale.

Contaminarea cu Nick Cave e perceptibilă la Me and that Man, al căror titlu de album New Man, New Song, Same Shit vol. 1 sugerează că ar fi un episod dintr-o inițiativă cu bătaie lungă. Proiectul s-a născut din colaborarea liderului trupei Behemoth cu chitaristul blues britanic John Porter – între timp relația dintre cei doi s-a destrămat, britanicul trăind în Polonia cînd polonezul a fost surghiunit în SUA. Acolo e însă mai aproape de seva blues-country care îi inspiră acest proiect; e mai aproape și de traficul de influență din show-business-ul metal, ce i-a permis să solicite pentru acest material contribuții invitate din partea vocilor de la Slipknot, Mastodon, Trivium, și cîteva de la membri la fel de relevanți de pe partea europeană – Madrugada, Volbeat, Shining și iar Shining (cumva a reușit să convingă liderii ambelor trupe care își dispută acest nume).

Cu atîția invitați, cu greu se mai distinge prezența protagonistului, creditat cu muzica și versurile, însă rareori și cu vreo manifestare fizică – vocea i se aude în duet sau deloc. Are totuși o piesă cîntată în limba maternă, să ne dea o idee despre cum ar fi sunat Nick Cave dacă s-ar fi născut în Polonia. Pastișele Nick Cave sînt alternate cu blues-rock american contagios – lasă impresia că ar putea fi versiuni cover la cine știe ce succese radio obscure, însă muzicianul nu face decît să recompună materialul genetic al standardelor genului, demonstrînd că acesta poate fi recombinat la infinit în piese agreabile pe care ai impresia că le cunoști de undeva fără ca ele să existe. După cum promite, de altfel, titlul: oameni noi, cîntece noi, same shit, volumul 1.

Aron Biro este autorul blogului http://aronbiro.blogspot.com.