● Mathias Eick, Ravensburg, ECM, 2018.

● Nils Petter Molvær, Buoyancy, Okeh, 2017. 

Trompeta nu se mai numără printre cele mai sexy instrumente, nu dă bine pe scenă. Există totuși doi norvegieni care au văzut în asta o oportunitate, au înțeles că Miles Davis a fost o bornă istorică și a dat direcții în care potențialul instrumentului nu e suficient exploatat. E vorba de Mathias Eick și Nils Petter Molvær – i-am mai pomenit în contextul unor colaborări (Eick cu Öström, Molvær în proiectul Nordub) –, însă a venit momentul să le fie evidențiate și proiectele proprii, destul de diferite în ce privește rolul trompetei.

Mathias Eick e cel mai tînăr dintre ei, a fost o vreme membru al colectivului Jaga Jazzist și acceptă adesea invitații din avangarda rock norvegiană (poate fi auzit pe albume Ulver, Motorpsycho ș.a.). Pe Ravensburg acesta prezintă un duet elegiac cu o vioară tînguitoare, o muzică lipsită de sincope agresive continuînd ideea (primită cu căldură pe albumul precedent) dialogului între două instrumente stridente, dar profund melodice, acum cu un violonist nou în persoana lui Håkon Aase (rockerii l-au auzit pe materiale Leprous). Protagoniștii sînt însoțiți de doi bateriști – Torstein Lofthus (ex-Shining) și Helge Norbakken (a lucrat cu diva pop-jazz Kari Bremnes), însă asta nu vine cu o dominație a secțiunii ritmice. Contribuția toboșarilor e mai degrabă în sensul demarcării pieselor, al trasării unor semne de punctuație ce ghidează ascultătorul și structurează fraza muzicală. Uneori trompeta e solitară, alteori se amestecă în formulă și un pian (Andreas Ulvo). Conceptul materialului e familia – vezi titluri precum „Children“, „Parents“, „Girlfriend“, iar Ravensburg e numele localității natale a bunicii trompetistului. E un album de doine jazz și dor de casă care reușește să atragă simpatie prin lirismul intens și sound-ul imaculat.

Veteranul Nils Petter Molvær vine din generația ce l-a precedat (inspirat) pe Eick și a consacrat trompeta ca instrument viabil pentru forme muzicale avangardiste gîndite în jurul unor semințe jazz. Spre deosebire de albumul lui Eick, Buoyancy e mai expansiv și dens, multistratificat cu zgomot și melodii ce împresoară o trompetă care ocazional își depășește atribuțiile, emulînd parcă plînsul balenelor. Molvær augmentează instrumentul cu felurite gadget-uri și efecte, explorîndu-i limitele tehnice – uneori sună ca o chitară torturată, alteori ca un pui rătăcit de focă. Piesele lui invocă spiritele fiordurilor, alternînd melodii ambientale vălurite de bătaia vîntului arctic cu avalanșe de zăpadă și rock, vacarmul ghețarilor colapsînd cu mugetul mamiferelor acvatice plutind leneș prin Marea Nordului. E responsabilitatea secției ritmice să aducă vîltorile și furiile naturii spre canoane jazz – Erland Dahlen (ex-Madrugada) se ocupă de asta cu mai bine de zece instrumente de percuție în plus față de tobe, introducînd în piesele meteosensibile diverse forme de ritm și regularitate: rafale rock, pulsații discrete, unele secțiuni world music ce transcend zona boreală. Ca și pe albumul lui Eick, avem o percuție netradițională care îi va face pe mulți bateriști să își reconsidere meseria și modul în care instrumentele ritmice pot contribui la arhitectura muzicală. Trompeta lui Molvær e aici ingredient al unei construcții masive, nu doar pivotul unui album solo.

Muzica modernă își schimbă prioritățile și obiectivele, iar funcția de a spune povești și a transmite învățăminte începe să fie substituită cu cea de a folosi sunetul pentru a crea imagini – misiunea pe care trompetiștii scandinavi prezentați aici au preluat-o de la Miles Davis.

Mathias Eick şi Nils Petter Molvær vor concerta, în seria de evenimente ­Jazz Nouveau, pe 14 octombrie, respectiv 21 octombrie, în Clubul Control din Bucureşti.