Festivalul „George Enescu” in progress

Publicat în Dilema Veche nr. 396 din 15-21 septembrie 2011
Festivalul „George Enescu” in progress jpeg

Ajunsă la o maturitate pe care doar festivalurile şi vinurile bune şi-o permit, dacă au condiţiile necesare, Festivalul Internaţional „George Enescu“ – cea mai complexă şi mai bogată manifestare culturală românească – împlineşte în această toamnă douăzeci de ani. O vîrstă la care, vrînd-nevrînd, patronii au trebuit să pluseze, din simplul motiv că magia există. Nu ştiu cîte milioane se adună la subtotal, dar rezultatul e un program consistent şi variat, garnisit cu nume pe care orice organizator de pe mapamond şi le-ar dori pe afiş.

Toamna este, prin definiţie, deopotrivă anotimpul abundenţei şi al culorilor, şi probabil că organizatorii au ţinut cont de asta. Astfel, programul artistic propriu-zis este susţinut puternic de noua identitate de brand, un exerciţiu cromatic foarte inspirat. Mult peste ce se face pentru brandul de ţară – dacă-mi este permis. La urma urmei, Festivalul „George Enescu“ este unul dintre puţinii ambasadori eleganţi pe care-i putem trimite prin lume, unul mai eficient decît orice reclamă cu poiene şi mînăstiri rulată pe Discovery. Avem, aşadar, şase secţiuni majore distincte, ordonate după un algoritm de culori care se regăseşte şi în aburii pastelaţi de pe programe şi materiale publicitare. În continuare, un ghid, policrom la rîndul lui, despre tot ceea ce cred că n-ar (fi) trebui(t) să rataţi. 

 Verde praz –  Mari orchestre ale lumii 

Concertul de deschidere a festivalului, cel susţinut de Residentie Orkest (Filarmonica din Haga) pe 1 septembrie, a purtat această culoare şi a propus două lucrări de marcă, semnate de George Enescu (Simfonia nr. 1) şi Dimitri Şostakovici (Simfonia nr. 10). Pentru amatorii de coincidenţe, între cele două simfonii există o legătură cronologică, lucrarea lui Enescu avînd premiera (la Théâtre du Châtelet din Paris) exact în anul în care se năştea Şostakovici, 1906. Peste exact o săptămînă, tot la Sala Palatului, London Symphony Orchestra s-a aliniat sub bagheta lui Horia Andreescu pentru o seară cu Glazunov şi Mahler, pentru ca a doua zi să schimbe dirijorul şi solistul pentru un program exclusiv germanic – cu Wagner, Beethoven şi Brahms. Faceţi-vă timp însă pentru seara de miercuri, 21 septembrie, cînd pianista Hélène Grimaud interpretează Brahms şi Ceaikovski, susţinută de Orchestra Dell’Accademia Nazionale di Santa Cecilia. Cercul verde se închide cu ultimul concert al acestei ediţii, susţinut de Orchestra Naţională a Franţei – cu Brahms, Enescu, Debussy şi Ravel în program.  

 Roz –  Concertele de la miezul nopţii 

Contrar aparenţelor, acestea se termină la miezul nopţii (sau puţin după), dar încep la zece şi jumătate seara, la Ateneu. Orchestra Baroc din Venezia a propus mult Vivaldi, plus Albinoni, Geminiani şi Tartini, dar, mai ales, splendoare pre-romantică (G.F. Händel) cu Il Complesso Barocco, dirijată de fondatorul Alan Curtis. În prima săptămînă, Orchestra de Cameră din Lausanne a susţinut nu mai puţin de trei concerte (exclusiv R. Schumann), toate supervizate de pianistul şi dirijorul Christian Zacharias, iar o săptămînă mai tîrziu vine rîndul preferatei mele, Kremerata Salzburg, dirijată de Cristian Mandeal, cu trei seri pline de Mendelssohn-Bartholdy. Solişti vor fi violonista Isabelle Faust (laureată a concursului Paganini în 1993, singurul violonist german cu această distincţie) – vineri, 16 septembrie, surorile pianiste Katia şi Marielle Labèque – pe 17 septembrie, plus pianistul Jean-Bernard Pommier în ultima seară – pe 18.  

 Portocaliu –  Recitaluri şi concerte camerale 

Oranjul ne-a luat tare din chiar a doua zi a festivalului, cu un recital de pian al franţuzoaicei de origine japoneză Akiko Ebi. Protejată a celebrei Martha Argerich şi fostă elevă la Conservatorul din Paris a lui Aldo Ciccolini, Akiko a interpretat lucrări de Bach, Liszt, Debussy, Enescu şi Kôji Toyoda. Tot la Ateneu, tînărul pianistul chinez Yundi a fost ghid într-o plimbare printre poloneze, mazurci şi nocturne. Considerat, la nici 30 de ani, unul dintre cei mai buni interpreţi ai lucrărilor lui Chopin, Yundi este cel mai tînăr cîştigător, la doar 18 ani, al concursului Chopin (iniţiat în 1927, şi care se ţine la fiecare cinci ani din 1955 încoace). Cvartetul Voces concertează duminică, pe 18 septembrie, avînd doi invitaţi de marcă: pianistul Horia Mihail şi violonistul Alexandru Tomescu. Două dintre vîrfurile festivalului vor fi, în opinia mea, recitalurile care vor avea în prim-plan Kremerata Baltica, dirijată de Gidon Kremer, şi Amsterdam Baroque Orchestra cu Ton Koopman la timonă, două dintre cele mai bine cotate orchestre de cameră din lume. Primii cu Bach reorchestrat – pe 21 septembrie, cei din urmă cu Mozart – pe 22 septembrie.  

 Albastru – Operă şi balet 

După Lohengrin şi Oedipe, Opera Naţională propune Evgheni Oneghin (pe 21 şi 23 septembrie), dar mai atractive par să fie spectacolele de dans şi balet de la Naţional. Sîmbătă, pe 17, un spectacol grandios, rezultat al unei colaborări între instituţii de operă şi balet din Saint-Étienne, Reims, San Sebastian şi Biarritz, intitulat Magifique. Marţi, 20 septembrie, un alt spectacol de balet cu o coregrafie modernă, Romeo şi Julieta, cu acelaşi conglomerat de artişti, plus Grand Théâtre de Luxembourg. Foarte interesantă se anunţă şi seara din 24 septembrie, la Opera Română, cînd Compania de Balet a Operei Române etalează trei momente distincte: Serenada lui George Balanchine, Falling Angels al lui Jiry Killian (muzica Steve Reich) şi In the Middle Somewhat Elevated, în coregrafia lui William Forsythe.  

 Verde –  Enescu şi contemporanii săi 

O secţiune consistentă, nume pe măsură. Ensemble Orchestrale de Paris a fost prezentă deja la Sala Radio, cu Nicolas Bacri, Anatol Vieru şi (ce bucurie!) Simfonia nr. 4 Los Angeles a lui Arvo Pärt în program. Duminica trecută a fost recital cu partituri de Zemlinsky, Webern, Bartók şi Enescu, cu Adrian Brendel la violoncel şi Tim Horton la pian, iar Gulbenkian Symphony Orchestra şi Filarmonica Naţională Maghiară au umplut Ateneul, cu Bartók, Enescu şi Britten pe ordinea de zi. În sfîrşit, ziua de 24 septembrie înseamnă două momente foarte interesante. La ora 11, la Sala mică a Palatului se întîmplă program consistent de Enescu, Ravel şi Debussy cu Philippe Graffin – vioară, şi Claire Désert – pian. După-amiază, de la ora 17, Ateneul e gazda unui recital de muzică şi poezie cu Victor Rebengiuc recitînd din Verlaine, Rilke, Esenin, Blaga, Ion Barbu ş.a., pe fundal sonor semnat Enescu, Stravinski, Ravel sau Prokofiev.  

 Violet – World music 

Am lăsat intenţionat la urmă această serie, fiindcă, iată, flacăra violet iese iar din anonimat şi aduce la Bucureşti cîteva nume de marcă ale foarte popularului gen numit muzica lumii. Joi, pe 15 septembrie, Orchestra de Cameră din Oraşul Interzis (au învăţat şi chinezii cum e cu marketingul!) vine la Sala Radio cu un program de muzică tradiţională chineză plin de denumiri exotice şi instrumente asemenea. Vineri, în aceeaşi sală, proiectul multinaţional şi experimental Inter-art, cu Grigore Leşe în postură de solist, plus Orchestra de Cameră Radio. Duminică seară, pe 18, avem recital Ustad Amjad Ali Khan & Sons (Amaan şi Ayaan), trei dintre maeştrii sarodului (instrument tradiţional din zona India-Pakistan-Bangladesh, care are 20-25 de corzi, asemănător unei lăute). Vineri, 23 septembrie, e seară de show cu strigături (la propriu!). Tunisianul Dhafer Youssef (oud, voce), unul dintre cei mai în vogă muzicieni contemporani (are la activ multe colaborări de prestigiu atît în world music, cît şi în jazz şi folk), vine cu a sa Divine Shadows Orchestra. 15 instrumentişti care ne vor trece prin toate formele de agregare a sunetelor, de la invocaţii şi rugi, pînă la afro-sufism şi electro-jazz. Gală de hipnotism modern marcă înregistrată şi, probabil, cel mai spectaculos moment ne-clasic al festivalului. Problema e cum împărţim banii şi, mai ales, timpul.

Cătălin Toader este jurnalist.

comunicat instituto cervantes espacio femenino 2024 jpg
Cinema feminin din Spania și America Latină, în luna martie, la Institutul Cervantes din București
Și în acest an, luna femeii este sărbătorită la Institutul Cervantes cu o serie de filme care aduc în atenția publicului o serie de creații cinematografice semnate de artiste din spațiul cultural hispanic.
1038 16 IMG 20220219 WA0027 jpg
Compilați, compilați...
Îi las plăcerea să reflecteze asupra
p 17 jpg
La contactul cu pielea
Smoke Sauna Sisterhood e pe de-a-ntregul cuprins în titlul său: într-o saună retrasă.
1038 17b Idles Tangk webp
Tobe + chitare = love
Nu știi neapărat ce vrea să fie acest prolog, dar exact fiindcă e un prolog mergi mai departe
image png
387326384 1387431755465458 2939236580515263623 n jpg
Orice sfârșit e un nou început
Când faci febră, când plângi din senin, când râzi cu toată gura știrbă.
Afișe Turneul Național 08 jpg
Martie este luna concertelor de chitară
În perioada 16-30 martie 2024, Asociația ChitaraNova vă invită la concertele din cadrul turneului național „Conciertos para Guitarra”.
426457521 938541944508703 1123635049469230038 n jpg
One World Romania – Focus Ucraina: proiecție „Photophobia”
„Photophobia” marchează doi ani de la începerea războiului în Ucraina și va avea loc pe 24 februarie la Cinema Elvire Popesco.
1037 15 Maria Ressa   Cum sa infrunti un dictator CV1 jpg
O bombă atomică invizibilă
Ce ești tu dispus(ă) să sacrifici pentru adevăr?
p 17 2 jpg
Spectacol culinar
Dincolo de ținuta posh, respectabilă și cam balonată, a filmului, care amenință să îl conducă într-o zonă pur decorativă, cineastul găsește aici materia unei intime disperări.
1037 17 cop1 png
Liric & ludic
Esența oscilează între melancolie și idealism romantic.
Vizual FRONT landscape png
FRONT: expoziție de fotografie de război, cu Vadim Ghirda și Larisa Kalik
Vineri, 23 februarie, de la ora 19:00, la doi ani de la începerea războiului din Ucraina, se deschide expoziția de fotografie de război FRONT, la Rezidența9 (I.L. Caragiale 32) din București.
image png
Lansare de carte și sesiune de autografe – Dan Perșa, Icar 89
Vă invităm joi, 15 februarie, de la ora 18, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu Dan Perșa, autorul romanului Icar 89, publicat în colecția de literatură contemporană a Editurii Humanitas.
p 16 O  Nimigean adevarul ro jpg
Sfidarea convențiilor
O. Nimigean nu doar acordă cititorului acces la realitatea distorsionată pe care o asamblează, ci îl face parte integrantă a acesteia.
1036 17 Summit foto Florin Stănescu jpg
Teatru de cartier
Dorința de a surprinde tabloul social în complexitatea lui, cu toate conexiunile dintre fenomene, are însă și un revers.
p 23 Compozitie pe tema Paladistei, 1945 jpg
Victor Brauner – Paladienii și lumea invizibilului
Reprezentările Paladistei sînt prefigurări fantastice în care contururile corpului feminin sugerează grafia literelor unui alfabet „erotic“ care trimite la libertatea de expresie a scrierilor Marchizului de Sade.
1 Afiș One World Romania 17 jpg
S-au pus în vînzare abonamentele early bird pentru One World România #17
Ediția de anul acesta a One World România își invită spectatorii în perioada 5 - 14 aprilie.
Poster orizontal 16 02 2024 Brahms 2  jpg
INTEGRALA BRAHMS II: DIRIJORUL JOHN AXELROD ȘI VIOLONISTUL VALENTIN ȘERBAN
Vineri, 16 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită la Sala Radio la cel de-al doilea concert dintr-un „maraton artistic” dedicat unuia dintre cei mai mari compozitori germani.
1035 16 coperta bogdan cretu jpg
Două romane vorbite
Roman vorbit prin încrucișări de voci, ele însele încrucișate biografic în feluri atît de neașteptate, cartea lui Bogdan Crețu reușește performanța unei povești de dragoste care evită consecvent patetismul.
p 17 2 jpg
Plăcerea complotului
Pariser nu e naiv: Europa nu mai e aceeași.
1035 17 The Smile Wall Of Eyes 4000x4000 bb30f262 thumbnail 1024 webp
Forme libere
Grupul The Smile va concerta la Arenele Romane din București pe data de 17 iunie 2024, de la ora 20.
Poster 4 copy 12 09 02 2024  jpg
Din S.U.A. la București: dirijorul Radu Paponiu la pupitrul Orchestrei Naționale Radio
În afara scenelor din România, muzicianul a susţinut recitaluri şi concerte la Berlin, Praga, Munchen, Paris, Lisabona, Londra.
1034 16 O istorie a literaturii romane pe unde scurte jpg
„Loc de urlat”
Critica devine, astfel, şi recurs, pledînd, ca într-o instanţă, pe scena jurnalisticii politice şi a diplomaţiei europene pentru respectarea dreptului de liberă exprimare şi împotriva măsurilor abuzive ale regimului.
p 17 jpg
Impresii hibernale
Astea fiind spuse, Prin ierburi uscate nu e deloc lipsit de har – ba chiar, dat fiind efortul de a-l dibui chiar în miezul trivialității, filmul e o reușită atemporală, care s-ar putea să îmbătrînească frumos.

Adevarul.ro

image
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
România este pentru a treia lună consecutiv țara cu cea mai mare inflație, conform statisticilor Eurostat, iar ca și cum nu ar fi de ajuns, doar bulgarii câștigă mai puțin. Analistul economic Adrian Negrescu explică, pentru „Adevărul”, cum s-a ajuns aici și de ce statul nu are soluții.
image
La ce riscuri de sănătate se expun cei care lucrează noaptea. Boala cumplită care îi paște
Persoanele care lucrează în ture de noapte prezintă un risc mai mare de demență și alte boli, spune un important expert în somn, a cărui afirmație se bazează pe rezultatele unor studii științifice.
image
Banii viitorului: Ce s-ar întâmpla dacă am renunța la cash și am folosi bani virtuali
Într-o lume tot mai digitalizată, ideea de a renunța la tranzacțiile cu bani cash și de a folosi exclusiv bani virtuali devine din ce în ce mai atrăgătoare, punctează specialiștii.

HIstoria.ro

image
Cine erau bancherii de altădată?
Zorii activităților de natură financiară au apărut în proximitatea și la adăpostul Scaunului domnesc, unde se puteau controla birurile și plățile cu rapiditate și se puteau schimba diferitele monede sau efecte aduse de funcționari ori trimiși străini ce roiau în jurul curții cetății Bucureștilor. 

image
A știut Churchill despre intenția germanilor de a bombarda orașul Coventry?
Datorită decriptărilor Enigma, aparent, Churchill a aflat că germanii pregăteau un raid aerian asupra orașului Coventry. Cu toate acestea, nu a ordonat evacuarea orașului și nici nu a suplimentat mijloacele de apărare antiaeriană.
image
Căderea lui Cuza și „monstruoasa coaliţie”
„Monstruoasa coaliţie“, așa cum a rămas în istorie, l-a detronat pe Alexandru Ioan Cuza prin lovitura de palat din 11 februarie.