● Róisín Murphy, Róisín Machine, Skint Records, 2020.

This is a simulation, / This is for demonstration, / This is a lonely illusion, / This is my only delusion, / This is the realm of my wildest dreams, / This are my wildest dreams! Opt minute și 29 de secunde are piesa cu care se deschide cel mai nou album al lui Róisín Murphy și nu te poți întreba dacă acea exclamație a artistei irlandeze într-un interviu acordat recent publicației The Quietus, „I’m a J.G. Ballard sexpot!”, nu ne trimite la Jean Baudrillard. Pe „Simulation”, cîntec compus și produs acum zece ani, Murphy amestecă planurile: care e copia, care este originalul și cine a fost înainte, pe vremea în care un duo numit Moloko uza cam de aceleași trucuri disco pentru a deveni cel mai glam și suprarealist produs al erei trip-hop britanice? Ca să rămînem în aria referințelor cult, psihotropa repriză „Kingdom of Ends” îl apelează pe Immanuel Kant și al său „imperiu al scopurilor”, filtrat de textele blogosferice ale lui Mark Fisher și de o producție care, subliminal, poate fi remixul ideal, 55 de ani mai tîrziu, pentru cel mai puțin înțeles hit al unei formații numite The Rolling Stones – „In the kingdom of ends / This is all, nothing left, / This is it, this is easier than I expected, / There’s only one desire left (...)”. De undeva de pe coperta contrariantului Manifesto, Brian Ferry ne face și el cu ochiul: „I am for the revolution’s coming / I don’t know where she’s been”.

Într-un tweet recent, prilejuit de audiția acestui album pe Tim’s Twitter Listening Party – proiectul lui Tim Burgess, vocalist al trupei britanice The Charlatans –, Róisín Murphy scria: „Pentru mine, Róisín Machine înseamnă, în atît de multe feluri, o reîntoarcere la ceva familiar. La Sheffield, la scena muzicală care m-a făcut ceea ce sînt, la esența ringului de dans”. Fără doar și poate, RM elimină prin toți porii aerul acestei nostalgii a autoarei – ajutată, în producția pentru album, de Richard Barratt, unul dintre întemeietorii scenei electronice nouăzeciste a orașului din centrul Angliei și a Angliei înseși. Spectrul binomului Sweet Exorcist, din care Barratt a făcut parte la începutul anilor ʼ90, de pe „Something More”, subbașii și tratamentul funky de pe „Shellfish Mademoiselle”, grooveismul hip house de pe „We Got Together” sînt tot atîtea confirmări ale celor spuse de Murphy. Dar dincolo de  alinierea la puseul discorevivalist al muzicii lui 2020 – vezi albumele lui Jessie Ware, Dua Lipa, Jessy Lanza –, proaspătul LP al fostei voci Moloko posedă acel distopianism care îl face să fie/pară ultracontemporan. Muzică pentru cluburile închise de pandemie, Róisín Machine joacă și cartea biografică, exact așa cum este ea plasată la începutul a două piese esențiale pentru estetica muzicală a discului, „Simulation” și „Murphy's Law”: „I feel my story’s still untold / But I’ll make my own happy ending”.

Paul Breazu este jurnalist.