„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum...”

Publicat în Dilema Veche nr. 842 din 28 mai - 3 iunie 2020
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg

Pe 21 februarie, seara, cu șase zile înainte de a se anunța oficial primul caz de COVID-19 din România (tînărul din Gorj care a fost „tratat” cu ciorbă la „Matei Balș”), mă întorceam de la micul coafor din cartier, proaspăt tunsă și vopsită, cînd, pe drumul spre casă, am simțit o puternică usturime în gît. N-am băgat-o în seamă, nu aveam nici un motiv să intru în panică, virusul încă nu începuse să facă ravagii prin Italia, teoretic era departe de țara noastră (oare?). N-am intrat în panică nici peste cîteva ore, cînd a început să mă doară capul (deși fac parte din categoria acelor norocoși care nu au dureri de cap nici măcar la mahmureală, după ce amestecă băuturile), am ridicat din umeri, „m-o fi tras curentul”. Însă toată noaptea m-am simțit rău, cu frisoane și dureri musculare, simțeam că o gripă îmi dă tîrcoale. Mi-am luat temperatura de mai multe ori, un decent 36,7, cu care în zilele noastre te lasă să intri și la supermarket. A doua zi trebuia să primim niște parteneri slovaci care s-au tot codit înainte să zboare de la Viena la București (unul dintre ei suferă de o boală autoimună, așa că-l înțeleg perfect), însă i-am lămurit că (încă) nu aveam cazuri confirmate de coronavirus. N-am fost la întîlnirea de lucru, am stat acasă. L-am sunat pe doctorul de familie și i-am zis: cred că am un soi de gripă. Mi-a zis: „Stai liniștită, să vedem cum evoluează... dacă faci temperatură îți dau să iei Tamiflu”. N-am stat liniștită, spre seară m-am dus totuși la tradiționala cină de protocol de la Carul cu Bere, deși mi-era în continuare rău, însă după două țoiuri de țuică, parcă mi-a mai revenit cheful de viață – o falsă impresie! În noaptea care a urmat n-am prea dormit, mi-a fost rău, temperatura crescuse la 37,2. Mă simțeam „virusată” într-un mod ciudat, pe care nu-l mai trăisem, mă durea tot corpul și simțeam că mă descompun. De vreo două ori am fost tentată să chem Salvarea (bine, eu sînt și ipohondră și anxioasă), iar dacă m-aș fi gîndit la COVID-19, cu siguranță că aș fi chemat-o, însă nu m-am gîndit nici o clipă. Am luat Paracetamol și am rămas toată săptămîna în casă. Cînd mi-era deja mai bine, am început să ies, vremea se încălzise și era plăcut afară, mi-am propus într-o zi să merg pe jos pînă în Cișmigiu. Am mers tot drumul ca prin apă, mă simțeam slăbită, mi-am zis că trebuie să iau niște vitamine, însă am ajuns în parc, unde era un soare blînd, pomii deja înfrunziseră, m-am oprit pe terasa de „la păuni” care era deschisă, m-am așezat la o masă și mi-am luat o bere a casei la pahar care era foarte bună, exact așa cum prima bere din an băută la o terasă trebuie să fie, am zăcut acolo vreo oră, m-am uitat la oameni – ocupația mea preferată – și am fost în al nouălea cer. Cred că e singura mea amintire frumoasă din primăvara asta care a trecut pe nesimțite la propriu, adică nimeni n-a simțit-o, a trecut pe lîngă noi, nu prin noi, firesc și discret. A doua zi, boala a revenit, iar dureri în gît și de cap, iar frisoane, din nou fără febră, încă vreo săptămînă. Iar în casă, însă nu mi-a mai păsat, toți erau deja în casele lor, nimeni pe stradă, doar păsări și magnolii înflorite.

Desigur că acum, privind retrospectiv, sînt convinsă că am avut virusul și că am scăpat ușor (și „binecuvîntez” nicotina care nu l-a „lăsat” pe nenorocit să-mi atace plămînii, „Vezi, măi Adino, că pînă la urmă fumatul te-a ajutat la ceva?”, o teorie care-mi convine de minune, nici nu mă mai interesează dacă e adevărată sau nu). Și odată cu mine, la fel de convinsă e jumătate din populația țării. Cu toții își amintesc că prin ianuarie au avut o viroză nasoală și neobișnuită, o tuse „măgărească” ce i-a ținut inadmisibil de mult, o gripă pașnică, un muc, ceva... ba chiar unii au fost bolnavi prin noiembrie, pentru că, se știe doar, virusul își făcea de cap prin Europa cu mult timp înainte de confirmările oficiale. Iar unii care nu au avut nimic – oricît și-ar screme memoria nu pot găsi nici un indiciu, nici o paloare, nici un strănut, au fost sănătoși tun –, tot sînt convinși că au avut deja boala și că au fost asimptomatici, că doar și băiatul ăla din Gorj tot asimptomatic era, a mîncat o ciorbă și i-a trecut și, iar se știe, nația română e specialistă în ciorbe de tot soiul. Așadar, pentru că sîntem în general un popor optimist, se pare că am avut-o cu toții, am trecut cu bine împreună și prin această pandemie, cu toții sîntem acum „imunizați colectiv”, am da iama pe terase, pe plajă la Vama Veche și pe Valea Prahovei, fără măști și mai ales fără distanțare socială, doar că nu ne lasă ăștia de la guvern. Dincolo de glumă, înțeleg logica (într-o pandemie care oricum încă nu are nici o logică), doar am picat și eu atît de ușor în aceeași capcană, de regulă oamenii încearcă să se apare mental prin orice mijloace de un pericol invizibil, necunoscut, e o formă de terapie care apare la toate ședințele de la psiholog – ți-e frică să zbori cu avionul, imaginează-ți că pleci liniștit de acasă, ajungi la aeroport, te urci în avion și zbori, ce poate să ți se întîmple? Ți-e frică de boală, imaginează-ți că ai avut-o!

Ce nu înțeleg însă este o altă „logică” colectivă care are, de fapt, tot un rol de pavază personală, de proptea: nimeni n-a murit, de fapt, de COVID-19, a murit din cauza bolilor asociate, a comorbidităților, cum se zice acum (imposibil cuvînt!). Moare cîte unul, sar zece „sănătoși” speriați – păi, avea diabet, avea insuficiență cardiacă, avea cancer, avea obezitate, oricum murea! Mai lăsați-ne cu COVID-ul! Întîmplător, am prieteni doctori și am văzut radiografii ale pacienților cu COVID-19 – sînt ireale, fantomatice, plămînii devin străvezii, ca de fum, „se usucă”, o dovadă pentru mine cel puțin că virusul ăsta, odată ce a pus stăpînire pe organism, își face de cap. Însă „sănătoșii” comentatori pot insista și îmi pot spune că ce am văzut eu sînt radiografii contrafăcute și că virusul, de fapt, nici nu există, iar aici intrăm pe un teren al teoriei consipirației care pe mine, una, nu mă interesează. Dar chiar și așa... cît de cinic pot să fii, cît de lipsit de empatie și de „umanitate” în fond ca să spui atunci cînd moare un om, de covid, de necovid, că oricum murea? Cum poți tu să apreciezi cît de prețioase sînt zece minute în plus din viața unui om, a unui semen de-al tău? Zece minute, un an, zece ani  (cu un cancer bine tratat se poate trăi și douăzeci de ani, despre diabet nu mai zic, poți să prinzi lejer suta, diabetic fiind). Cine ești tu să dai asemenea verdicte?

Așadar, dacă prima „teorie” – am avut cu toții COVID-19 și n-am știut – mă amuză, pentru că nu afectează pe nimeni, fiecare are dreptul să-și pună diagnostice singur, a doua, în schimb, mă întristează profund. Și mă face să cred că n-am învățat nimic, ca specie, din această experiență de viață, poate doar să facem pîine, fiindcă la un moment dat ne-am repezit să golim rafturile cu făină și drojdie, de frică să nu murim de foame. Sînt un om anxios, credeți-mă că încă din copilărie am trăit toate formele de frică, de la frica socială la frica de moarte, mai ales frica de moarte, dar nu m-a ajutat cu nimic, frica e o pacoste, nu înveți nimic din ea, îți îngheață cele mai profunde simțăminte umane, ca în 1984 a lui Orwell, dacă vreți. Dar chiar și așa, mi se pare că acest COVID-19 este încă o încercare blîndă pentru noi și mă gîndesc de multe ori dacă chiar merită să supraviețuim sau să ne oprim aici.

Foto: Ema Cojocaru

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.