●  Amenzi pentru parlamentarii absenţi. Nu numai România, ci şi Franţa se confruntă cu absenteism în rîndul parlamentarilor. 93 de deputaţi ar putea primi sancţiuni pentru absenţe repetate şi nemotivate din cadrul şedinţelor de comisie. Absenteismul a scăzut după introducerea, în decembrie 2009, a unor sancţiuni, însă fenomenul e în continuare îngrijorător pentru organizaţiile civice care monitorizează activitatea Legislativului. Un studiu realizat de Asociaţia Regards-citoyens arată adevărata dimensiune a fenomenului şi enumeră cîteva zeci de parlamentari care lipsesc frecvent de la şedinţele de plen sau de comisie. Presa franceză a relatat pe larg despre acest document, însă conducerea Camerei Deputaţilor nu a prezentat încă o poziţie oficială. Surse de la secretariatul general au confirmat însă că, lunar, se înregistrează în jur de 10-20 de deputaţi sancţionabili. Noile prevederi ale regulamentului de funcţionare indică penalizări de 25% (în jur de 1400 de euro) din indemnizaţie pentru parlamentarii care lipsesc de mai mult de două ori într-o lună de la şedinţele de comisie. Suma sancţiunilor aplicabile pînă acum ar aduce Camerei Deputaţilor o economie de 52.000 de euro, se explică în raportul Asociaţiei Regards-citoyens. Acelaşi raport notează că situaţia prezenţei în comisie s-a îmbunătăţit substanţial în ultimul an. (după Libération)  

●  Cehia vinde Sportul. Bunurile cluburilor sportive din Cehia, în valoare de mai multe miliarde de euro, vor fi scoase la vînzare. În criză economică, Guvernul a luat numeroase măsuri de austeritate. Inclusiv bugetul acordat sportului a fost redus, ajungînd la aproximativ 86 de milioane de euro, bani insuficienţi pentru a întreţine infrastructura existentă. Autorităţile au propus un audit al tuturor instituţiilor sportive din ţară şi vînzarea celor pe care federaţiile sportive nu le mai pot întreţine. Ţara dispune de o reţea densă de instalaţii, dintre care majoritatea sînt lăsate în paragină, dar a căror valoare imobiliară ar putea atinge 250 de miliarde de coroane (10 miliarde de euro). (după Lidové noviny, citat de presseurop.eu)  

Mai puţine locuri pentru fumători. La Paris, tot mai multe restaurante restrîng spaţiile destinate fumătorilor. Pînă şi unele terase sînt acum împărţite pe secţiuni, avînd sectoare dedicate special nefumătorilor. O opţiune ciudată, de vreme ce legea interzice fumatul în „locurile publice închise“. Decizia îi scoate din minţi pe fumătorii împătimiţi, care găseau la terase ultimul refugiu, ultimul spaţiu de libertate pentru viciu... În spatele hotărîrii de a restricţiona fumatul, pînă şi pe terase există criterii comerciale. Mai ales proprietarii de restaurante de calitate preferă să-şi etaleze oferta într-un mediu cît mai curat. Norii de fum împiedică clienţii pretenţioşi să-şi savureze bucatele pentru care s-a trudit atîta în bucătărie. O cercetare efectuată printre clienţii restaurantelor de lux arată că interdicţia ţigării creşte de fapt satisfacţia faţă de serviciile oferite. O asociaţie care militează pentru drepturile nefumătorilor vrea acum să realizeze o listă online a tuturor teraselor care au interzis fumatul. Totuşi, nu sînt prea multe... (după Le Monde)