E pentru prima oară în ani de zile cînd PNL își permite luxul optimismului. Cel puțin un sondaj recent pune partidul pe primul loc la intenția de vot, iar despre fantoma USL se vorbește tot mai puțin. Apoi, indiferent de rezultatele europarlamentarelor din această primăvară, PNL are motive să își mențină moralul relativ ridicat pentru că, la prezidențiale, Klaus Iohannis nu are încă un contracandidat serios. Reînnoirea mandatului președintelui îi va da acestuia un cuvînt greu de spus în felul în care vor arăta alegerile locale, generale și guvernările ulterioare. Teoretic, PNL este principalul beneficiar al unei astfel de evoluții. Electoratul lui Iohannis încă așteaptă de la președinte acțiune politică constantă, lipsită de echivoc și eficientă. Așteaptă și, deocamdată, pare răbdător.

Înlocuind, în retorica publică, anxietatea cu optimismul, PNL dă semne că a intrat într-un soi de cerc virtuos în care victoria e la milimetri distanță. Alegătorii săi împrumută raportarea asta după ce, la ultimele alegeri, o bună parte dintre ei, dezarmați și descumpăniți, au votat fără entuziasm, au pus ștampila pe altceva sau au preferat, pur și simplu, să se abțină. O priveliște rară pînă nu demult, zilele astea poți întîlni peneliști care cred că trăim în cea mai bună dintre lumile posibile. E devreme însă, mult prea devreme. Dincolo de optimism, sînt întrebări și neclarități din aproape orice perspectivă ai privi partidul.

Identitatea. Oricine se uită în urmă poate observa că  PNL nu mai seamănă aproape deloc cu partidul de acum 15-20 de ani. Odinioară o adunare de practicanți ai profesiilor liberale, corporatiști sau antreprenori, încăpățînat pro-occidental, urban și fără complexe, PNL e în prezent cu totul altceva. Un partid al urbanului mic și mijlociu, reacționar, cu o agendă conservatoare, pe care face eforturi să o țină ascunsă, și puseuri de naționalism toxic și păgubos. De altfel, pe axa Marian Munteanu – Rareș Bogdan, PNL a evoluat puțin spre deloc în ultimii doi ani. Adăugați la asta sprijinul lipsit de onestitate pe care majoritatea „influencer-ilor“ peneliști l-au acordat anul trecut referendumului pentru redefinirea în Constituție a noțiunii de familie. Lipsa de onestitate vine din faptul că „liberalii“ au făcut eforturi considerabile pentru ca acel referendum să treacă, fără însă să își asume deschis în fața propriului electorat această intenție. S-a spus despre referendum că este un eșec major al lui Liviu Dragnea. Într-o măsură aproape egală, e și un eșec al PNL. Altfel spus, identitatea PNL nu mai e de mult liberală. E mai degrabă o coaliție de interese confesionale, locale și de capital autohton care sînt unite doar de nevoia de reprezentare, nu și de o idee comună.

Sondajele. Cifrele făcute publice în ultimele luni indică o tendință crescătoare. Explicațiile țin de exasperarea publicului în fața incoerenței guvernamentale (rușinea, în unele cazuri), o oarecare logică a acțiunii publice a partidului și ezitările din zona USR-PLUS, unde încă nu s-a luat o decizie clară dacă binomul ­Iohannis-PNL e concurent sau partener. De asemenea, situarea sezonieră a peneliștilor în zona pro-occidentală a spectrului politic a ajutat. Poate cel mai important lucru este însă finalizarea fuziunii cu PDL, un detaliu mai puțin discutat. Foștii oameni ai lui Traian Băsescu au comis un non-combat ostentativ în 2016 și asta s-a simțit. Între timp au avut loc negocieri interne, împăcări și reînnoiri de jurăminte. Rezultatul e o pace utilă și concentrarea eforturilor către exterior. Însă, pînă la confirmarea unui rezultat bun la vot, toate acestea sînt doar premise pentru o victorie, nu și un rezultat concret.

Asta pentru că o campanie electorală bună a USR-Plus ar putea invalida orice avans al PNL. Situația e identică dacă ne uităm spre ALDE, partid creat de foști liberali și a cărui simplă existență e un reminder permanent că PNL nu a reușit niciodată să se împace cu sine. Un posibil coșmar al strategilor PNL ar arăta cam așa: un număr impresionant de voturi, mai mult decît a luat vreodată partidul singur, care să ducă la un nefericit loc trei în spatele USR-PLUS și imediat înaintea ALDE.

Apoi, oricîte calcule s-ar face, realitatea din teren rămîne deocamdată neschimbată. Arcul compus din pesediștii lui Liviu Dragnea și pesediștii jenați conduși de Victor Ponta și Călin Popescu Tăriceanu rămîne dominant.

Sondajele pot crea senzația că „se poate“. Contextul însă se poate opune. Și adesea o face. Sloganul zilei la PNL e „Aproape cîștigător“. Sau „Aproape în primul rînd“, dacă vreți.

Președintele. Relația cu Klaus Iohannis a fost și va rămîne probabil complicată. Voioșia neinteligentă cu care PNL își leagă soarta de cariera președintelui ignoră de fiecare dată faptul că tot dl Iohannis era șef de stat în 2016, cînd performanța electorală partidului a fost mai degrabă dezamăgitoare.

Trece mai puțin observat și faptul că, insistînd pe tema referendumului pentru Justiție, președintele împrumută (confiscă?) o temă de campanie a USR și o folosește pentru a-și marca propriul teritoriu înainte de alegerile din toamnă.

Klaus Iohannis dă adesea senzația că nu are nici un respect pentru PNL, privind partidul ca pe o dependință din curtea proprie a cărei administrare îi provoacă plictis și, uneori, lehamite. Tipul acela de construcție pe care s-ar putea să te hotărăști într-o bună zi să o dărîmi și să o înlocuiești cu altceva. Relația PNL-Iohannis e dezechilibrată și confuză, asemeni unui mariaj aranjat de părinți. Mai devreme sau mai tîrziu se va rupe. Pentru PNL e esențial să știe care îi e locul într-o lume post-Iohannis. Acesta e însă un calcul care nu s-a făcut încă. 

Teodor Tiţă este jurnalist. Îl puteţi găsi la twitter.com/jaunetom.