Cîmpiile înfloritoare: tot la orizont, dar mai aproape

Publicat în Dilema Veche nr. 861 din 8 - 14 octombrie 2020
Bătălia cu giganții jpeg

Foarte adesea, atunci cînd se vorbește despre unitatea Germaniei, sînt invocate două lucruri: șansa istorică a acestei înfăptuiri și efortul colosal depus de germani în slujba unității. Dincolo de efuziunile inerente momentului aniversar există un entuziasm general legat de unitate, dar și numeroase frustrări, uneori neexprimate, ale perdanților tranziției. Și entuziasmul, și frustrările sînt consemnate periodic în Raportul despre starea unității. Cel mai recent studiu a fost publicat recent, cu puțin timp înaintea celebrării a 30 de ani de la reunificare.

Sentimentul unităţii atinge mereu procente foarte mari în aceste cercetări. Însă studiile merg adesea în profunzime: sînt comparate date statistice despre calitatea vieţii, nivelul veniturilor, satisfacţia cu privire la guvernare etc. Se constată, de fiecare dată, diferenţe importante între Est şi Vest, între fosta RFG şi fosta RDG. Zona din fostul lagăr socialist e în continuare subdezvoltată, chiar dacă cifrele arată mai bine, de la un an la altul. Germanii din Vest, mai înstăriți, încă mai plătesc pentru „integrarea“ landurilor mai sărace din Est. „Cîmpiile înfloritoare“ pe care le-a promis Helmut Kohl în 1990 au apărut, dar ele nu sînt repartizate unitar pe teritoriul Germaniei unificate. Prognozele de la momentul 0 al unificării erau optimiste sau chiar glorioase: în zece ani se va ajunge la standarde egale de viață peste tot în Germania. Obiectivul e și azi la orizont. S-a spus mereu că „unitatea e mai de preţ decît egalitatea“. Dar unii văd aici o misiune, alții – cei care au avut de pierdut – spun că e doar un slogan.

Cea mai recentă ediție a studiului arată că, și după 30 de ani, procesul de unificare încă nu s-a încheiat. E clar că astăzi există mai multe asemănări decît deosebiri. Dar în multe domenii persistă diferențe „măsurabile și vizibile”. De exemplu, în ceea ce privește veniturile și oportunitățile de angajare. Puterea economică a celor cinci state din Est este în creștere continuă în ultimii ani. Dar rămîne la 73% din media germană. Veniturile per familie sînt și ele sub medie. Situația economică diferită alterează și încrederea în democrație. Doar 78% din germanii din Est cred că democrația e cel mai bun regim politic posibil, față de 91% în Vest. Diferit este și modul în care se raportează la partidele extremiste. Foștii redegiști, care, pe vremuri, se legitimau ideologic drept antifasciști, tolerează sau chiar îmbrățișează cu mai mare ușurință decît vesticii mișcări și partide de extremă dreapta. Explicația ar fi o societate civilă erodată: după trei decenii în care a pregătit terenul pentru unificare nu mai are forța de a asimila integrarea pe multiplele paliere sociale, economice, politice și culturale. Dar asta e doar o parte a explicației, valabilă pentru nivelul elitelor. Problema e, de fapt, mai profundă. În cei 30 de ani care au trecut de la căderea Zidului, un sfert dintre est-germani au migrat în Vest, în căutarea unor locuri de muncă. Acest deficit nu a fost compensat prin venirea unor germani din Vest. Și nici printr-un spor demografic natural. În plus, numeroși germani din fosta RDG au ajuns, într-o perioadă foarte scurtă, la începutul anilor ʼ90, la periferia societății: locurile de muncă pierdute din uzinele falimentare nu au fost înlocuite cu alte job-uri în întreprinderi locale noi. O bună parte dintre foștii angajați nu s-au putut recalifica și nu s-au adaptat la noile condiții de viață. Și numeroși funcționari, administratori de întreprinderi, dar și profesori au fost nevoiți să demisioneze în urma colaborării cu fosta STASI – o vină care i-a exclus pe mulți din viața publică.

Crizele economice și impasurile de moment ale politicilor de solidaritate au produs îndoieli și scepticism de ambele părți ale fostului Zid care separa Germania. În Vest, mulți strîmbă din nas că trebuie să plătească pentru rudele (sărace) din Est. Landurile fostei RDG par un sac fără fund, iar deficitul pare uneori irecuperabil. Ceea ce le inculcă germanilor din Est un sentiment de culpă: de parcă ei ar purta vinovăția pentru stagnare, de parcă ei ar frîna progresul economic al Germaniei…

Bine că, măcar la momente jubiliare, avem ocazia să retrăim povestea din ambele perspective. Sacrificiile au fost mari de ambele părți: un efort economic uriaș al vesticilor pentru a acoperi pagubele unei economii socialiste aflate în pragul colapsului, dar și invers, pierderile greu de măsurat suferite în primii ani ai tranziției mai ales de clasa muncitoare redegistă care și-a pierdut nu doar veniturile, ci și sentimentul de apartenență. Și, dincolo de toate greutățile, cîmpiile înfloritoare, încă la orizont, dar parcă mai aproape.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
Un gigant italian deschide o nouă fabrică în România și angajează 800 de oameni
România pare extrem de atractivă pentru investitorii străini dat fiind că în ultima perioadă tot mai multe companii aleg să construiască noi fabrici în țara noastră.
image
Prețul uriaș cerut pentru un apartament din București. „Se vinde și strada? În Berlin e mai ieftin!”
Prețurile proprietăților imobiliare cresc de la o zi la alta în marile orașe, iar Bucureștiul e printre cele mai scumpe. Chiar dacă nu a ajuns încă la nivelul Clujului, Capitala e plină de oferte inaccesibile românilor de rând.
image
Cum să-i facem pe aliații NATO să ne sprijine ca pe baltici și polonezi. Un expert român pune degetul pe rană
NATO și SUA sunt mult mai puțin prezente în partea de sud a flancului estic decât în zona de nord, ceea ce creează un dezechilibru. Chiar dacă, anul trecut, Congresul SUA a votat ca regiunea Mării Negre să devină zonă de interes major pentru americani, lucrurile se mișcă încet.

HIstoria.ro

image
Momentul abdicării lui Cuza: „În ochii lui n-am văzut niciun regret, nicio lacrimă”
Nae Orăşanu, om de încredere la Palat, îi comunicase principelui A.I. Cuza că „se pregătea ceva”.
image
Măcelul din Lupeni. Cea mai sângeroasă grevă a minerilor din Valea Jiului
Greva minerilor din 1929 a rămas în istoria României ca unul dintre cele mai sângeroase conflicte de muncă din ultimul secol. Peste 20 de oameni au murit răpuşi de gloanţele militarilor chemaţi să îi împrăştie pe protestatari, iar alte peste 150 de persoane au fost rănite în confruntări.
image
Cuceritorii din Normandia
Normandia – locul în care în iunie acum 80 de ani, în așa-numita D-Day, aproximativ 160.000 de Aliați au deschis drumul spre Paris și, implicit, spre distrugerea Germaniei naziste.