Două decizii cu caracter judiciar, una în Statele Unite și alta în Franța, au pus în lumină recent două tendințe: salutară în primul caz și neliniștitoare în al doilea.

În Statele Unite, polițistul alb care n-a vrut nicidecum, pe 25 mai 2020, să-și ridice genunchiul de pe gîtul lui George Floyd, în ciuda rugăminților acestuia și ale martorilor oculari, a fost declarat vinovat de omucidere involuntară de către un juriu popular. Afro-americanul George Floyd, arestat întrucît fusese bănuit că ar fi vrut să utilizeze o bancnotă de 20 de dolari falsă, a devenit între timp un simbol planetar al luptei împotriva rasismului. Iar odată cu condamnarea lui Derek Chauvin, care avea antecedente rasiste și care și-a menținut impasibil timp de zece minute genunchiul pe gîtul lui George Floyd, Statele Unite ale Americii se înscriu (toată lumea speră, în orice caz, acest lucru) într-o nouă eră.

Mulți editorialiști au analizat decizia celor 12 jurați ca fiind „istorică”, mai ales că ea a fost luată repede, după numai zece ore de dezbateri. Președintele Joe Biden însuși vorbește despre „o schimbare semnificativă” în Statele Unite, unde, pînă acum, polițiștii albi acuzați de astfel de acte reușeau să scape în general de închisoare și de condamnări prin diverse complicități și manevre judiciare. Nu este exclus ca acest act de justiție, prin rezonanța sa internațională și prin emoția cu care era așteptat mai ales de comunitatea afro-americană, să devină un fel de moment fondator pentru o reconciliere națională după era Trump. Joe Biden și-a propus explicit acest lucru, după cum și-a propus și alte obiective ambițioase pe plan internațional: să apere drepturile omului în lume, să dea exemplu în materie de măsuri privind protecția mediului înconjurător și chiar să reformeze capitalismul. În Franța, revista L’Obs apărea pe data de 22 aprilie cu fotografia lui Joe Biden pe copertă și cu următorul titlu: „Noul Roosevelt – cum îngroapă Joe Biden ultraliberalismul”. Faptul că noul președinte american multiplică investițiile publice, că reformează fiscalitatea într-un spirit mai just și că dorește să taxeze multinaționalele reprezintă efectiv viraje ideologice pînă nu demult inimaginabile în America.

Să revenim însă la Justiție: dacă în Statele Unite un polițist alb este judecat pentru că a ucis involuntar un afro-american, în Franța un tînăr de origine musulmană scapă de proces deși a ucis voluntar o evreică de 65 de ani. Pe 4 aprilie 2017, un anume Kobili Traoré a torturat-o pe Sarah Halimi, de confesiune israelită, și apoi a aruncat-o pe fereastră strigînd „Allah akbar”. Cunoscut de poliție, cu grave antecedente în materie de trafic de stupefiante, asasinul scapă de judecată pe motivul stupefiant că ar fi fost sub influența drogului în momentul comiterii faptelor. Mai precis, Curtea de Casație a decretat iresponsabilitatea penală a individului, plasat între timp într-un spital psihiatric.

Reacția unei părți a presei în Franța este pe măsura enormei stupori provocate de această decizie. Editorialistul Franz-Olivier Giesbert vorbește, în revista Le Point, de „onoarea pierdută a Justiției franceze”. Marele paradox este, în Franța, faptul că, în cazul unui accident rutier, consumul de droguri devine o circumstanță agravantă, dar, în cazul unui asasinat din pură ură față de evrei, devine o circumstanță atenuantă. Cel puțin acesta este semnalul trimis indirect prin faptul că asasinul lui Sarah Halimi scapă de proces. „De acum încolo călăii sînt victime, iar victimele –călăi, trebuie să ne obișnuim cu asta, aceasta este filozofia unui părți deloc neglijabile a magistraturii noastre care nu are de dat socoteală nimănui”, scrie Franz-Olivier Giesbert.

Președintele francez Emmanuel Macron, în momentul producerii faptelor, și-a exprimat dorința ca vinovatului să i se intenteze un proces. Dar experții care l-au consultat pe asasin au făcut alte recomandări, considerînd că acest om, din cauza consumului sistematic de canabis, nu era responsabil, de fapt, de actele sale. Legile franceze permit această piruetă judiciară și, în baza lor, Curtea de Casație a decis ca individul să rămînă mai degrabă în spitalul unde se află decît să fie dus în boxa acuzaților. Șeful statului francez i-a cerut între timp ministrului Justiției să procedeze la modificarea acestor subtilități juridice susceptibile să ducă la decizii halucinante. Sora victimei a anunțat că va încerca să obțină un proces împotriva asasinului în Israel.

Această afacere are ramificații vizibile și invizibile complicate. Este ciudat cum în special presa de dreapta din Franța și-a exprimat indignarea în urma faptului că asasinul sexagenarei Sarah Halimi nu va fi judecat. Publicația Revue des Deux Mondes (fondată în 1829, una dintre cele mai vechi încă activă din Franța) deplînge fapul că în anul de grație 2021 li se transmite unor fanatici următorul mesaj: înainte de a trece „la fapte” consumați canabis sau alte droguri și legislația franceză va decide că nu sînteți responsabili penal de actele voastre. Vineri, 23 aprilie, în regiunea pariziană, la Rambouillet, un tunisian a ucis cu armă albă o femeie funcționară a poliției locale, chiar în incinta sediului. Individul a fost apoi împușcat mortal de poliție. Oare dacă s-ar fi predat și s-ar fi descoperit la examenul său medical că este dependent de ani de zile de droguri, precum asasinul pensionarei Sarah Halimi, ar fi avut șansa să scape cu viață, să scape și de un proces și să fie doar închis într-un spital de psihopați?

Replica din Hamlet, „E ceva putred în Danemarca”, se potrivește în prezent unor prevederi din legislația franceză, și aceasta într-un moment cînd actele teroriste se multiplică, iar amenințarea teroristă crește. Numeroși nebuni sînt probabil dispuși să comită noi atacuri în numele lui Allah în Occident. O nebunie este însă și refuzul de a-i judeca pe motivul că nu ar avea mintea întreagă.

Matei Vișniec este scriitor, dramaturg și jurnalist.