Cînd viața noastră se mută pe Zoom

Publicat în Dilema Veche nr. 848 din 9 - 15 iulie 2020
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg

Am participat de-a lungul vieții mele la tot soiul de ședințe, întruniri, dezbateri, meeting-uri – cum se spune astăzi, la modul general, într-un limbaj corporate. Cîteva dintre ele constructive, cele mai multe inutile, timp irosit, oameni care se întîlnesc ca să dea din gură degeaba. Am observat că există un pattern/tipar care se repetă la fiecare ședință, indiferent de natura ei. Dacă nici unul dintre participanți nu e Șeful, ceea ce rar se întîmplă, se va găsi unul care mereu va juca rolul de șef și va încerca să-i domine pe ceilalți. La orice întîlnire se stabilesc ad-hoc sau nu ierarhii – sînt unii mai importanți, care trebuie să vorbească și vor să se audă vorbind, și alții, cei mai mulți, insignifianți care fac doar act de prezență. „Poporul”, cum s-ar zice. Mereu va fi unul (sau doi, sau trei) care să întîrzie, să intre precipitat (transpirat, ciufulit de parcă tocmai s-ar fi trezit din somn etc.) în timpul discuției și să se scuze, invocînd diferite motive pe care nu le crede nimeni. Atunci discuția se va relua de la capăt și pentru întîrziați. Că mereu va fi cîte unul, mai nesimțit, care nici măcar nu catadicsește să apară, fără nici o scuză. „Șeful” sau cel care s-a erijat în rol de șef va încerca să prezinte „problema” (sau problemele) într-un mod cît mai pesimist cu putință și, eventual, să le frece celorlalți ridichea – categoric, ceva merge prost. Participanții vor încerca să găsească soluții, însă de obicei cea mai simplă și mai bună soluție va trece nebăgată în seamă. Unii, în general „șefii”, vor vorbi mult, vor face nenumărate paranteze și vor sfîrși prin a povesti amintiri din copilărie sau de prin vacanțe care nu interesează pe nimeni, iar ședința se va lungi astfel inadmisibil de mult. În fond, fiecare întrunire de oameni reprezintă o scenă, cineva trebuie să și joace. Alții, spectatorii, nu vor vorbi nimic, vor „aplauda” sau vor tuși cu subînțeles la răstimpuri. Cei noi în grup și-ar dori să spună cîte ceva ca să se afirme, dar nu îndrăznesc. În general, nimeni nu va asculta pe nimeni, participanții la ședință vor vorbi unul peste altul și, la un moment dat, nu se va mai înțelege nimic. Însă dacă există vreo autoritate supremă, aceasta va fi ascultată chiar și atunci cînd trage un pîrț. Mereu va fi cîte un un coleg care va trage cu ochiul distras la „bulanele sau țîțele” colegei de alături. Și mereu vor fi colege care se vor îmbrăca în așa fel la ședință încît să se asigure că cel puțin un coleg va trage cu ochiul, tensiunile sexuale sînt benefice, în fond, în orice ședință. Aproape nimic din ceea ce se va hotărî în final nu se va pune în aplicare, fiecare va face după cum îl taie capul. Ah, și mereu va fi cîte unul care se va scuza că trebuie să plece mai repede.

Cred că cele mai absurde ședințe la care am luat parte au fost cele ale „comitetului de bloc”, însă vă asigur că pattern-ul se respectă și aici, întocmai. Șefii sînt președintele de bloc și administratorul, uneori unul și același. Mereu sînt „probleme” în bloc, ceva în blocul ăsta merge rău și e fundamental greșit, de vină sînt desigur nesimțiții de la etajele șase și opt care nu participă niciodată la ședințe, care folosesc prea mult liftul și lasă dinadins ușa deschisă pentru ca alții, mai ales persoanele responsabile de la cinci și șapte, să urce pe scări. La o astfel de ședință de bloc, gagica singură de pe palierul meu s-a amorezat de turcul de la doi care nu scotea nici o vorbă, probabil pentru că nu stăpînea prea bine limba, turc serios și timid, pînă la urmă au rămas împreună, nu știu pentru cît timp, că m-am mutat.

Din cauza noilor condiții „de distanțare”, întîlnirile dintre oameni se mută în spațiul online. În ce măsură pattern-ul mai rămîne valabil? Un prieten psihoterapeut mi se plînge că oamenii au început să prefere ședințele de psihoterapie de acasă, li se par mai comode decît cele de la cabinet, deși nimeni nu-i mai împiedică acum să aibă o comunicare face to face cu terapeutul (cu fețele acoperite de măști, dar asta e o altă discuție). Oamenii încep să se obișnuiască să facă mai multe lucruri de acasă, iar acasă timpul se scurge altfel, se dilată. Te trezești dimineața, îți bei cafeaua, îți iei micul dejun, îți dai cu un pieptăn prin păr și te așezi la computer. Ai prima ședință, cea de la job, și nu-ți mai permiți să întîrzii, ce mai poți inventa? Decît că a picat net-ul, însă merge o dată, nu de mai multe ori. Închei ședința de la job, dai doar un click și începi întîlnirea cu terapeutul. Prietenul meu mi-a explicat că o astfel de comunicare care pleacă din spațiul personal, iar nu dintr-un spațiu formal, poate duce la neglijență și în cele din urmă la neseriozitate – oamenii nu mai țin cont de nimic, fumează, dispar ca să-și aducă un pahar cu apă sau cafeaua, nevestele trec nestingherite prin spate, mai țipă un copil, se mai urcă pe tastatură cîte o pisică. În vreme ce el, psihoterapeutul, încearcă să respecte convențiile, să poarte un sacou în fața aceluiași ecran, să se comporte, de fapt, la fel ca la cabinet.

De cînd a început pandemia, am primit multe invitații din partea unor profesori de limba  română de a mă întîlni cu elevii lor pe Zoom, le-am refuzat aproape pe toate. Unele sunau cam așa: „Ați putea mîine să participați pe Zoom la ora de la română de la clasa a VI-a? Copiii s-ar bucura foarte mult să vadă un scriitor, i-ar motiva...”. Intențiile lor erau minunate, nimic de zis, însă a trebuit să le explic că a „vedea” un scriitor în carne și oase nu e același lucru cu a-l vedea pe un ecran. E pur și simplu un alt gen de comunicare. În plus, invitațiile mi s-au părut ușor intruzive, iar aici e vorba de spațiul meu personal, chiar dacă intermediem prin computer, chiar dacă sînt acasă, teoretic nu depun nici un efort, am timp, pentru că tot universul e în carantină. Totuși, e „sănătos” ca niște oameni străini, în fond, chiar dacă e vorba despre colegii tăi de la job sau de o clasă întreagă de copii, plus o profesoară, să-ți pătrundă în casă, să le auzi vocile spărgîndu-se de cei patru pereți care ar trebui să reprezinte un refugiu personal, să fii cu ei și în același timp și cu tine? Unde mai e granița dintre intimitate și viața ta socială sau profesională? Unde te mai poți ascunde?

Am ținut online și un atelier de scriere creativă pe care îl țin în fiecare an, îmi place interacțiunea directă și să-i cunosc pe oameni, și cele mai mici gesturi contează – îmi dau seama care e cel timid, care e sigur pe el și care e nesigur, sînt nuanțe pe care le vezi doar față în față, în același spațiu. Nu zic că atelierul online a fost disfuncțional, însă de multe ori am avut senzația că vorbesc singură „ca televiziorul”, oamenii plecau și se întorceau, offline și online, cele trei ore, cît era programat, au devenit patru ore și jumătate, în fond sîntem cu toții acasă, avem vreme, am „plecat” din fața computerului complet epuizată. Și nici n-am avut parte de un drum pe jos pînă acasă ca să-mi revin după întîlnire, ședință, meeting... m-am prăbușit în patul care era la doi pași.

Așadar prefer „ședințele” clasice, cu tot cu șefi care vorbesc prea mult, cu tot cu întîrziați. Sînt total inutile și ineficiente, dar măcar se mai vede om cu om.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
Motivul absurd pentru care o vânzătoare a refuzat doi tineri. „Poate credea că îl folosiți la orgii“
Doi tineri, unul de 25, iar celălalt de 21 de ani, susțin că o vânzătoare a refuzat să-i servească și le-a cerut să vină însoțiți de părinți, deși aveau actele și puteau să demonstreze că sunt majori. De fapt, ei nici măcar nu au cerut țigări, alcool sau alte produse destinate exclusiv adulților.
image
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Un anunț imobiliar din Brașov pentru vânzarea unui garaj din lemn a stârnit ironii din partea românilor. Garajul de 22 metri pătrați din lemn costă cât o garsonieră.
image
Ianis, sufocat de Hagi: cum un părinte, „orbit“ de subiectivism, a ajuns să facă țăndări imaginea băiatului său
Managerul Farului a mai creat un caz, deranjat că selecționerul nu i-a titularizat băiatul în amicalele cu Irlanda de Nord și Columbia. Episodul lungește lista derapajelor unui părinte care persistă în greșeala de a-și promova agresiv fiul, mărind și mai mult povara numelui pe umerii acestuia.

HIstoria.ro

image
Bătălia codurilor: Cum a fost câștigat al Doilea Război Mondial
Pe 18 ianuarie a.c., Agenția britanică de informații GCHQ (Government Communications Headquarters) a sărbătorit 80 de ani de când Colossus, primul computer din lume, a fost întrebuințat la descifrarea codurilor germane în cel de Al Doilea Război Mondial.
image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.