Există multe variante şi căi de a se produce sfîrşitul libertăţii. La Kobane ia chipul decapitărilor şi al genocidului. În estul Ucrainei are loc un remake al transnistrizării. Iar în Internet s-a ivit omul de sticlă.

„Hai să iubim creaţia!“ Acest patetic apel al „profetului umanului“, după cum îl gratulează Frankfurter Allgemeine Zeitung, deschide ediţia de luni a ziarului din Frankfurt, ca adenda la fotografia cu ochelari, cosiţe împletite şi degetul arătător ridicat a pionierului internautic american, Jaron Lanier.

Prestigiosul cotidian conservator german alocă ample spaţii popularizării Premiului Păcii, acordat de librarii germani în acest an unui prooroc al „umanismului“ în era Internetului, care nu oboseşte „să avertizeze contra riscurilor sociale ale digitalizării“. Fiindcă, după cum afirmă editorialul ziarului, „pentru întreprinderi precum Google, Facebook sau Amazon, individul devine tot mai lesnicios descifrabil“, dată fiind dîra de informaţii pe care le tot lasă zilnic, în urma sa, în Internet. Ceea ce ar reprezenta „sfîrşitul libertăţii“. Un sfîrşit „care nici măcar nu doare, de vreme ce metamorfoza digitală pare şi necesară şi utilă“.

Lanier vrea să oblige concernele „să ne plătească pentru informaţiile pe care li le punem la dispoziţie“, le cere „europenilor să iasă din defensivă“ şi să se opună decesului umanismului – mai scrie editorialistul ziarului din Frankfurt, Michael Hanfeld. Miza ar fi, în context – conform editorialistului şi conform lui Lanier – „omul, dar nu ca sumă a datelor sale, ori ca slujitor al maşinilor, ci în calitatea sa de creaţie“.

Creatura bipedă are între timp diverse alte preocupări. De exemplu, să-şi ucidă în masă, sub ochii unor semeni precum turcii, alţi semeni, de altă religie, confesiune sau etnie, decît a islamiştilor sunniţi, luptînd în nordul Siriei sub flamura Statului Islamic. Ori, de exemplu, dacă sînt soldaţi ruşi în estul Ucrainei, să dea semne de „retragere“, la anunţatul ordin al preşedintelui Rusiei, Putin.

Cîtă încredere se poate avea în această presupusă „retragere“? Dar în acest presupus „ordin“ de repliere dat de Putin? Der Standard ar fi putut „paria că se va întîmpla ceva de genul ăsta“. La urma urmei, „Putin a dat asemenea ordine atît de frecvent, încît ar fi trebuit de mult să dispară orice urmă de militar rus din zonă“, relevă, cu lucid şi trist amuzament, ziarul vienez. Căruia nu-i rămîne deci decît s-anunţe „următoarea repriză a meciului de pocher care debutează joi şi continuă vineri la Milano, în cadrul summitului Europa Asia“.

Ziarul Die Welt e la fel de sceptic. Fiindcă „nu se face primăvară cu o floare“. Iar „regiunea e departe de pace“. Înainte de a exulta în legătură cu prezumtivul succes al sancţiunilor şi al fermităţii politce occidentale, ar fi util să se amintească faptul că „şi soldaţii ruşi mai obosesc, entuziasmul lor se mai şi reduce, iar armele lor mai ruginesc şi ele“, scrie ziarul berlinez.

Care avertizează totuşi că ar fi prematur să se treacă la vreun bilanţ al conflictului ruso-ucrainean. Cotidianul german elogiază totuşi, cu oarece optimism, „trezirea, într-un tîrziu, a europenilor, din reveriile lor diurne“, salută reînzestrarea NATO „cu un principiu organizatoric“ şi afirmă că Bătrînul Continent ar fi reînceput „să aprecieze umbrela nucleară“ a americanilor, marii lor aliaţi.

În plus, „pînă şi la Berlin a început să se impună conştiinţa faptului că Germania nu va putea boxa la nesfîrşit într-o categorie inferioară“. Că, deci, va trebui să pună umărul la apărarea comună. În context, Die Welt consideră că Putin i-ar fi servit Vestului o lecţie în materie de „Realpolitik“ şi că (în banii ăştia) ar fi învăţat şi el ceva din ea“.

Extrem de înclinaţi spre studiu şi cu o remarcabilă uşurinţă de a asimila lecţiile cele mai amare ale trecutului s-au dovedit ecologiştii germani. Verzii n-ar mai vrea să se stea cu mîinile în sîn şi să se asiste pasiv la barbariile Statului Islamic. Mai nou, după cum relevă Süddeutsche Zeitung, ecologiştii din Republica Federală „favorizează o intervenţie militară“ împotriva teroriştilor ISIS, „inclusiv cu trupe terestre germane, pentru cazul existenţei unui mandat al ONU“.

Rămîn deschise o sumă de chestiuni. Pe care ziarele nu le prea pun aşa. De pildă, dacă partidul lor de stînga ar fi adoptat aceeaşi poziţie dacă ar fi fost la guvernare. Dacă un astfel de mandat la ONU ar avea vreo şansă cît de mică de a fi adoptat vreodată. Şi, în sfîrşit, pentru ce mai există oare Naţiunile Unite dacă organizaţia mondială, cea înfiinţată cîndva pentru ca să nu se mai permită vreun Holocaust, nu i se poate opune cu arma în mînă, singura modalitate de a-i combate pe terorişti, nici măcar unei oştiri genocidale pe faţă precum ISIS.

Dată fiind dificultatea de a se răspunde la această întrebare, oricît am iubi creaţia nu se prea întrezăresc motive de speranţă mari în legătură cu posibilitatea amînării deznodămîntului fatal care se conturează sub spectrul iminentului sfîrşit al libertăţii. Mai întîi la Kobane. Iar apoi în restul lumii.