Un om numit Bil, că așa-i zice lumea, Bil. A stat în chilia lui, o lume de cărți, pisică și minte multă. Nu e prima oară cînd eu mă sperii de lume și privesc spre chilia lui Mihail cel curios. Cred că toate războaiele vieții mele le-am spovedit în această chilie. Niciodată schimbată, mereu curată în fața lui Dumnezeu cel ce se vede în norii blînzi de tutun. Furii, uri, rău, aici am descătușat. Bil a făcut un singur lucru de pandemie, mi-a spus că Mihail e numele lui preferat. Apoi, mi-a luat aminte la vorba cu necuratul. Sînt singur că de multe ori mi-a spus că Mihail e numele lui, dar eu o țineam cu ce știam. Și cred că de multe ori mi-a spus să iau aminte la necurat. Dar sînt prea mic pentru ca mintea mea să cuprindă tîlcurile simple.

Zile și nopți de vorbiri telefonice au trecut. Eu foloseam necuratul ca să-mi arăt teribilismul, răul din mine, Mihail îmi lua aminte la vorbe. Acest om mi-a sfințit drumul spre mai bine. Pentru că atunci cînd ți se ia aminte la vorbe înseamnă că ești ascultat, că ești luat în seamă, că celălalt este pe unda ta, cumva. Se așternea puțină tăcere, stînjeneală. Cuvintele, mi-a amintit Mihail astfel, cuvintele sînt sacre. Sînt timide cînd nu le vezi, dar sînt puternice cînd ești prins. Ești înconjurat de Urît. Și asta a fost starea mea în anul de grație 20, lunile care au trecut, luni întunecate de boală.

Cuviosul Bil – Curiosul Mihail mi-a repetat o întîmplare. A spirtului din tîrg. E piață scumpă lîngă acest Curios. O piață în care se umflă prețul la morcov ca la andivă, și la andivă ca la kilogramul de urs koala. E comerț, e criză. Curiosul a coborît din chilia lui și ce credeți că a văzut la început de criză? Că prețul unei sticluțe de spirt de 200 de mililitri era cît al țuicii de la un sibian din piață. Criză teribilă, monșer, nu? Cînd nu e spirt, se inventează prețuri de balamuc. Mi-am zis eu: Curiosul Mihail, ce fatalitate! Abia acum a văzut. În chilia lui, monștrii își fac locul, rostul meu care este? Să mă împărtășesc din veninul acestor monștri. Și Curiosul mi-a zis de două ori această întîmplare din afara chiliei lui. A devenit pentru mine parabola ieșirii din lume. Îmi vorbea Curiosul de spirt comparativ cu țuica, dar eu uram țuica, nu mă mai salva cu nimic. Îmi dăduse Cuviosul cu numai o săptămînă în urmă un whisky și băusem ca porcul în fața lui și nu m-a salvat licoarea aceea de la rău, urît, virus. Tot groaznicul a venit spre mine.

Acum o zi-două, Curiosul îmi zice: spirtul la juma’ de litru e doar cu patru lei mai scump decît cel de acum ceva timp. Deci criza spirtului a trecut. Cuviosul-Curiosul ținuse socoteala. Înfruntase singur urîtul, răul. Zilele trecuseră cu amar, cu rău, pentru mine. Pentru Mihail, cu socoteală. Socoteala mea era dezastru. Pentru Mihail, spirtul a fost măsura spiritului. Ce tîrgoveț minunat! Ce vînare de vînt, ce comerț magic a știut să facă Curiosul Mihail! Cum a știut el să înțeleagă ce se-ntîmplă în forfota asta virusată…