„D-aia l-au bătut ăştia pe Hitler, uită-te la ei“, îmi zice medicul din Eforie Nord. Era pe vremea lui Ceauşescu, prin ’87, la Nunta Zamfirei. El prezenta concursul de Căluşari, eu eram ghid. În seara aia eram cu un grup de redegişti, destul de supăraţi pe englezii care dădeau tîrcoale nemţoaicelor şi le tot invitau la dans. Englezii cu pricina erau echipa naţională de rugby a Angliei, juniori sub 19 ani. După refuzuri ezitante din partea turistelor mele, englezii s-au grupat pe simpatiile fireşti dintr-o echipă de rugby şi au dansat între ei. Troacarii cu troacarii, pilierii cu flankerii, demiul de mele de unul singur, suspendat între cele două lumi: înaintarea şi trei-sferturile (nu mă ostenesc să traduc aceste mici detalii de jargon rugby-istic, am jucat şi eu acest cel-mai-frumos-sport-al-lumii şi vreau să se ştie). 

În fine. Se termină şi programul de dans, se face ora 10 seara şi Cojocaru (gestionarul stabilimentului) începe să stingă luminile, îndemnîndu-ne astfel să ne luăm turiştii şi să o întindem spre hoteluri. În momentul ăla, căpitanul echipei zice un „common’ lads“. Fiecare dintre jucători, pe unde era (care la masă, care pe ringul de dans, cu un pahar în mînă sau nu), ia poziţia de drepţi. Şi încep cu toţii să cînte „God Save the Queen“. Era uşor suprarealist: pe vremea lui Ceauşescu, la Nunta Zamfirei, adolescenţi englezi îşi cîntau imnul. Pînă şi Cojocaru a înţepenit cu mîna pe întrerupător. Atunci s-a găsit şi dom’ doctor să desluşească secretul victoriei asupra lui Hitler. Doar de dragul discuţiei, zic: „Eh, lasă, că i-au mai ajutat şi americanii, şi ruşii.“ „Ntz, ăştia îl băteau şi singuri, uită-te la ei.“ Sincer, nu l-am mai combătut că nu îmi mai veneau argumentele. După imn, ne-au mai tras trei-patru corale d’ale lor, de ni s-a făcut pielea găină. Vă închipuiţi că nemţoaicele încercau mama-regretelor că se terminase dansul şi ele se ţinuseră ţanţoşe.  

După mulţi ani, am văzut şi alte feluri de adolescenţi din Englitera. I-am văzut la ei acasă, în Soho, beţi morţi, scandalagii, îmbrăcaţi penibil (excesiv de sumar pentru vremea londoneză), făcînd celebrul full moon mai ales în direcţia limuzinelor de lux (full moon înseamnă arătatul dosului descoperit, în toată splendoarea sa păroasă). I-am văzut în staţiuni din Spania şi Grecia, tot beţi morţi, tot scandalagii, prost crescuţi, mereu cu mîna pe sticla de tărie, vandalizînd maşinile din parcări (în special pe cele cu număr de Franţa sau Italia). De ceva vreme, înainte de a cumpăra bilet de sejur într-o staţiune unde nu am mai fost, întreb agentul de turism dacă prin zonă sînt turişti englezi. 

Pe la 30 de ani, englezul mediu se înţelepţeşte parcă dintr-odată, renunţă la nebuniile vecine cu vandalismul, se îmbracă standard (parcă prea standard) şi începe să plătească rate la bancă. Se îmbracă într-un costum negru ieftin, îşi ia umbrela de unică folosinţă şi umple metrourile şi autobuzele pentru a ajunge, conştiincios, la slujbă. Este drept că, în aceleaşi metrouri şi autobuze, constaţi cea mai vizibilă diferenţă între clasele sociale, din toată Europa. Una este Mark & Spencer, alta este Fortnum & Mason.  

Am încercat să desluşesc misterul adolescentului englez. Chiar şi cu Neil Kinnock, bătrînul laburist, predecesorul lui Tony Blair. La umbra din curtea lui British Council din Bucureşti, uniţi de amintirile legate de „cel-mai-frumos-sport-al-lumii“, cu cîte o bere în faţă, Kinnock îşi declara incompetenţa. Nici el nu pricepea ce se întîmplă cu englezul tipic, între 16 şi 30 de ani. „Şi pe vremea mea făceam tîmpenii. O dată ne-am plimbat cu pianul din pub pe strada principală. Dar nici nu ne trecea prin cap să fim violenţi. Nu ştiu ce se întîmplă în ziua de azi.“ Daily Mail se întreba retoric, acum cîţiva ani: „Puştiul beat care a înjunghiat alt puşti beat în Grecia sau soldatul care luptă cu teroriştii în Afganistan? Care este imaginea Angliei de azi?“ Aş răspunde că şi unul, şi celalalt. Şi rugbistul care cînta imnul şi beţivanul teribilist.  Valabil şi pentru cei care ezită între „ţara olimpicilor la matematică vînaţi de Microsoft“ şi „ţara corupţiei generalizate care ne ţine în afara Europei“. Ştiţi voi despre ce e vorba.  

(articol inspirat de polemica domnului Rîpă cu un cititor

 

Gabriel Giurgiu este realizator de emisiuni despre Uniunea Europeană la TVR.