Cine e îndreptăţit să se grăbească mai tare: un demnitar sau un om obişnuit? A cărui treabă e mai importantă - a premierului sau a unui funcţionar de multinaţională care se întoarce duminică seara cu familia de la munte?Sînt întrebări care îţi vin în cap cînd stai la coadă la intrarea în Bucureşti. Şi cînd vezi pe contrasens cum te depăşeşte o cireadă de maşini negre - grăbită să taie în două nodul gordian al bunului-simţ. N-ar fi nimic că oamenii ăştia care conduc ţara ajung mai repede decît noi, care doar conducem maşina - problema e că în cursul operaţiunii, realizată fără îndoială la sfatul otrăvit al SPP-ului, se generează mai multă atitudine anti-regim decît o pot face o mie de discursuri ale lui Năstase. Iar dacă la coada pe care demnitarul o depăşeşte sînt o mie de maşini, a doua zi de dimineaţă ai în birourile din tot Bucureştiul o mie de propagandişti ai curentului "de fapt, nu s-a schimbat nimic, şi-ăştia sînt nişte ciocoi".Chiar aşa, unde se grăbeşte demnitarul duminică seara? Şi ce teribilă lovitură ar fi pentru moralul lui să stea liniştit în coloană? I-ar face rău strîmbăturile copiilor din maşinile din jur? Ar fi ameninţat de zecile de terorişti arabi care se întorc de la Cota 1400, unde tocmai au avut un team-building cu adjunctul lui Osama? S-ar încinge motorul la bemveu? S-ar uita condescendent nevasta la el? Ar avea sentimentul că totuşi nu i-a bătut pe pesedişti, dacă n-a reuşit să le confişte şi tupeul?Aici aş avea nevoie de un psiholog ca să continue cu ceva răspunsuri bazate pe cercetare. Dar meseria asta a devenit teribil de scumpă, aşa că am să mă mulţumesc şi cu ipoteze venite dintr-un empirism frugal, dacă nu cumva chiar leneş, aşa cum îi stă bine românului. Şi anume, cred că demnitarul se grăbeşte pentru că e de fapt un prizonier, iar gărzile lui au treabă în seara asta. El n-a cîştigat alegerile, ci a fost condamnat la putere, cu executare la locul de muncă. La fel ca în puşcărie, unde, dacă nu eşti foarte atent, devii prada puşcăriaşilor mai bătrîni, şi la putere te strici de la băieţii care te înconjoară. Şi care îţi explică de la început care sînt privilegiile rutiere la care îţi dă dreptul legea, cu nimic deosebite de cele de care avea parte Ăl Bătrîn, inventatorul coloanelor negre de formula 1 urbană.Chiar ideea asta a legii şoselelor în două versiuni - pentru oameni şi pentru şefii lor - mi se pare e o idioţenie de la bun început. Nu există nici o justificare morală pentru ea, ci doar una care ţine de logica veche a puterii: aceea în care individul şi interesele sale nu contau în faţa statului şi a celor care puseseră mîna pe el. În numele binelui public s-au dărîmat sate, s-au interzis cărţi şi s-a oprit, de milioane de ori, circulaţia. Ultima distracţie a rămas, ca să ştie ăştia care ajung la putere că scaunul pe care s-au aşezat mai are un joule de căldură rămas de la Dăscălescu sau Ceauşescu.De fapt, e mai rău de-atît. La coada de duminică de la intrarea în Bucureşti am observat două tipuri umane care se băgau în faţă: ăia cu girofare (nu vă mai plictisesc cu ei) şi cei fără, dar cu maşini de figuri şi figuri de maşini (în genul Terminator, dar mai bruneţi). Ăştia sînt nesimţiţii aspiranţi - care se bagă în faţă nu neapărat pentru că se grăbesc, ci pentru că azi e trendy să-i umileşti pe ceilalţi, să le arăţi stopurile şi locul lor în societate. De unde vine chestia asta, mă întrebaţi? Cine sînt liderii de opinie rutieră, care dau tonul la eşapament şi stîrnesc o cursă a depăşirilor mai teribilă decît aia a înarmărilor nucleare? Evident, încă o dată, băieţii cu girofare - invidiaţi tocmai pentru abilitatea lor de a încălca legea Bunului-Simţ, ediţia samizdat. Cum naiba să aştepţi în coloană cînd demnitarul ţi-a arătat Calea?În caz că n-aţi remarcat-o pînă acum, am să vă spun acum părerea mea: demnitarul n-are nici un motiv să meargă mai repede decît noi. Există telefonie 3G, dacă vrea să se vadă cu oricine. Există telefonie obişnuită, dacă vrea să vorbească. Şi există codul manierelor elegante, dacă vrea să-l respectăm ca pînă înainte de demaraj.