de ce în epidemia de influenţă, infecţia vine tocmai de la doctorÎn alte vremuri şi locuri, influenza desemna boala pe care azi o numim popular gripă, într-o versiune teribil de ucigaşă. Numele îi fusese dat după o bănuială semiştiinţifică a vremii: aceea că se lua de la unul la altul. Aşa era, dar marea epidemie de la 1918 a venit şi a trecut fără ca cineva să găsească o soluţie pentru a ţine la respect virusul. S-a multiplicat şi s-a plimbat de la o gazdă la alta, omorînd, cu ocazia asta, mai mulţi oameni decît numărul celor care locuiesc astăzi în România.Ceea ce ne aduce la subiect: astăzi, clasa noastră politică vrea să scape de influentze. Să guverneze singură, după cel mai arid cod moral de după deşertul Gobi. Să nu se uite nici în stînga, nici (mai ales) în dreapta. Cumva, în cei 15 ani de regimuri mediocre, această instituţie a ajuns la concluzia că o deranjăm cu sfaturile şi pretenţiile - drept pentru care s-a decis să se ţină de promisiunea supremă: aceea de a ne guverna de să ne meargă fulgii.Sînteţi fără îndoială la curent cu incidentul de săptămîna asta: Băsescu l-a acuzat pe Tăriceanu că s-a sfătuit cu trei inşi înainte să se răzgîndească cu privire la anticipate. Nu asta e crima, ci faptul că aceştia trei ar face parte din mafie - iar interesele lor economice ar fi împotriva interesului general. Nici nu mai contează dacă e adevărat - pentru că nu imaginea celor trei a fost şifonată aici, ci ideea mai largă de influenţă. Care - lasă să se înţeleagă preşedintele - e o crimă capitală în politică. Politicianul, se ştie, nu trebuie să asculte de nimeni - decît, eventual, de poporul care-l trage de mînecă la restaurant, să danseze cu el.Nu e nimic nou sub soare. Ceauşescu avea un cult pentru independenţa economică. După el, România trebuia să producă de la computere la chiloţi - fără să fie nevoită să întindă mîna în Occident după ele. Clasa politică are acelaşi vis: să treacă ţara pe consumul exclusiv de idei made in Romania . Să dea drumul în trei schimburi la furnalele cu programe şi proiecte de partid. Să nu lase interesele economice ale unora sau altora să se pună în calea dreptăţii. După principiul valabil de la 1907 şi pînă astăzi: "Ăia care au să fie băgaţi la închisoare. Că sigur au furat, în ţara asta săracă!".Te aştepţi la acest discurs de la un partid de stînga, alcătuit din foarte alunecoşi funcţionari de stat cu conturi inexplicabile. Nu însă de la dreapta politică - formată în mare parte din patroni şi oameni cu slujbe în management la mari firme private. Te aştepţi ca liberalii şi democraţii să se pozeze cu mogulii industriei, să meargă la seminarii de business, să facă think-tank-uri de dreapta şi să folosească minutele acordate cu largheţe de televiziuni pentru educaţia capitalistă a maselor. Nici vorbă - bătaia peştelui e tot pe declaraţii jenante pentru un intelect peste 80, dar care, prin simplitatea lor, merg direct în inima poporului şi-o încălzesc în mod plăcut, ca o cinzeacă. Că doar inima votează!Ca să pun un diagnostic de amator, avem o guvernare de dreapta cu oameni care nu înţeleg dreapta. După atîta vreme în opoziţie, liberalii şi democraţii au ajuns să deteste, pe bună dreptate, business-urile dubioase ale partenerilor din umbră ai pesediştilor. Însă tot ei riscă să dea drumul la ghilotina moralei publice peste gîtul business-ului legitim. Au fost destui oameni de afaceri care au făcut balet între partide în funcţie de cine era la putere, după principiul aparent ticălos: "afacerea mea trebuie să trăiască!". Să-i condamni pentru lipsa de coloană vertebrală e romantic, dar stupid. În spatele lor sînt locuri de muncă şi creştere economică - aceeaşi pe care Puterea ne-a promis-o înainte de toate.Altminteri, poate că ar trebui spus că nu era nevoie ca premierul să se întîlnească cu acei trei indivizi - putea să ia orice manager şi primea acelaşi răspus: mai bine nu anticipate. Fără nici o legătură cu morala: în perioada preelectorală, din cauza incertitudinii, consumul şi investiţiile scad. Cuvinte reci pentru popor, dar al naibii de fierbinţi pentru suspecţii ăştia de oameni de afaceri...