La Istanbul, noaptea electorală de duminică a fost dramatică: cu rezultate contradictorii, cu răsturnări de situație, cu comunicate ambigue din partea instituțiilor și cu declarații triumfale din partea ambilor competitori. Victoria la un scor foarte strîns a lui Ekrem Imamoglu, candidatul Opoziției, contestată de Binali Yldirim, fost prim-ministru și figură importantă a partidului de guvernămînt Justiție și Dezvoltare (AKP). 57 de milioane de cetățeni turci au fost chemați la urne pentru a alege primarii și consiliile locale în 81 de localități. Participarea electorală a fost imporantă: 84%. Semn că politica mobilizează. Pînă la urmă, principalul partid de opoziție, Partidul Republican al Poporului (CHP), de orientare social-democrată, a obținut mandate de primari în trei mari orașe ale Turciei: Istanbul, Ankara și Izmir. Sînt victorii cu o puternică însemnătate simbolică.
Faptul că partidul conervator al lui Recep Tayyip Erdogan pierde alegerile la Istanbul e o lovitură grea pentru președinte, care spunea, chiar în timpul campaniei electorale, că „cine cîștigă la Istanbul, cîștigă Turcia“. Aici, în vechea capitală a Imperiului, și-a și lansat cariera politică, în 1994, cînd a fost ales primar, iar Istanbul a rămas de atunci un fief al AKP. Însă în ciuda loviturii grele primite odată cu pierderea celor trei orașe, la nivel național, partidul lui Erdogan o duce bine. Ba chiar un pic mai bine ca la ultimele alegeri locale din 2014. Atunci, AKP obținuse 42% din voturi. La ultimul scrutin, scorul e mai mare cu un procent. Cele mai multe voturi le-a cîștigat, acum, ca și atunci, în Anatolia și în zonele rurale ale Turciei. Cei care au văzut în victoria lui Ekrem Imamoglu de la Istanbul un semn al slăbiciunii AKP s-au bucurat prea devreme. Erdogan și aliații săi naționaliști mai au multe de spus…
E drept că Partidul Republican al Poporului a obținut, la nivel național, în jur de 30% – un scor net superior celui atins în 2014. Numărul primarilor aleși crește astfel de la 14 la 20. Semn că principalul partid de opoziție se consolidează. Dar veștile bune se opresc aici.
Actualele alegeri locale au constituit un test important pentru Erdogan. Turcia trece printr-o criză economică gravă, declanșată în toamna anului trecut, odată cu devalorizarea bruscă a monedei naționale. Lira a pierdut de atunci peste 30% din valoare. Inflația accelerată a declanșat la rîndul ei creșterea prețurilor la bunurile de bază și penurie. Și a antrenat o creștere a șomajului. Și, cu toate acestea, AKP își păstrează influența. Conservatorii lui Erdogan dispun în continuare de o majoritate. Stabilă, chiar dacă fragilă. Nu s-a schimbat nimic esențial față de alegerile legislative de anul trecut sau față de localele de acum cinci ani. Faptul că AKP rămîne un partid credibil în ciuda contraperformanțelor guvernării arată că „sistemul Erdogan“ funcționează. AKP și partenerii lor de la MHP, un partid naționalist, alimentează un discurs al urii care mobilizează electoratul. Erdogan și apropiații săi controlează cam toate mediile relevante: radioul și televiziunea publice, dar și o bună parte din companiile private de media, ziare, site-uri de știri etc. Campania de epurări, de eliminare a adversarilor politici lansată după puciul eșuat din 2016, a redus la tăcere vocile critice. În „cea mai mare închisoare pentru jurnaliști“, cum e supranumită Turcia, aproape că nu mai există decît propagandă. În fine, sistemul clientelar de atribuire a contractelor îi asigură sultanului o bază stabilă în alegeri – în ciuda crizei economice care afectează cea mai mare parte a populației.
Dar de ce e atît de important orașul Istanbul pentru lumea politică din Turcia și pentru președintele Erdogan? Nu doar pentru că aici e locul în care s-a lansat în politică actualul președinte. Ci pentru că Istanbul e mai mult decît doar un mare oraș, mai mult decît doar fosta capitală a otomanilor. În această metropolă trăiesc o cincime dintre turci. Istanbul e, deci, epicentrul politic. Poate că schimbarea de putere în marile orașe controlate acum de Opoziție e un semn că sistemul Erdogan se poate prăbuși: odată cu schimbarea primarilor se schimbă poate și destinatarii contractelor.
