Campania pentru parlamentare debutează, cumva surprinzător, sub semnul presiunilor făcute de a­șa nu­mita Coaliție pentru Familie asupra mediului politic. Coaliția cere urgentarea procedurilor pentru organizarea referendumului privind modificarea Constituției în sensul unei definiri mai stricte a noțiunii de familie. Tema este puțin relevantă pentru nevoile actuale ale României și face parte mai degrabă dintr-un soi de război cultural prea puțin studiat. Cert este că ea provoacă un disconfort vizibil tuturor actorilor implicați cu excepția firească a membrilor antenumitei coaliții.

Dacă păstrăm definițiile clasice, ar fi fost de așteptat ca PSD, reprezentantul formal al stîngii, să încerce o transformare a dezbaterii într-una despre avansul drepturilor minorităților. Iar aici mă gîndesc mai ales la cuplurile heterosexuale care, din motive diverse, refuză sau renunță la actul formal al căsătoriei. Sînt sute de mii de astfel de cazuri. Liderii divorțați (unii de mai multe ori) ai partidelor parlamentare pot depune mărturie în sensul ăsta. PSD a preferat însă să își exprime un sprijin sec pentru Coaliție, iar singura concesie pe care a fost dispus să o facă ține de data la care referendumul va avea loc și care nu va corespunde cu data alegerilor parlamentare. E de presupus că, fidel strategiei sale de a provoca cît mai puține scandaluri înainte de alegeri, PSD preferă să nu provoace nervi suplimentari în rîndul opozanților Coaliției.

De partea cealaltă, a dreptei formale, PNL și ALDE au semnat fără prea multe rezerve protocoale prin care se angajează să susțină demersurile coaliției. Membru al PPE, deci conservator, PNL se comportă cumva previzibil, însă conduita sa este, în egală măsură, dezamăgitoare pentru o secțiune de public care încă se mai încăpățînează să vadă în liberali o platformă largă pentru avansul drepturilor civile și libertăților. E de presupus că transformarea PNL într-un campion al conservatorismului fără nuanțe va avea efecte și în rîndurile electoratului partidului.

USR se află în cea mai complicată poziție. Distribuit în rolul outsider-ului care promite altfel de politică, partidul lui Nicușor Dan are onoarea și necazul de a avea cei mai pretențioși alegători. Problema e că acești oameni sînt uniți doar de disprețul pentru partidele mari, nu și de convingerile personale, care acoperă cam întreg spectrul. Asta face ca USR să practice un foarte complicat vals al reformei non-ideologice care, într-un moment de neatenție, riscă să pună partidul exact în zona de care se ferește cel mai mult – aceea a vechilor formațiuni politice, marcate de oportunism, lipsă de curaj și calcule meschine. USR este, așadar, singurul partid cu șanse de acces în Parlament care exprimă o oarecare rezervă față de discuțiile privind Constituția. În cazul său e vorba mai degrabă despre prudență decît despre orice altceva. Celelalte, plus PMP, dau imaginea unei deprimante cvasimajorități în favoarea unei inițiative al cărei unic scop este îndepărtarea unui pericol inexistent și a reducerii diversității pe care, timp de 26 de ani, România a încercat, cu mijloacele ei șchioape, să o cultive. Victime sînt, o spuneam mai sus, milioanele de români care trăiesc, în anul Domnului 2016, în diverse uniuni consensuale pe care Coaliția pentru Familie le vrea pentru totdeauna ținute în afara protecției legale.

Vreau să fiu bine înțeles – atunci cînd trei milioane de oameni fac o solicitare, solicitarea respectivă trebuie luată în seamă și tratată serios. Însă cînd partidele politice își abandonează, de la stînga la dreapta, misiunea de a lupta pentru drepturi și libertăți, peisajul devine deprimant. Nici măcar una dintre formațiunile din următorul Parlament nu încearcă să transforme discuția propusă de Coaliția pentru Familie într-una mai largă și incluzivă. Foarte probabil, o contrapropunere care să includă și o formulă de parteneriat civil ar fi fost de natură să rezolve bună parte din războiul civic care rupe azi România în două parți, dintre care una are alături de ea aproape toate cultele și partidele politice, iar cealaltă o sumă de activiști civici fără putere și o minoritate de indivizi poate prea obișnuiți cu ideea că inevitabil totul va fi bine.

Se vorbește teribil de mult, în această campanie, despre peisajul geopolitic, despre alegerile moldovenilor, bulgarilor sau ungurilor. Însă se vorbește prea puțin despre alegerile românilor și semnificația lor pe termen lung. Și folosesc cuvîntul alegere în sensul de opțiune pentru un anumit model democratic, liberal, dacă vreți, de societate. Ne consolăm mulțumiți cu ideea că iliberalismul lui Viktor Orbán nu a pătruns în România, dar uităm că, pentru prima oară, cuvîntul a fost pronunțat pe teritoriu românesc. Și poate nu întîmplător. Judecînd strict după reacțiile la inițiativa de modificare a legii fundamentale, putem spune că iliberalismul era deja aici. Orbán are meritul de a fi ales locul corect pentru a-i da glas. Chestiune de semantică geopolitcă.

Nu vom avea referendum în ziua alegerilor, asta știm deja. Dar e o victorie a nimănui. Cînd va veni și ziua referendumului, valul de lașitate pe care îl putem constata azi își va fi produs deja efectele. 

Teodor Tiţă este jurnalist. Îl puteţi găsi la twitter.com/jaunetom.