Locul secret de la marginea mării

Publicat în Dilema Veche nr. 849 din 16 - 22 iulie 2020
Locul secret de la marginea mării jpeg

Marea copilăriei mele a fost una socialistă. Disciplinată, regulamentară, mereu aceeași. Marea Neagră. Nu-mi imaginam că mai există și alte mări pe lume sau oceane – oceanul era pentru mine la fel de îndepărtat ca un satelit de pe orbita Pămîntului. Un sejur dura în mod normal cîte douăsprezece zile, cumpărat din timp de la Oficial Național de Turism – ONT sau, pentru unii mai norocoși, se obținea, mai ieftin, „prin sindicat”. Ne perindam an de an prin stațiunile comuniste, „perle ale litoralului românesc”: Venus, Jupiter, Neptun, Saturn, Cap Aurora. Despre asta scriu acum o carte, despre vacanțele la mare ale acelor timpuri pe care încerc cumva să le „recuperez” prin detalii. Cum ar fi faptul că ne holbam prin gratiile de la „shop”, de la hotelurile mai de lux, și vedeam acolo băuturi străine de care habar n-aveam și cartușe de țigări Kent. Sau cum ar fi faptul că la Neptun exista un soi de plajă pentru nudiști, împrejmuită cu niște panouri, iar acolo am încercat odată să trag cu ochiul, de curiozitate, ca să văd oameni goi, și am fost dezamăgită, în general erau niște babe cu piei și burți lăsate din Germania de Est sau Cehoslovacia. Habar n-aveam pe vremea aia că existau 2 Mai și Vama Veche sau cel puțin nu erau niște locuri frecventabile pentru familii serioase de ingineri cu copii mici.

După 1990, am aflat că există o altfel de mare, diferită față de cea pe care o știam, cea a „tineretului”, a distracției. Era marea de la Costinești, marea libertină, studențească, marea cu o pizza „genială” la Obelisc, în realitate un blat mînjit cu sos de roșii și brînză, marea idilelor, a „agațamentelor”. Acolo m-am îmbătat prima oară cu un lichior dubios care se numea „Draculina”, cu diverse arome chimice, la cutie și cu pai. Acolo am vomitat prima oară pe plajă în brațele unui băiat din Ploiești care încerca să-mi spună că mă iubește. Îl chema Romeo. Acolo era discoteca „Ring” unde dansai pînă la epuizare. Acolo am supraviețuit o săptămînă, doi  falși hippioți fără bani, fără mîncare, dormind sub cerul liber printre căsuțele de piatră și mîncînd pe nașpa de la cantina studențească ciorbele scîrboase de legume ale celor care nu se atingeau de ele. Costineștiul era marea noastră, unică, completă. N-aș mai merge la Costinești nici să mă pici cu ceară, nici dacă mi-ar plăti cineva „sejurul”.

Apoi am descoperit Vama Veche. Printre primii, de fapt printre ultimii. După o încercare zadarnică de adaptare în Micul Golf, unde erau niște băieți cu bărbi lungi care se adaptau acolo de ani de zile, am zbughit-o mai la sud, unde nu era nimic decît Bibi, un drum prăfos spre plajă, un măgar, un minimarket de sat. „Mitocanul“ era în construcție. Asta se întîmpla pe la finalul anilor ʼ90. Nu m-am gîndit niciodată atunci că Vama Veche ar fi fost marea mea, am luat-o așa cum era, mișto, izolată, un capăt de țară, mi-amintesc că odată am fost într-un octombrie blînd și am început o idilă cu un băiat de-al locului, din Limanu, iar noaptea stăteam lungiți pe asafaltul șoselei care merge spre vamă, spre Bulgaria, aceeași șosea care acum e plină de jeep-uri care nu au unde să parcheze, ținîndu-ne de mînă și uitîndu-ne la stele, nu trecea nici o mașină, nici un TIR. Eram doar noi doi la un capăt de țară, de mare, ce poate fi mai frumos decît asta?

Apoi, într-o vară, în Vamă a venit un hippiot și ne-a zis: „Strîngeți-vă corturile! Vama Veche e de căcat... Mergem la Portița!”. Mi-am strîns cortul verde, iglu, care zace și acum prin pivniță, fără scop și fără bețe, și am călătorit clandestin prin trenuri personale, am luat autostopul și iată că am ajuns la o altă mare, ceva mai la nord, altă plajă pustie, alt început. Era un singur birt acolo, cu lipoveni beți, mi-am luat o sticlă de vin prost pe care am îngropat-o în nisip ca să nu o împart cu gașca hippioților care nu mai aveau nici un ban, am scos-o mai tîrziu cînd ăia adormiseră pe unde apucaseră, inclusiv în cortul meu, am băut vinul ăla face to face cu marea de la Portița care era plină de luminițe fantastice, de parcă toate stelele se revărsaseră în apă și sclipeau de acolo, din adîncuri. Am aflat mai tîrziu că era vorba de plancton. Am revenit trei ani mai tîrziu, era deja un resort, unii are puseseră stăpînire și pe limba asta de plajă. Și așa a rămas pînă în ziua de azi.

Am mai avut încercări timide de a căuta locuri „secrete” departe de civilizație, de consum, de muzici care să-ți spargă timpanele, cu distanțare socială neobligatorie, dar recomandată, prin Deltă, la Sulina și la Sfîntu Gheorghe. Dificil de ajuns, țînțari, din ce în ce mai scump... am renunțat. În mod previzibil, pentru că „epuizasem” litoralul nostru, am trecut granița la prietenii noștri bulgari. Mai întîi am ajuns pînă la Balcic, pentru că pe atunci nu aveam mașină am făcut zece ore pe drum, cu bacul pe la Silistra, apoi prin satele bulgărești ale nimănui, schimbînd microbuze și rate. Am sucombat pe mica plajă de la Balcic de unde ne-a cules o bătrînă care știa românește și ne-a dus la ea acasă, într-o cameră răcoroasă de oaspeți cu vedere la mare și s-a purtat cu noi de parcă am fi fost rudele ei din România. Ne-a plăcut la Balcic, ne-am mirat cît de ieftin și de decent era totul, totuși nu era locul pe care îl căutam. Treptat, am descoperit plajele din nordul Bulgariei, de la Krapeț, Kavarna și Șabla, recunosc că e o mare de care m-am îndrăgostit, visez la ea în fiecare iarnă, visez că voi avea cîndva o căsuță pe cîmpurile bulgărești pline de buruieni și de ciulini. Cică ar exista o regulă nescrisă – dacă ajungi într-un loc de genul ăsta, să nu mai spui la alții, să-l ții doar pentru tine. Cu alte cuvinte, să nu-l „promovezi”, că vin șmeherii și cocalarii și-l strică.

Anul trecut am scris un text în Dilema veche despre marea bulgărească de la nord și am primit numeroase reproșuri că aș fi deconspirat locul „secret” numit Krapeț, pe care îl știe de ani buni toată lumea. Toată lumea de bun-simț, căci șmecherii și cocalarii chiar n-au ce face pe acolo, s-ar plictisi cumplit. Nici un loc nu se „strică” peste noapte, dacă nu se construiește masiv acolo, dacă nu există o voință comună în acest sens, și asta presupune și autorități locale. Și, de fapt, da, totul pînă la urmă „se strică” într-un fel sau altul, e în firea lucrurilor, un spațiu locuit de oameni nu poate rămîne încremenit în timp la nesfîrșit. Și atunci o iei de la capăt, cauți un alt loc „secret” la marginea mării, nici nu mai trebuie să afli de la alții, există Internet și Google Maps, e suficient ca să te poți plimba nestingherit pe toate plajele din lume pînă dai peste cea pe care ți-o dorești. În Grecia e plin de ele, însă hoardele de români care invadează în fiecare vară Grecia îmi dau fiori, e principalul motiv pentru care nu am ajuns niciodată acolo. Deși Grecia e mare... Anul ăsta am mai descoperit un posibil loc, am văzut pe Facebook postarea unui prieten, am întrebat candid unde este, mi-a transmis „secretul” printr-un mesaj privat, apoi m-am documentat. Dacă nu se închid din nou granițele, sper că voi ajunge acolo. Promit să nu mai spun nimic.

Foto: wikimedia commons

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.