Ce vremuri minunate! Ce ne mai place să visăm răguşit la momentele în care lumea vorbea despre noi ca despre nişte eroi, iar presa germană îi făcea pe ai ei „cîrnaţi”! Da, da, cîrnaţi de diferite soiuri funcţie de regiunile de unde veneau fotbaliştii umiliţi, bavarezi sau frankfurteri! Erau timpuri în care Germania părea ameţită. Cînd sus, finală de Mondială în 2002, cînd jos, eliminată din grupe la Euro în 2000 (între altele, de România) şi 2004. Probabil că momentul de groapă profundă ăla a fost, înfrîngere colosală, acel 5-1 în aprilie 2004, de pe Giuleşti. Kahn, Lahm şi alţi ham-ham fără busolă au fost cocoşaţi de o echipă conţinîndu-i pe „nemuritorii” Pleşan, Caramarin, Iencsi şi Stoican. Un Wunderteam contra unui Wursteam cum nu se mai văzuse. Şi nici nu s-a mai văzut. Germania a mai luat bătăi de atunci, dar de umilit, a umilit ea, cum a fost acea semifinală mondială contra Braziliei şi – ai, ai, ai! – tocmai meciurile din grupa noastră de calificare, 6-0 cu Armenia şi 4-0 cu Islanda. Iar noi nu ne-am mai calificat la un turneu final mondial de aproape un sfert de secol. De aceea, pentru ca tricolorii să-i bată pe nemţi la ei acasă ar fi deja un rezultat capabil să bage în faliment mai multe case de pariuri. Să bată la scor ar fi, pentru fotbal, un eveniment de magnitudinea scufundării Titanicului. Iată cam care ne sînt şansele. Anticiparea unor dueluri pe benzi dintre Bancu, Manea sau Toşca şi Gnabry sau Sane naşte torturi sufleteşti greu suportabile. Da, Germania a fost bătută în aceste preliminarii de Coupe du Monde acasă de Macedonia de Nord. Se întîmpla în primăvară, dar de fapt se întîmpla în altă eră. A fost atunci un „Apus de soare”, cu selecţionerul Löw la capătul suflului antrenoral, încremenit şi visător la prova corabiei ai cărei mateloţi părăsiseră cîrma. Între Löw şi Flick, noul selecţioner, pot fi cinci ani diferenţă, echipa arată cu un secol mai tînără. E ca un ghepard tînăr nesătul de sînge, mînat de la spate de un dresor de al cărui băţ pare că se teme mai mult decît de potenţialele victime. Iată de ce îmi e frică pentru „căprioarele” noastre. Acel 5-1 rămîne doar ca să ne amintim că fotbalul e un sport în care orice se poate întîmpla. Din păcate, orice se întîmplă doar o dată la o sută de ani. Şi parcă nu s-au împlinit...