Dacă am calcula puterea platformelor de comunicare în masă strict după numărul de utilizatori, atunci Facebook ar fi, probabil, cel mai puternic imperiu din istoria omenirii. 

Sigur, Facebook, Twitter sau YouTube nu își propun să guverneze nimic sau să provoace războaie. Ceea ce fac însă este să pună în mîinile oricui instrumentele necesare pentru a avansa agende care mai de care mai diverse. De la ecologie la genocid, pe rețelele sociale găsești argumente pentru orice. Cine nu crede n-are decît să caute articolele despre sindromul post-traumatic de care suferă nenumărați actuali și foști moderatori ai Facebook.

Rețelele sociale nu ocupă teritorii, dar colonizează minți și suflete asemeni unui personaj din Alien care parazitează corpul-gazdă pînă cînd acesta devine masă amorfă incapabilă de decizie sau acțiune proprie.

Ani de-a rîndul, aceste site-uri și aplicații au pretins că sînt neutre. Acum, dacă e să îl credem pe șeful Instagram, Adam Moseri, descoperim că n-am înțeles bine mesajul. „Nu sîntem neutri. Nici o platformă nu e neutră, avem valori și valorile astea influențează deciziile pe care le luăm. Încercăm să fim apolitici, dar asta e din ce în ce mai dificil, mai ales în Statele Unite, unde polarizarea este tot mai mare”, spune Moseri într-un răspuns pe Twitter dat cuiva care remarca sarcastic că decizia Facebook (proprietarul Instagram) de a numi o persoană care să se ocupe de reflectarea drepturilor civile pe platformele proprii vine cam tîrziu.

Polarizarea despre care vorbește Adam Moseri e un eufemism care ascunde refuzul platformelor de social media de a-și asuma responsabilitatea pentru rolul uriaș pe care îl au în viețile private și publice ale utilizatorilor lor. Altfel spus, de vină pentru discursul toxic care ocupă spații tot mai mari în această perioadă este oricine, cu excepția celor care îl amplifică pînă la cote imposibil de ignorat. 

Cumva, Twitter, Facebook și toate celelalte au căzut în propria capcană. S-au ferit atît de multă vreme să își asume responsabilitatea pentru conținutul pe care îl pun la dispoziția utilizatorilor încît, atunci cînd au făcut-o, a părut exagerat, dezechilibrat și rău-intenționat.

Nu e deloc de neînțeles de ce simpatizanții președintelui Trump se dau zilele astea de ceasul morții încercînd să explice că preferatul lor este victima unei uriașe conspirații a big tech. Nu e. Trump e victima propriilor fapte și a jocului iresponsabil cu cuvinte pe care nu l-a  obligat nimeni să le rostească. Altfel, în desfășurarea evenimentelor de la Capitoliul din Washington, social media sînt complice, nu parte din soluție. Suspendarea lui Trump e o consecință tîrzie și inutilă, și mai degrabă o reacție de apărare decît una care emană din aplicarea unui set coerent de reguli.

Dacă există într-adevăr o conspirație, atunci ea e mai veche și e mai degrabă în zona politică și guvernamentală care an după an a pretins că nu vede ce se întîmplă cu aceste rețele. Asta deși au existat avertismente nenumărate. Crime transmise în direct, epurări etnice anunțate în status-uri de Facebook, teama permanentă că o decizie arbitrară a unui moderator (uman sau AI) ar putea să pună capăt unei cariere, toate astea existau și înainte.

Însuși Trump, „victima” de zilele astea, a fost vîrf de lance în urmă cu cinci-șase ani al unei campanii – în același timp stupidă, mincinoasă și eficientă –, aceea care urmărea să demonstreze că președintele Obama ocupa fraudulos postul de la Casa Albă. Dacă Twitter și Facebook ar fi fost mai puțin ipocrite, probabil că Trump ar fi trebuit sancționat în 2015, nu acum. Sau măcar avertizat.

La ora cînd scriu textul acesta, pe agenda Congresului american intră o nouă tentativă de suspendare a președintelui. Dincolo de un exercițiu ritualic de umilire a lui Trump (temă la care se descurcă destul de bine și de unul singur), efortul acesta are rostul de a transmite un avertisment viitorilor șefi stat americani cărora le-ar putea trece prin cap să se mai joace de-a insurecția. Nici o vorbă însă în Congres despre posibile soluții de ieșire din cercul „valorilor” dubios-schimbătoare ale capilor de rețele sociale.

Cînd scriam, în iulie, că Facebook s-a transformat  într-un soi de experiment distopic și răutăcios care, în viața reală, face victime verificabile, nu bănuiam că acele victime vor fi numărate inclusiv în templul democrației, cum le place unora dintre americani să numească Capitoliul. Ceea ce s-a întîmplat în acest început de ianuarie nu mai poate fi catalogat drept avertisment, ci este un episod grav dintr-o criză care va continua cîtă vreme societatea (americană, dar nu numai) va continua să refuze să admită că rețelele sociale sînt o problemă care trebuie abordată frontal.

Am evitat în acest text să discut prea mult despre „libertatea de expresie”, o noțiune abuzată grav zilele astea. Am scris cu altă ocazie despre rețele sociale alternative și ce poate fi găsit pe acolo. Asta însă nu este o discuție despre libertate de expresie, ci despre putere. Despre responsabilitate în administrarea ei și despre cum aproape întotdeauna pervertește chiar și cele mai bine intenționate minți.

Excesele lui Trump nu ar fi fost posibile fără ipocrizia lui Zuckerberg, „valorile” lui Moseri sau relaxarea lui Jack Dorsey.

Cîtă vreme vom continua să ne mirăm de efecte și să tratăm simptome, vom număra și victime. Nu neapărat americane.

Teodor Tiţă poate fi găsit și la twitter.com/jaunetom.