Noi și bugetul Uniunii Europene

Publicat în Dilema Veche nr. 742 din 10-16 mai 2018
Aţi uitat de Mediterana? N ar trebui! jpeg

Așa cum era de așteptat, proiectul de buget al Uniunii Europene 2021-2027, prezentat de Comisia de la Bruxelles, reflectă schimbarea de orientare și priorități, anunțată de președintele Juncker încă din discursul despre starea Uniunii, din septembrie anul trecut.

Apărarea comună, securitatea frontierelor, migrația, noile tehnologii, cercetarea sînt tot atîtea noi priorități care se cer finanțate. Ceea ce ar atrage reduceri de alocări dinspre politicile „tradiționale“ precum coeziunea și agricultura. Și toate acestea, în condițiile în care – speră Comisia – statele membre vor fi de acord să-și crească un pic contribuțiile, pentru a compensa pierderea a circa 13 miliarde de euro pe an ca urmare a ieșirii Marii Britanii. Dar și să dea Comisiei mai multă autonomie financiară, prin întărirea așa-numitelor resurse proprii, taxe care merg direct către Bruxelles.

O altă noutate, intens discutată la noi – adesea ca și cum ar fi o decizie deja bătută în cuie, dar nu este… –, o reprezintă posibila legare a alocării fondurilor europene de respectarea standardelor privind Justiția și statul de drept. Un apel la valori, dincolo de aspectele pragmatice, în spiritul discursurilor președintelui Macron, din aula universității pariziene Sorbona, în toamna anului trecut și, mai recent, în aprilie, în Parlamentul European de la Strasbourg.

Cu alte cuvinte, ceea ce nu se poate prin celebrul Articol 7 din Tratatul European, în cazul statelor care comit derapaje de la statul de drept, s-ar putea prin intermediul pîrghiei bugetare. Atenție, însă, și proiectul de buget se aprobă în Consiliu cu unanimitate, deci drumul pînă la implementarea unei astfel de propuneri a Comisiei Europene, susținută puternic de Berlin, va fi cît se poate de anevoios și nu este deloc clar în ce măsură propunerea lui Jean-Claude Juncker chiar are sorți de izbîndă.

De ce ar vota Budapesta sau Varșovia pentru o asemenea prevedere? Dar cît de departe vor fi aceste capitale dispuse să meargă cu Opoziția, știut fiind că fondurile europene sînt vitale pentru dezvoltarea celor două țări și, pe cale de consecință, pentru menținerea la putere a celor două guverne? Totul se va negocia și, așa cum s-a întîmplat de atîtea ori, se va ajunge în cele din urmă la o soluție de compromis, menită a salva și onoarea celor care au făcut propunerea, dar și banii Europei Centrale.

Comisia și-ar dori ca negocierile să se termine în primăvara anului viitor – așadar, sub președinția României. Iar compromisul să fie celebrat la summit-ul din 9 mai, care ar urma să se desfășoare la Sibiu. Un obiectiv ambițios, dacă privim relațiile dintre cei 27.

Statele central-europene, cu lideri aflați pe poziții politice puternice la ei acasă (Orbán în Ungaria și Zeman în Cehia au fost de curînd reconfirmați în mod strălucit la urne), constituie azi un grup articulat și călit deja în confruntările de la Bruxelles.

„Micii“ contributori neți precum Austria, Olanda, Suedia sau Danemarca nu văd de ce și-ar crește alocațiile către bugetul comunitar. Germania și Franța nu uită că au o poliță de plătit „rebelilor“ din Europa Centrală, după ce aceștia au respins ideeea relocării refugiaților.

Statele sud-europene, Spania, Grecia și Italia, par a fi cîștigătoarele noului buget, o parte importantă din subvenții urmînd a fi îndreptată către cele mai sărace regiuni meridionale, în detrimentul răsfățatei (pînă acum) Europe Centrale.  

Și toate acestea se întîmplă pe un fond de înăsprire a discursului politic, de favorizare a Realpolitik-ului și a pragmatismului exacerbat, ba chiar a populismului în detrimentul valorilor pe care s-a constituit proiectul european. Pentru mulți dintre politicienii aflați azi la putere în diferite capitale europene – și nu e vorba aici doar de grupul de la Vișegrad – a amplifica aceste linii de tensiune este cu mult mai profitabil, în perspectivă electorală, decît a încerca să caute compromisul și să ducă proiectul mai departe.

Va putea România să îndulcească aceste asperități, pentru a ajunge la un compromis, înainte de summit-ul de la Sibiu, de peste un an? Cîteva obstacole majore stau în fața Bucureștiului.

Mai întîi, lipsa de experiență. România deține pentru prima dată președinția europeană și, în mod obiectiv, nu este depozitara unui prea mare număr de compromisuri și aranjamente tacite din trecut, pe care să le poată folosi acum în negocieri.

Conducerea cu succes a unor discuții de o asemenea complexitate presupune o poziție de „honest broker“. Dar, pe de o parte, România este cu mult prea interesată într-o anumită structură a bugetului, favorabilă statelor de coeziune. Pe de altă parte, angajamentul său pentru valorile europene devine tot mai chestionabil, lucru care face cu atît mai puțin probabil un sprijin fie și subteran din partea „pilonilor“ francez și german.

Dar întrebarea fundamentală este dacă la București chiar există voința necesară pentru încheierea rapidă a negocierilor. În definitiv, de ce ar dori Guvernul să-i facă un asemenea cadou lui Klaus Iohannis, amfitrionul summit-ului de anul viitor, cu cîteva luni înainte de alegerile prezidențiale? 

Ovidiu Nahoi este redactor-șef la RFI România.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
Germania a arestat doi cetăţeni ruşi care ar fi conspirat să atace o bază militară americană
Doi cetățeni ruși au fost arestați în sudul Germaniei, fiind suspectați că au plănuit atacuri de sabotaj împotriva unor instalații militare americane, au anunțat joi procurorii germani.
image
O româncă se judecă de zece ani cu Elon Musk. Inițialele numelui său sunt pe acumulatorii mașinilor Tesla Model S
Brașoveanca Cristina Bălan a fost un inginer de mare viitor la Tesla, dar a fost concediată pentru că a atras atenția asupra unor defecte de fabricație. După zece ani încă se judecă cu Elon Musk
image
Cum arată interiorul „celei mai scumpe case” din lume, cu 100 de camere. Pentru ce sumă fabuloasă este scoasă la vânzare VIDEO
Castelul vast Chateau d'Armainvilliers din Seine-et-Marne, Franța, considerat a fi cea mai scumpă casă din lume, este scos la vânzare pentru 363 de milioane de lire sterline, potrivit Express.co.uk.

HIstoria.ro

image
Cine erau bancherii de altădată?
Zorii activităților de natură financiară au apărut în proximitatea și la adăpostul Scaunului domnesc, unde se puteau controla birurile și plățile cu rapiditate și se puteau schimba diferitele monede sau efecte aduse de funcționari ori trimiși străini ce roiau în jurul curții cetății Bucureștilor. 

image
A știut Churchill despre intenția germanilor de a bombarda orașul Coventry?
Datorită decriptărilor Enigma, aparent, Churchill a aflat că germanii pregăteau un raid aerian asupra orașului Coventry. Cu toate acestea, nu a ordonat evacuarea orașului și nici nu a suplimentat mijloacele de apărare antiaeriană.
image
Căderea lui Cuza și „monstruoasa coaliţie”
„Monstruoasa coaliţie“, așa cum a rămas în istorie, l-a detronat pe Alexandru Ioan Cuza prin lovitura de palat din 11 februarie.