O infuzie pentru Parlament - din import

Costin CIOBANU
Publicat în Dilema Veche nr. 497 din 22-28 august 2013
O infuzie pentru Parlament   din import jpeg

Parlamentul nostru, chiar cu o majoritate de 70% pentru USL şi cu prezidenţiabilul Antonescu, şef peste Senat, este marginal în termeni de influenţă politică şi de impunere a temelor agendei publice şi politice. Se vede în inflaţia de Ordonanţe de urgenţă (un plus de 50% în primele şapte luni, faţă de perioada similară din 2012, spune Ziarul Financiar), în cît de puţine legi propun parlamentarii (doar 11% din legile adoptate în ultima sesiune aparţin deputaţilor şi senatorilor, conform IPP) sau în revolta unor aleşi împotriva transformării Parlamentului în maşină de vot.

Dincolo de proiecte utopice, precum republica parlamentară (cetăţenii vor, totuşi, să-şi aleagă direct preşedintele), întrebarea este dacă Parlamentul, identificat în sondajele de opinie drept omul bolnav al democraţiei noastre, poate fi cumva pus pe picioare sau e condamnat să se zbată între irelevanţă, zvîcniri punctuale şi tabloidal. Se poate găsi o perfuzie cu efect rapid?

Aş răspunde spunînd, pe urmele lui Machiavelli, că, pentru Parlament, este mai important să fie temut decît iubit. Cu excepţia moţiunilor de cenzură reuşite, din 2009 şi 2012, şi a suspendării de anul trecut, legislativul nu reuşeşte nicicum să devină centrul de interes şi decizie al politicii româneşti.

Dacă dragoste cu sila ştim că nu se poate, atunci cum s-ar putea, deci, obţine, măcar în doze mici şi în paşi la fel de mărunţi, un Parlament temut prin relevanţa sa? Unii ar arăta, firesc, către iniţierea unor legi pertinente şi către controlul mai bun al instituţiilor din subordine. Marea problemă este că parlamentarilor şi Parlamentului le lipseşte capacitatea profesională şi administrativă pentru a răspunde complexităţii situaţiilor pe care le au de legiferat. De aceea, se bazează covîrşitor pe ce vine de la Guvern sau de la UE. Deci, rezolvarea trebuie căutată în altă parte.

Cu suficientă inteligenţă politică, salvarea ar putea fi transformarea legislativului în cea mai importantă sursă de dezbatere politică standardizată din ţară. Dacă tot spune textul recent revizuit al Constituţiei că Parlamentul este „forul suprem de dezbatere şi de decizie al naţiunii“ (art. 61, alin. 1), atunci cred că se poate trece de la principii la gesturi politice care să dea o gură de aer legislativului şi o palmă celor tot mai mulţi care se întreabă la ce foloseşte. Slavă Domnului, dacă ne uităm măcar la Franţa şi la Marea Britanie, avem ce să facem pentru a ridica nivelul interesului public şi pentru a încuraja dezbaterea din Parlament.

În Marea Britanie există, încă din vremea lui Gladstone, instituţia întrebărilor către prim-ministru. Sistemul, reformat în 1997, prevede ca premierul să vină în fiecare miercuri în Camera Comunelor pentru o jumătate de oră şi să răspundă întrebărilor pe care le primeşte de la liderii sau parlamentarii opoziţiei. Parte a culturii politice britanice şi una dintre cele mai cunoscute convenţii constituţionale, PMQs (Prime Minister’s Questions) sînt descrise de Tony Blair, în cartea sa de memorii A journey, drept „cea mai epuizantă, ameţitoare, stresantă, zguduitoare, terifiantă şi descurajatoare experienţă“ din viaţa sa de prim-ministru. Dacă disconfortul e atît de mare pentru un politician care a transformat politica britanică, atunci gîndiţi-vă că şi interesul mass-media şi al publicului este similar.

De cealaltă parte a Canalului Mînecii, francezii au şi ei instituţia întrebărilor către Guvern, menţionată şi în Constituţia celei de-a cincea Republici (la art. 48). În fiecare marţi şi miercuri, de la 15 la 16, prim-ministrul şi miniştrii răspund întrebărilor opoziţiei, fără a le cunoaşte dinainte. Este un prilej pentru a lansa noi iniţiative sau pentru a apăra politicile Guvernului, căci toate mass-media sînt acolo, iar schimbul de replici, captivant prin pasiunea argumentelor, este transmis în direct de marile televiziuni.

Ca să vă faceţi o idee, astăzi, în Parlamentul României, la partea de întrebări şi interpelări sînt prezenţi secretari de stat şi chiar directori din minister, greutatea politică lipsind. Dar momentului săptămînal i se poate da amplitudinea de care se bucură în Marea Britanie şi în Franţa. Ar fi o excelentă oportunitate pentru sporirea reputaţiei Parlamentului, pentru echipa guvernamentală în a-şi defini mandatul, dar şi pentru liderii opoziţiei în a cîştiga credibilitate. Răspunsurile la întrebări dificile ar fi mai greu de evitat, iar cariere politice s-ar putea încheia ca urmare a dezbaterilor. Dar, pînă la urmă, respectul şi frica de Parlament presupun, ritualic, şi astfel de sacrificii.

Dacă felul „blînd“ de a funcţiona al Parlamentului va continua, atunci să nu ne mire că discuţiile despre cît ne costă un parlamentar vor fi regula. Pentru cei care vor un Parlament puternic, e timpul abandonării scuzelor şi al acţiunii. Soluţii, după cum se vede, există. 

P.S. Un ultim argument pentru sceptici: am avea cel mai discutat şi preluat talk-show politic, unul organizat şi difuzat din Palatul Parlamentului. Pentru politicienii noştri îndrăgostiţi de televizor, n-ar fi puţin lucru, nu-i aşa?

Costin Ciobanu este consultant în comunicare şi politici publice, masterand al Universităţii Paris 1 Panthéon-Sorbonne. 

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.