Într-un text publicat pe blog-ul serviciului diplomatic al Uniunii Europene, șeful instituției, spaniolul Josep Borrell, încearcă să explice una dintre cele mai umilitoare călătorii pe care le-a făcut vreodată în cariera sa. „Am fost la Moscova pentru a vedea dacă Guvernul Rusiei este interesat de o discuție despre diferențele dintre noi și inversarea tendinței negative înregistrate în relațiile bilaterale. Reacția pe care am primit-o indică contrariul”.

Arareori vreun oficial european reușește să enerveze establishment-ul de la Bruxelles așa de rău încît să i se ceară demisia pe mai multe voci. Borrell a reușit.

A mers la Moscova din proprie inițiativă, după ce patru ani de zile o vizită la acest nivel nu mai existase. Absența contactelor formale, la nivel înalt, are întotdeauna semnificația unei răciri a relațiilor. Și motive pentru așa ceva au existat cu prisosință. Umbra președintelui Vladimir Putin a fost prezentă în anii aceștia în asasinate, campanii de dezinformare, manipulări externe și amestec în afacerile interne ale mai multor țări dintre care cazul cel mai discutat, dar probabil nu cel mai grav, este cel al Statelor Unite. Peste toate astea se adaugă reprimarea rușilor care îndrăznesc să spere la un viitor democratic și fără Putin.

Și totuși, Borrell a ales să nu vadă toate acestea sau să le treacă în plan secund, plecînd de la prezumția că e mai bine să negociezi decît să lași lucrurile să se degradeze. Rușii au avut grijă să îi pedepsească această bună-credință. Sau naivitate, dacă vreți.

Cu doar cîteva minute înaintea conferinței de presă comune pe care Înaltul Reprezentant al UE pentru Politică Externă și Securitate urma să o țină alături de gazda sa, ministrul de Externe Serghei Lavrov, Guvernul rus a anunțat sardonic expulzarea a trei diplomați europeni. Cei trei – un polonez, un suedez și un german – au fost acuzați că au participat la demonstrațiile de solidaritate cu Alexei Navalnîi, cel mai gălăgios și eficient opozant al lui Vladimir Putin. Navalnîi a supraviețuit anul trecut unei tentative de otrăvire, a fost tratat în Germania și, spre exasperarea președintelui Rusiei, a revenit în țară pentru a-și relua activitatea politică. Prompt, a fost arestat. Asta a dat naștere unei mișcări de protest fără precedent în ultimii ani care a fost întîmpinată cu o brutalitate fără precedent pentru Rusia ultimilor 10-20 de ani.

Expulzarea celor trei e mai puțin relevantă decît momentul în care ea s-a produs. Borrell a fost pus în fața acestei situații fără să poată avea o replică pe măsură. Un martor mirat la propria-i umilire și, indirect, a întregului bloc comunitar.

Un alt moment jenant al conferinței, exploatat instantaneu de propaganda Kremlinului, a fost acela în care Înaltul Reprezentant a lăudat fără rezerve eforturile rusești de cercetare și producție a unui vaccin anti-COVID. „Vești bune pentru umanitate”, a conchis Borrell. La scurt timp după conferință, autoritățile au publicat un videoclip în care aceste declarații erau precedate de imagini cu Navalnîi criticînd autorizarea prematură a vaccinului. Mesajul deloc subtil era că Navalnîi e atît de rău-intenționat încît pînă și patronii lui occidentali îl contrazic. 

Însă rușii nu sînt vinovați pentru întreg dezastrul. Presa internațională relatează că Înaltul Reprezentant  i-ar fi spus anterior lui Lavrov că nici un stat european nu a propus noi sancțiuni împotriva Rusiei ca urmare a felului în care Guvernul de la Moscova își tratează Opoziția. Exasperați, alți diplomați europeni s-au simțit obligați să îl contrazică pe spaniol. S-au cerut sancțiuni, au zis diplomații. S-au cerut dinspre estul continentului. Balticii, Polonia, România – țări care au o experiență nemijlocită legată de conduita rușilor lăsați de capul lor. Era însă prea tîrziu și, probabil, analiștii de la MAE rus au rîs cu poftă observînd incoerența europenilor.

În cîteva ore de la conferința de presă, dinspre Bruxelles au început să sosească cererile privind demisia lui Borrell. În Parlamentul European, peste 50 de reprezentanți ai principalelor grupuri politice – deloc surprinzător, mulți estici printre ei – au semnat o scrisoare care îl acuză, printre altele, pe Înaltul Reprezentant că nu a părăsit imediat Rusia la vestea expulzării colegilor săi. În replică, diplomatul admite că a avut de învățat din această călătorie, dar nu a dat nici un semn că are de gînd să își asume responsabilitatea pentru eșecul ei demisionînd.

În absența unui gest unilateral de voință, poziția sa este aproape sigură. Pentru ca la vîrful serviciului diplomatic european să vină altcineva ar fi nevoie ca Ursula von der Leyen, președinta Comisiei, să ceară în mod direct acest lucru. Scenariul acesta este improbabil, iar europenii rămîn doar cu o lecție învățată în cel mai umilitor mod.

P.S. Vreau să remarc aici o schimbare de atitudine a Ministerului de Externe român, care în ultima perioadă a avut o atitudine principială, fermă și fără echivoc față de mai multe crize din alte state în care democrația și drepturile omului sînt supuse unor grele încercări. Mă gîndesc mai ales la atitudinea „alor noștri” în cazul Belarusului, dar și la reacția fermă față de evenimente mai îndepărate de noi, cum sînt cele din Myanmar. Ca parte a unui popor care și-a obținut libertatea plătind un preț în vieți de oameni, o astfel de atitudine e nu numai necesară, dar și obligatorie. Pînă nu demult, România era mai degrabă evazivă sau tăcută în astfel de situații. Și asta era rușinos.

Teodor Tiţă poate fi găsit și la twitter.com/jaunetom.